Aşa se face că un imobil costă cât un cartier, în condiţii normale, un kilometru de autostradă cât 100, la vecinii noştri. Depăşind orice record de percepţie a timpului oriental, clasa politică românească şi-a fixat strategiile gangstereşti pe sute de ani. Acest gol al timpului trebuie ocupat cu ceva, şi propaganda rezolvă perfect problemele. Albul şi negrul operează, devenind paleta cromatică înlănţuitoare pe drumul spre o dictatură neîntreruptă. Când lipsurile devin izbitoare, apar la orizont noile proiecte, şi totul se termină cu bine. Lumea politică de astăzi pare să nu mai înţeleagă situaţia în care se află, singura ei preocupare este să pună pe hârtie proiectele viitorului luminos.
Numai că într-un fel sunt proiectele cu aplicabilitate imediată, şi altfel, cele politicianiste, pe care le poate face oricine, deşi pot avea un sunet fascinant. În România ultimelor decenii s-a cheltuit, intens, într-o proporţie covârşitoare pentru studii de fezabilitate care au rămas în acest stadiu. Absenţa banilor nu mai poate fi o explicaţie a blocajelor, sume ameţitoare dispărând fără urmă, curat, în mişcarea acestor hârtii. În acest context, nu mai interesează ce face un ministru, cum duce proiectele (când le are) la capăt, important este cum cântă la vioară, câte amante are, dacă scrie versuri (proaste se-nţelege…) etc. Cum apar problemele, România fiind chiar o oală sub presiune, acestea se rezolvă la televizor, în conferinţe de presă. Conducerile succesive ale României par să deţină acest miracol al unui hocus-pocus nemaiîntâlnit, el chiar funcţionând. Nu interesează pe nimeni până când, cu ce preţ. Vinovaţii sunt prea mulţi, formează deja o alianţă politică, plus susţinătorii din umbră.
Acest mod de funcţionare a mecanismului global românesc face imposibile orice angajamente serioase, spoliind naţiunea de dreptul la o viaţă corectă. Lucrurile, situaţiile au căpătat o turnură schizofrenică, împingând cetăţeanul la o perplexitate fără ieşire. Ştiinţele sunt confundate cu aprozarul, cultura cu ministerele adevărului, viaţa publică cu degradarea relaţiilor umane, religia cu aroganţa politicianistă. Singura mişcare în realitate este doar împărţirea zonelor de influenţă, la care se lucrează non-stop. Implozia unei asemenea societăţi este evitată prin faptul că graniţele ţării sunt deschise, cât vor mai fi!
Regăsim în situaţia României materia primă pentru o dictatură care s-ar putea instala peste noapte. Traian Băsescu a intuit perfect acest material, şi în mod vinovat, s-a folosit de el, dându-se un democrat de mâna întâi. Nu înţelege nimic din ceea ce este democraţia, sau, nu-i deloc exclus, cei din exterior care l-au încurajat în această direcţie, spre a-l folosi, vor fi primii care îl vor acuza neiertător. Această societate pe care el a încurajat-o într-o adevărată strategie a unilateralităţii s-ar putea dovedi fără milă, aşa cum s-a întâmplat de-a lungul istoriei.
Dezbaterile despre noua Constituţie, încărcate oarecum de o secretomanie suspectă, blochează, cu evidenţă, dezbaterile publice de la baza societăţii, acolo unde aceasta există în fapt. Tocmai pe acest fond, care ar trebui să implice inclusiv alte instituţii ale statului, preşedintele a găsit momentul să propună un referendum. Traian Băsescu uită, dovadă că 10 ani de exercitare a Puterii sunt cât două secole, că el nu este cu nimic mai bun decât clasa politică pe care, chipurile, o boicotează spre a o reforma. Un astfel de război arată primitivismul celor care se află în poziţiile principale în statul român actual, căutând, josnic, să accentueze mizeria morală. Viciind până la refuz spaţiul public, ajuns ladă de gunoi, inclusiv a acestor proiecte, clasa politică împreună cu preşedintele sunt nişte deja depăşiţi realizatori de emisiuni de televiziune de cea mai proastă extracţie.
Având impresia că fac levitaţie precum marile spirite cuvioase, aceşti diavoli de cârpă nu fac decât să repete mişcările impulsionate de sforile unor păpuşari care deja părăsesc scena, abandonându-i în inerţia monstruosului spectacol.
autor: Ioan Vieru
sursa: cotidianul.ro