Esența democrației este protejarea identității unei colectivități. „Vocea majorității” nu trebuie interpretată ca o opțiune estetică, un elogiu adus coralei, ci ca recunoaștere a unui anumit timbru ca fiind cel mai reprezentativ, la un moment dat, pentru o mulțime.
Detractorii PSD, mai ales cei înfloriți sub mandatul lui Klaus Iohannis, au tatuat acest partid cu tot felul de stigmate care să-l înfățișeze monstruos. Partidul corupților, partidul proștilor, partidul știrbilor, partidul pensionarilor, partidul asistaților social, partidul nostalgicilor după comunism…
Desigur că sunt exagerări propagandistice. Dar, totodată, ele conțin și unele elemente de adevăr.
Timpurile pe care le trăim au o particularitate care le diferențiază major de „cum era înainte”. Și când spun „înainte” nu mă gândesc la întoarceri in timp de sute de ani ci la perioade de care ne despart doar câteva decenii.
Particularitatea aceasta la care mă refer este uriașul salt tehnologic de care beneficiem noi cei de azi și de care beneficiază înmiit, în raport cu noi oamenii de rând, instituțiile de forță care dispun de bugete uriașe tocmai pentru a valorifica la maximum acest atu.
Forța calculatoarelor, forța Internetului, forța utilizării sateliților, forța tehnologiilor de urmărire în masă a oamenilor, de înregistrare, stocare, procesare a miliarde de informații, aproape în timp real, pentru a construi pe baza lor strategii de manipulare aproape infailibile, iată ce are societatea de azi și nu avea cea de ieri.
Se produce astfel un decalaj enorm între puțina informație accesibilă public, cea în baza căreia cetățeanul obișnuit judecă și decide ce ar fi mai bine pentru țară și pentru el, și informația reală, cea ținută la secret, păzită ca un element de tezaur național și rezervată doar unor „iluminați”.
Recunoscând existența acestui decalaj de informații devine de înțeles, până la un punct, de ce „iluminații” simt tot mai des nevoia să ocolească mecanismul democratic în luarea unor anumite decizii considerate de ei cruciale. Știind mai multe văd mai limpede, înțeleg mai profund și pot alege, astfel, pașii mai buni de urmat pentru țară.
Problema „iluminaților” noștri este însă că ei nu au moderație, nu au măsură și nici nu acordă respectul cuvenit unor prevederi clare din Constituția României, astfel încât să știe unde să se oprească în acest proces de transformare a principiilor democrației în ceva opțional.
Eu cred că PSD a funcționat și funcționează și în prezent ca o oglindă a societății românești. Oglinda este unul dintre cele mai vechi și prețioase instrumente de autoperfecționare umană. Descoperirea oglinzii poate fi considerată, alături de descoperirea roții, unul dintre elementele fundamentale de progres ale civilizației umane.
Adeseori oglinda arată imagini dezagreabile. Dacă o spargi, însă, nu înseamnă că ai rezolvat-o cu urâțenia.
Cei care își închipuie că distrugând PSD rezolvă tarele oribile puse în cârca acestui partid și a simpatizanților săi nu doar că sunt într-o profundă eroare dar devin (sunt) și extrem de nocivi pentru societate.
PSD este imposibil de reformat rapid și profund, așa cum cer dușmanii săi, pentru că asta ar însemna renunțarea la identitatea sa și a simpatizanților proprii. După mintea strategilor Iluminați care, chipurile, veghează la modernizarea țării, o operație estetică, un lifting și un nou președinte (bine ales de ei, de iluminați) ar fi de ajuns ca să rezolve problema transformării PSD într-un partid european și globalist.
Eu cred că nu ar fi decât o spargere păguboasă a oglinzii și o mutilare traumatizantă a acelora care nu au forța și nici dorința de a alerga după un tren pentru care nu au bilet și, cu atât mai puțin, locuri rezervate.
Da, într-o evoluție ideală, PSD ar trebui modernizat. Cum, de altfel, ar trebui modernizată întreaga clasă politică românească (lucru de care se vorbește, însă, infinit mai puțin).
Dar modernizarea unui partid nu se poate face temeinic decât modernizându-i electoratul, iar modernizarea electoratului este un proces de lungă durată. Nu se rezolvă printr-un congres extraordinar ci prin măsuri graduale, prin ridicarea nivelului de trai și de cultură, a nivelului de înțelegere și de adaptare, aspecte pe care doar dezvoltarea organică a țării le poate gestiona cu șanse de succes.
Când România, în ansamblul ei, se va impune și va fi respectată ca o adevărată putere europeană, abia atunci vor fi create premisele ca și PSD și celelalte partide românești să devină niște referințe de succes.
Până atunci degeaba sforțările de cosmetizare și aplauzele însuflețite la discursul lui Liviu Pleșoianu. PSD-ul profund a votat altceva.
A luat și Pleșoianu vreo 700 de voturi (față de cele peste 2800 ale Vioricăi Dăncilă) ceea ce înseamnă că, în tentativa sa de reformare, PSD abia dacă a parcurs un sfert din traseul minim necesar.
Îl felicit pe Liviu Pleșoianu pentru discursul său de la Congres. Aș vrea să-și poată continua cariera politică și după viitoarele alegeri parlamentare dar îl avertizez că, fără a strânge in jurul său o masă critică de susținători din zona influentă a partidului, acest lucru va deveni foarte greu, dacă nu chiar imposibil.
PSD, cu relele și bunele sale, este, încă, un barometru național. Un număr mare de români care îl simpatizează evoluează odată cu el. Fără modelul și sprijinul său aceștia ar intra într-un soi de hibernare care ar îndepărta și mai mult momentul progresului lor semnificativ și absolut necesar.
De aceea afirm că dușmanii de moarte ai PSD, cei care își pun toată energia în efortul de distrugere a acestui partid nu au nici viziune, nici patriotism, nici repere care să îi recomande ca buni guvernanți.
Doar proștii și nebunii sparg oglinda atunci când nu le place ce văd în aceasta.
Sursa: conteledesaintgermain.ro