Cînd va da Boc şi restul guvernelor socoteală în faţa legii pentru tăierea raţiei de hrană a salariaţilor şi pensionarilor?
Ce vremuri ale trădării a apucat România şi noi cei care ţinem cu adevărat în spate haitele care au devorat avuţia naţională! Corupţii din fruntea Internelor şi serviciilor secrete i-au protejat un sfert de veac pe escrocii şi hoţii de neam, mai cu seamă în timpul mandatului lui Băsescu, în loc să-i trimită după gratii. Cu toate acestea, elita politică tupeistă şi fără scrupule de după gratii, unde nu plătesc nici măcar chirie pentru cazare, se vrea afară. Pe masa Preşedintelui Iohannis se află 625 de cereri de graţiere, 600 fiind rămase din mandatul lui Băsescu. Din afară şi de la vîrful Puterii se pune o uriaşă presiune pe rănile poporului care dor. Românii o duc din ce în ce mai greu, salariul minim la 1 ianuarie 2015 este o doar o şeptime faţă de Occident şi o treime faţă de flancul sudic al Uniunii. Tocmai de aceea votul exprimat la urne poate fi cumpărat uşor cu un kilogram de ulei sau de făină, odată la patru-cinci ani. Dacă tot a venit vorba de salarii, Vladimir Putin a decis să strîngă cureaua pe fondul crizei. Salariile întregului aparat de conducere al Rusiei vor fi tăiate cu 10 procente, începînd chiar de la el. Atenţie, Boc şi Băsescu! Sînt tăiate salariile clasei conducătoare, nu ale cetăţenilor ruşi, nu aşa acum aţi procedat voi! Oare cînd va da Boc şi restul guvernelor socoteală în faţa legii pentru tăierea raţiei de hrană a salariaţilor şi pensionarilor cu 25%, respectiv, 16%? Dar Roberta Anastase care a măsluit votul în Parlament pentru validarea unei astfel de legi ostracizatoare?
Omenirea arde, secretarul general al N.A.T.O. se piaptănă
Lupta dintre găştile celebre (care acum vor înapoi banii investiţi în Putere, plus dobînda) şi interlopii instituţionalizaţi care controlează România, fojgăială continuă din iatacurile Puterii, capacitează cu atenţia publicului asupra dosarelor penale care curg pe bandă rulantă şi asupra recentelor permutări de fotolii făcute în timpul navetei Bucureşti – Sibiu. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat un decret de eliberare a lui George Scutaru din funcţia de consilier prezidenţial pentru securitate naţională, numele său fiind menţionat pentru preluarea funcţiei de şef la S.I.E., rămas vacant după demisia lui Teodor Meleşcanu. În locul său a fost numit temporar Ion Oprişor, secretar al C.S.A.T., un general cu care, potrivit unui film care circulă pe net, Iohannis a refuzat să dea mâna la şedinţa C.S.A.T. de săptămîna trecută. Probabil, se salutaseră îndelung, pe hol, înaintea şedinţei. Mai avem cale grea pînă cînd toate lichelele politice vor fi înghiţite de puşcării, pînă cînd vom scăpa de politicile monetare oneroase, de magnitudinea intereselor necurate pe care marile puteri ale lumii le derulează în ograda românească, de virusul corupţiei şi de ocupaţia străină, perimetru în care conducătorii noştri îşi dau aere de cîini ciobăneşti de sub tomberonul unor instituţii inchizitoriale. Puşi pe sîrmă şi mituiţi cu cîte un os de ros, mai latră şi ei din cînd în cînd la stelele de pe umărul altora, pentru a crea impresie artistică, altfel şi-ar pierde libertatea în faţa dulăilor care apără palatele de unde este controlată omenirea. Pe fondul acestor mişcări dramatice, Jens Stoltenberg – secretar general al N.A.T.O. – a declarat la un post suedez de televiziune că la N.A.T.O. nu există o „cultură a glumelor”, absenţa umorului în timpul reuniunilor fiind unul dintre cele mai dificile lucruri de cînd s-a mutat la Bruxelles, relatează site-ul „TheLocal.no”. Omenirea arde şi Stoltenberg se piaptănă.
Moşia de la Nana va da recolte de cătuşe
Deocamdată în afara ringului, Traian Băsescu încasează prima lovitură sub centură, după care, în mod previzibil, vor urma şi altele. Procurorii au pus sechestru pe 257 de hectare din moşia de 290 hectare de la Nana. Măsura nu a fost luată de DNA, ci de Secţia de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (P.I.C.C.J.). Ioana Băsescu, proprietară în numele tatălui ei a terenurilor de la Nana, a contestat măsura sechestrului, avînd legile la îndemînă, în calitate de notar, însă Tribunalul Călăraşi i-a respins acţiunea. Sechestrul a fost pus imediat după ce pe piaţă apăruseră zvonuri că Băsescu ar intenţiona să vîndă moşia unor olandezi. Procurorii au dispus punerea sub sechestru a tuturor terenurilor suspectate ca ar fi fost retrocedate ilegal, în suprafaţă de 735 de hectare, printre care şi cele deţinute de Ioana Băsescu. Puţintică răbdare! Veţi fi surprinşi ce recolte de cătuşe va da în timp Moşia de la Nana!
I se trage de la acordarea Nobelului pentru pace războinicului Obama
Nu trebuie scăpat din vedere un aspect inedit pe plan internaţional. Premiul Nobel pentru pace, cam răsuflat în ultimii ani, parazitat de Obama, profesionalistul în războaie, a rămas fără preşedinte, printr-o decizie fără precedent a Comitetului Nobel pentru Pace. Pentru prima dată în istoria organizaţiei, preşedintele a fost destituit şi retrogradat la statutul de simplu membru. Motivul destituirii lui Thorbjørn Jagland nu a fost dezvăluit. Decizia a fost luată în cadrul reuniunii care trebuia să stabilească rolul fiecărui membru al Comitetului şi să treacă în revistă candidaturile pentru Nobelul din acest an. Decizia este surprinzătoare, pentru că fostul preşedinte îşi exprimase dorinţa de a fi reales în funcţie. Probabil, i se trage de la acordarea Nobelului pentru pace preşedintelui Barack Obama, în 2009, iniţiatorul unor războaie de ocupaţie sîngeroase, a suplimentării efectivelor militare ale S.U.A., tocmai în perioada precedentă premierii, dar şi Uniunii Europene, în 2012, care a trimis la pachet unor ţări membre austeritate, şomaj şi sărăcie, tăieri de salarii, desfiinţarea unor mari economiilor ale acestora.
Autor: Maria Diana Popescu
Sursa: Art-Emis