Sesizarea secretarului de stat din Ministerul Justiției, Lidia Barac, prin care solicită verificarea judecătorilor de la Tribunalul Vâlcea, care au dat câștig de cauză angajaților care au contestat tăierile salariale de 25%, reprezintă un atac fără precedent la adresa ideii de justiție din România. Organizațiile profesionale din domeniu au protestat deja împotriva acestei presiuni venite din partea reprezentantului Guvernului și și-au motivat demersul.
”Stimată doamnă, există un drept fundamental ce nu poate fi afectat de criză, un drept ce nu poate fi tranzacţionat cu foruri monetare internaţionale, un drept pe care Guvernul nu îl poate restrînge cu niciun procent şi pentru niciun sinistru şi la care cetăţenii nu pot şi nu trebuie să renunţe. Dreptul la un proces echitabil este dreptul inviolabil al cetăţenilor, în virtutea căruia orice persoană se poate adresa unui tribunal independent, atunci cînd apreciază că drepturile sale sînt încălcate”, se arată în una dintre aceste luări de poziție, asumate de Uniunea Națională a Judecătorilor din România.
Dincolo de argumentația tehnică, gestul Lidiei Barac e condamnabil pentru că nu se contestă și nu se solicită verificarea unei decizii, ci persoanele care au luat această decizie. Verificarea sau sancționarea unui judecător poate interveni atunci când comite abateri regulamentare (sau când comite infracțiuni general condamnabile), și nici într-un caz pentru deciziile luate în temeiul atribuțiilor pe care le are: de interpretare și aplicare a legii. Pentru aceste din urmă situații, există căi ordinare și extraordinare de atac, prevăzute expres de către lege. Și tot legea prevede sancțiuni PROFESIONALE, în situațiile în care deciziile unui judecător sunt desființate în mod constant de către instanțele superioare și când se constată că aceste decizii au fost luate cu încălcarea legii. Esențial este, însă, atât faptul că aceste sancțiuni sunt de ordin profesional, cât și faptul că încălcarea legii în luarea unei decizii judecătorești poate fi constatată doar de către instanțele judecătorești.
Sancționarea unui magistrat pe motiv că deciziile lui nu sunt conforme cu interpretările oficiale ale unei legi, sancțiune dictată sub presiunea puterii excutive, ar reprezenta un ultim (și defintiv) pas pe calea disoluției statului de drept în România.
autor: Mihai Goţiu
sursa: voxpublica.realitatea.net