Site icon gandeste.org

PSD înaintează CCR dovezi de fraudare a alegerilor. Vezi în ce condiţii se poate anula scrutinul

Mită electorală, procese verbale modificate, CNP-uri falsificate, oameni care au votat de mai multe ori, turism electoral. Toate acestea sunt dovezile pe care PSD le va înainta astăzi Curţii Constituţionale a României. Social – democraţii susţin că au camioane de probe în acest sens. Reprezentanţii partidului au depus deja o plângere la Curtea Constituţională. Legea pentru alegerile prezidenţiale spune că scrutinul poate fi anulat dacă frauda a fost atât de mare, încât a modificat numele învingătorului.

Curtea Constituţională va lua în discutie sesizarea PSD după ce primeşte rezultatele alegerilor de la Biroul Electoral Central. În aceste condiţii, contestaţia PSD ar putea fi discutată până la sfârşitul săptămânii.

”Curtea Constituţională anulează alegerile în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz ordinea candidaţilor care participă la al doilea tur de scrutin.”, se arată în Legea 370/2004, Art.24. alineatul 1.

Potrivit Legii 35/2008, Alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, “frauda electorală înseamnă orice acţiune ilegală care are loc înainte, în timpul sau după încheierea votării ori în timpul numărării voturilor şi încheierii proceselor verbale şi care are ca rezultat denaturarea voinţei alegătorilor.”

Fiecare fraudă în parte este luată în calcul şi se pedepseşte individual, spun judecătorii Curţii. Social-democratii vorbesc despre mai mult de 130.000 de voturi fraudate.

Rolul Curţii Constituţionale este, acum, unul extrem de important. Cei 9 judecători trebuie să analizere toate probele aduse de PSD, şi apoi să decidă dacă admit sau nu constestaţia.

Decizia Curţii se poate lua cu majoritate simplă, adică dacă 5 din cei 9 judecători sunt în favoarea unui punct de vedere. În cazul în care se constată că alegerile au fost fraudate se poate decide: renumărarea sau reverificarea unor voturi sau chiar repetarea scrutinului – la nivel de secţie de votare sau chiar la nivel naţional. În aceste condiţii, românii s-ar reîntoarce la urne la două săptămâni după publicarea deciziei în Monitorul Oficial.

sursa: antena3.ro

Exit mobile version