Astfel, medicii, profesorii si functionarii publici vor iesi in strada in semn de protest fata de folosirea fortei impotriva manifestantilor, conform BBC.
Confruntarile violente intre manifestanti si fortele de ordine au continuat si duminica noaptea, chiar dupa ce premierul turc Recep Erdogan a avertizat ca nu va mai permite noi proteste in piata Taksim.
Premierul turc a tinut un discurs in care i-a ridiculizat pe protestatari, i-a numit din nou “vagabonzi” si a adaugat ca nu este vorba despre persoane preocupate de protectia mediului, din moment ce acestia provoaca “o poluare sonora”.
La Istanbul, grupuri de demonstranti au ramas pe strazi, chiar daca in timpul zilei politistii au folosit gaze lacrimogene si grenade fumigene, astfel incat manifestantii sa nu poata reveni in Parcul Gezi.
Si in Ankara au fost violente, dupa ce inmormantarea unui protestatar s-a transformat intr-un adevarat haos. Politia a folosit gaze lacrimogene, iar manifestantii au aruncat cu pietre.
Potrivit agentiei Dogan, zeci de protestatari au fost retinuti la Istanbul si aproximativ 70 in Ankara.
Pe de alta parte, Berlinul a cerut duminica Turciei sa respecte “libertatea de manifestare si de exprimare”, apreciind ca Ankara a transmis, prin “comportamentul sau regretabil”, “semnale negative”, relateaza Hurriyet Daily News.
Cel mai mare protest anti-Guvern din ultimii ani are loc in Turcia, de mai bine de doua saptamani, dupa ce autoritatile au decis demolarea unui parc.
Bilantul violentelor a ajuns la patru morti si peste 2.000 de raniti. Protestele, care initial erau fata de reducerea suprafetelor verzi din Parcul Gezi – unde exista planul de reconstruire a cazarmei otomane Topcu Kislasi, care ar deveni un complex turistic, avand inclusiv un mall – au devenit o actiune indreptata impotriva premierului Recep Tayyip Erdogan, criticat pentru politicile cu caracter islamist.
sursa: ziare.com