Site icon gandeste.org

PROTESTELE DE STRADĂ – MISTERELE SE ÎNMULȚESC

Ieri, am avut în Piața Victoriei o nouă rundă de proteste de stradă ale tinerilor frumoși și liberi, îndrumați de ”Corupția ucide” și de alți vectori de comunicare. De această dată, ținta protestelor a fost guvernul și a sa ordonanță de urgență privind modificarea codului fiscal. Participarea a fost mai redusă decît în alte dăți, dar asta nu a împiedicat nașterea unor semne de întrebare cît roata carului.



Două au fost ciudățeniile de mari proporții ale manifestației de ieri.

Prima e aceea că, deși protestele era firesc să fie canalizate strict împotriva guvernului – și, în mare, așa a și fost – totuși, din sloganurile, lozincile și mesajele de orice fel ale manifestanților a lipsit cea mai mică referire la premierul Mihai Tudose, adică marele responsabil pentru decizia luată de guvern.

În locul său, au fost tăvăliți ”tradiționalii” Tăriceanu și Drăgnea. De unde pînă unde această sfială a protestatarilor față de Mihai Tudose? De ce este menajat acesta de către tinerii nervoși? Cum e posibil să faci un protest anti-guvernamental din care să lipsească guvernantul-șef?

O a doua ciudățenie e încă și mai mare, am spune că bate toate recordurile. Nu doar interne, ci și internaționale.

Dacă politologul Alina Mungiu remarca, recent, pe bună dreptate, un element neobișnuit, anume că niciodată, la mișcările tefeliste din ultimii ani nu s-a scandat și împotriva serviciilor secrete, ieri s-a mers mai departe.

Tinerii frumoși și liberi au protestat împotriva știrbirii cifrei de afaceri a multinaționalelor. Ați citit bine!

Pe pagina oficială de Facebook a evenimentului de ieri, o ”subdivizie” a paginii ”Corupția ucide”, scrie negru pe alb:

”Ședința de guvern începe la ora 15:00, iar noi vom fi în Piața Victoriei pentru a opri această nouă OUG toxică. Facem apel la marile companii din România să susțină acest protest și să le dea câteva ore libere prin rotație angajaților, pentru a veni alături de noi. Să nu se lase intimidate de teoriile conspirației și să înțeleagă că este ultima șansă de a lupta împotriva unei ”Revoluții Fiscale” care le va pune în pericol business-ul”.

Urmează o listă de parteneri de suferință, pe care figurează nume precum: Oracle, Kaufland, MEGA IMAGE, IKEA, Carrefour, KPMG, Lidl, Raiffeisen Bank, BRD Groupe Societe Generale, OMV, Vodafone, Orange, Telekom, Ford și altele.

”Lista este deschisă. Dacă știți o companie mare care ar putea fi interesată de protest, puteți să îi dați tag într-o postare pe eveniment” se mai afirmă în chemarea la luptă.

Te uiți năuc și nu știi dacă să rîzi sau să plîngi. În tot restul globului tineri protestează pe dos, adică împotriva marilor companii care își exploatează angajații, le încalcă drepturile, afectează mediul, corup politicieni etc. La noi, ei protestează față de impozitarea veniturilor acestora.

Apoi îți amintești că România e o țară care sparge toate tiparele. Țara în care republicanii foști comuniști propun legi monarhiste. Țara în care membrii Casei Regale se bat și se reclamă la poliție. Țara în care teroriștii islamici umblă nestingheriți pentru că serviciile se ocupă cu politica. Țara în care se înjură guvernul, dar nu și primul-ministru. În fine, țara în care tinerii ies în stradă îngrijorați de soarta megacompaniilor străine și strigă pentru drepturile acestora de a-și păstra profiturile netaxate. Mai au comentariile vreun rost?

Autor: Bogdan Tiberiu Iacob

Sursa: InPolitics

Exit mobile version