Site icon gandeste.org

Putin a început războiul. Rămîne să vedem ce război

Se pare că trupe rusești au intrat în Ucraina. Fără declarație de război din partea Kremlinului, care vine în ajutorul rebelilor aflați pe punctul de a pierde războiul cu armata ucraineană. Ucraina a cerut oficial ajutor militar masiv din partea Uniunii Europene, în timp ce Rusia neagă, tot oficial, că ar fi trimis trupe în Ucraina.

Anunțul rușilor a fost dezmințit de americani, care au confirmat că din Rusia au pătruns în Ucraina trupe rusești. Asta explică insistența cu care Putin a vrut ca ajutorul umanitar al camioanelor albe să ajungă în Ucraina. Precedentul, care să poată fi urmat de tancuri. N-ar fi o noutate. URSS a făcut la fel, pe vremea lui Stalin, cînd a invadat Țările Baltice.

În ceea ce ne privește, tot fără declarație de război, URSS ne-a luat Basarabia după pactul cu Germania lui Hitler, cu o amenințare categorică: Ori vă retrageți, ori vă atacăm. Atunci a fost de fapt abandonată prima oară România de aliații săi din Marele Război Mondial și atacată de unul dintre foștii aliați, Rusia lui Stalin.Tot atunci Occidentul, care cîștigase primul război mondial al secolului 20, a lăsat două state totalitare, Germania lui Hitler și URSS a lui Stalin, să-și împartă țările din vecinătate, în speranța că astfel vor putea păstra pacea pe continent.

Acum situația diferă, în privința actorilor, dar în esență seamănă cu ceea ce s-a întîmplat înainte de începerea celui de-al doilea război mondial. În Siria, Irak și în Orientul Apropiat au loc conflicte armate care par a fi, dar nu sînt doar războaie civile sau de frontieră și care au început după Primăvara Arabă. Asta în timp ce Rusia a preluat Crimeea și se pregătește să înhațe și estul Ucrainei.

De ce Occidentul, mai puțin Statele Unite, nu-l avertizează pe Putin că a sărit calul? Pentru că știe că Rusia își va apăra interesele în Siria și în Irak, zone mult mai interesante decît Ucraina, din punctul de vedere al Occidentului. Așa că cererea Ucrainei către Uniunea Europeană, de a o sprijini militar împotriva rușilor, s-ar putea să nu primească răspunsul diplomatic așteptat de Kiev.

Altfel, Rusia a început războiul, nedeclarat împotriva Ucrainei, și dacă occidentalii europeni și americanii nu-i vor da un răspuns clar și amenințător lui Putin, pentru a-l face să-și retragă trupele din Ucraina, mă tem Europa va intra mai tîrziu în război cu Rusia, ca să n-o lase să ocupe și alte teritorii care nu-i aparțin. Din păcate însă pentru pretențiile liderilor europeni, e posibil ca în concesiile pe care ei le fac lui Putin, cu gîndul că Rusia vrea să facă afaceri cu Occidentul, ei ignoră că Putin a intrat în rolul țarului stalinist care vrea să pună Occidentul cu botul pe labe. Și să nu uităm că atunci cînd Napoleon și Hitler au învadat Rusia, elita rușilor a adoptat strategia pămîntului pîrjolit și a rezistenței pînă la ultimul om, într-o țară în care viața individului nu prețuiește mai nimic, iar vodca pentru soldați e gratis.

autor: Cristian Teodorescu

sursa: voxpublica.realitatea.net

Exit mobile version