Site icon gandeste.org

Putin: Rusia va ajuta Siria în cazul unei lovituri militare

Rusia va ajuta Siria în cazul unei lovituri militare din afară, a declarat preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

„Vom ajuta Siria? Da, o vom ajuta”, a declarat preşedintele rus la conferinţa de presă, organizată la finalul summit-ului G20, răspunzând la o întrebare pusă din sală. „Şi acum o ajutăm, livrăm arme, cooperăm în sfera economică, sper că va exista o colaborare şi în sfera umanitară”, a adăugat preşedintele.

Potrivit lui Putin, începând o operaţiune militară împotriva Siriei, SUA şi alte ţări acţionează ilegal, deoarece astfel de acţiuni sunt posibile doar cu aprobarea Consiliului de Securitate al ONU.

Destabilizarea situaţiei în Orientul Mijlociu într-o perioadă economică dificilă este contraproductivă, deoarece această regiune aprovizionează lumea cu resurse energetice, a declarat preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, la conferinţa de presă, organizată la încheierea summit-ului G20.

„Ştim că atunci când acolo au loc conflicte sau dezastre, imediat cresc preţurile la resursele energetice”, a menţionat preşedintele.

Preşedintele consideră că situaţia legată de folosirea armei chimice în Siria este o provocare a rebelilor pentru a primi sprijin extern. Putin a specificat că folosirea forţei împotriva unui stat suveran este posibilă în caz de autoapărare sau la hotărârea Consiliului de Securitate al ONU.

Sursa: Vocea Rusiei

Foto: Ria Novosti

Exit mobile version