Site icon gandeste.org

PROGRAM pentru prevenirea scăderii nivelului de trai al cetățenilor din din România

Profunda criză economică din România a fost provocată de corupţia şi incompetenţa liderilor politico-administrativi, economici şi religioşi din perioada dictaturii ceauşiste (1980 – 1989) şi ai perioadei de tranziţie (1989 – 2010). Naţiunea română a avut posibilitatea unui trai prosper, pe baza activităţii creatoare, într-o economie organizată modern şi eficientă. În perioada socialistă, produceam şi exportam de la ac la avion de luptă, aveam un sistem de învăţământ performant, o protecţie socială satisfăcătoare, o populaţie morală, educată în cultul muncii şi al cinstei, un sistem rentabil de relaţii economice externe cu mai mult de 100 de state. Momentul decembrie 1989 a găsit România fără nici o datorie externă şi cu o rezervă bănească de 4,5 miliarde dolari SUA, 1,6 miliarde ruble transferabile, sute de miliarde de lei puternici, adunaţi în fonduri speciale (PCR, UTC, ODUS, asociaţiile femeilor, pionerilor, şoimilor patriei, Armată, Ministerul de Interne şi alte ministere etc.). Totodată, a găsit economia românească în plină funcţiune, cu mai mult de 70% din obiective modernizate, cu mai mult de un milion de specialişti cu studii superioare şi postliceale, cu un sistem eficient de achiziţii şi export, cu un număr ridicat de persoane implicate direct în sfera productivă şi un număr redus de pensionari.

Liderii politico-economici, administrativi şi religioşi de după decembrie 1989 au distrus economia românească, au înstrăinat cele mai rentabile ramuri şi obiective economice, au proletarizat în masă populaţia românească proprietară a avuţiei naţionale furate, au redus drastic proprietatea naţională în favoarea unor firme străine, au scăzut cumplit sfera creatorilor direcţi, concomitent cu creşterea volumului de populaţie inactivă, au dus statul român în poziţia de semicolonie falimentară. În prezent, vinovaţii de această situaţie disperată vor să iasă din criză prin sacrificarea maselor largi de copii, studenţi, personal bugetar, pensionari şi mici întreprinzători români. În compensaţie, clientela lor politico-economică şi religioasă se va îmbuiba în continuare din munca şi sacrificiile noastre.

Reducerea veniturilor populaţiei cu 25%, respectiv 15% va afecta milioane de cetăţeni români aflaţi deja la limita inferioară a suportabilităţii, provocând un genocid de amploare, prin subnutriţie, malnutriţie, lipsă de asistenţă medicală, lipsa facilităţilor necesare unui trai modern (gaze, apă caldă şi rece, energie electrică, servicii telefonice etc.). Noi (…) ne opunem ferm programului de genocid dictat de FMI şi propunem ieşirea din criză prin folosirea altor surse aflate la îndemâna guvernaţilor. Ca regulă generală, fiecărui cetăţean activ ori fost activ (pensionar) îi sunt necesari cel puţin o mie de lei noi pe lună pentru a supravieţui. Nimeni nu are dreptul să scadă veniturile cetăţenilor sub această limită, decât în cazuri bine justificate, cum ar fi alcoolicii, leneşii, cei care au refuzat ori refuză să muncească etc.

Liderii politico-administrativi pot colecta fondurile bugetare necesare ieşirii din criză din următoarele direcţii:

  1. Anularea subvenţiilor anuale şi de campanie acordate partidelor politice. Cine doreşte să facă politică s-o facă pe bani proprii ori atraşi din cotizaţii şi donaţii.
  2. Anularea subvenţiilor acordate asociaţiilor cu orice profil, cu excepţia celor strict necesare supravieţuirii naţiunii române. Exemple de asociaţii cărora li se pot anula subvenţiile, fără a fi afectat vreun cetăţean onest: UDMR, asociaţiile minorităţilor naţionale, asociaţiile editorilor, uniunile de creaţie (acestea trăiesc din propriile creaţii), asociaţiile pentru protecţia animalelor. Suntem în poziţia disperată de a proteja mai întâi viaţa oamenilor, apoi, cea a animalelor. E incorect să cheltuim cu întreţinerea unui câine vagabond mai mult decât pentru un pensionar sau pentru un handicapat.
  3. Anularea salarizării mascate a clerului de toate confesiunile, deoarece propagandiştii religioşi (preoţi, rabini, muftii etc.) sunt prestatori de servicii religioase plătite de populaţie, nu angajaţi de stat. În prezent, clerul de toate confesiunile este “ajutat” de stat cu sume lunare incredibil de mari, ca de exemplu: patriarhul BOR – 83 de milioane lei vechi, şefi de cult (rabin şef, muftiu etc.) – 76 de milioane, episcop – 66 de milioane, episcop-vicar – 63,5 milioane etc.. Avem de a face cu indivizi care primesc gratis masă, casă, transport, haine etc. şi nu au nici un fel de obligaţii familiale. La ce le trebuie aceşti bani smulşi de la gura săracului muribund?
  4. Anularea tuturor subvenţiilor, donaţiilor şi retrocedărilor făcute către cultele religioase în ultimii 19 ani şi restituirea sumelor către bugetul de stat. Imobilele recuperate în urma anulării actelor de donaţie ori de restituire să intre în proprietatea naţională şi să primească destinaţie economică, umanitară sau culturală modernă.
  5. Desfiinţarea tuturor posturilor de profesori de religie şi dirijarea banilor astfel obţinuţi către Ministerul Educaţiei, Cercetării,Tineretului şi Sportului, cu scopul de a salva alte posturi de profesori de ştiinţe strict necesare cultivării tinerii generaţii (astronomie, ştiinţe naturale şi exacte etc.). Religia să fie predată după model american: în mod benevol, în şcoli de duminică, în familie sau la biserici.
  6. Secularizarea averilor cultelor şi sectelor religioase care nu folosesc practicării ritualurilor ori sunt contrare dogmei lor de baza (Nu adunaţi averi pe Pământ, ci în Cer!), după modelul aplicat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. În prezent, cultele şi sectele religioase sunt mai bogate decât statul român, iar averea lor de zeci de miliarde de euro a fost acumulată în mare parte din donaţii, subvenţii şi retrocedări făcute din bugetul de stat. De exemplu, fosta senatoarea Simona Marinescu a făcut donaţii de miliarde de lei din fondul de pensii unor culte din judeţul Buzău, pentru a fi ajutată în alegeri (caz documentat de presa scrisă). Banii obţinuţi astfel să fie dirijaţi către fondul de pensii iar imobilele să fie folosite în scopuri umanitare (cămine, azile, şcoli speciale etc.).
  7. Impozitatea veniturilor şi averilor cultelor religioase la fel ca la orice altă societatea economică. Cultele religioase realizează venituri imense din mai multe categorii de activităţi economice:ritualuri, taxe de cult, servicii turistice (pensiuni, hoteluri, etc.), servicii de editură, artizanat, activităţi agro-industriale, ”sfinţirea” unor bunuri mobile şi imobile, comerţ cu obiecte de cult sau cu iluzii (moaşte, brâul ”maicii domnului”) etc.. Naţiunea care a fabricat religia judeo-creştină, grecii, impozitează veniturile religioase cu 20%.
  8. Restituirea tuturor sumelor donate de către Guvern şi diverse ministere pentru construirea ”catedralei mântuirii neamului” şi a altor lăcaşe de cult judeo-creştin. Folosirea acestor sume pentru salarizarea bugetarilor aflaţi în pericol de reducere a veniturilor. Neamul românesc nu se va mântui cu şandramale mistice şi ritualuri sălbatice, judeo-creştine sau de alt fel. Neamul românesc va ieşi din criză prin cunoaştere ştiinţifică, creaţie utilă, comportare morală şi deplină solidaritate socială. Patriarhia BOR sfidează întreaga naţiune săracă, refuzând să înceteze construcţiile faraonice şi inutile. Până când vom mai răbda acest parazitism religios sfidător?
  9. Desfiiinţarea CNSAS şi dirijarea sumelor astfel obţinute pentru salarizarea serviciilor secrete. CNSAS s-a înfiinţat în urma diversiunii ”securişti-teorişti”, din decembrie 1989, iar obiectul său de activitate a fost desfiinţat prin verificările făcute de mass media, Procuratură şi Justiţie. După 20 de ani de la desfiinţarea Securităţii Române, e inutil să mai discutăm ce a făcut şi cum a lucrat. Procuratura n-a reţinut o singură acuzaţie împotriva unui singur securist.
  10. Desfiinţarea Institutului pentru studierea crimelor comunismului, deoarece fostele crime şi abuzuri ale regimului de ocupaţie sovietic nu pot fi puse în sarcina socialismului românesc şi dirijarea sumelor astfel obţinute către pensii şi alocaţii. Din multe puncte de vedere, socialismul românesc, de după 1964, a fost mult mai uman decât actuala societate capitalist-sălbatică. De pildă, speranţa de viaţă din socialism era cu 10 ani mai mare, nu exista şomaj, fiecare om primea o locuinţă ieftină, leul era stabil, pensiile erau satisfăcătoare, ordinea şi liniştea socială erau asigurate de bună voie (nu prin coreciţie), serviciile medicale erau gratuite etc..
  11. Desfiinţarea Institutului Cultural Român şi transferarea bugetului acestuia la Ministerul Afacerilor Externe, minister care poate îndeplini mai bine sarcinile de promovare a culturii româneşti peste hotare.
  12. Reînfiinţarea Ministerului Comerţului Exterior şi a oficiilor judeţene de comerţ exterior, prin care micii întreprinzători români să-şi poată derula toate activităţile de export: informare de pe pieţe externe, reclamă şi promovarea pe pieţe externe, efectuarea exporturilor şi încasarea sumelor cuvenite.
  13. Adoptarea legii pentru confiscarea averilor dobândite ilicit, în regim de urgenţă şi aplicarea ei imediată. Sumele confiscate de la infractorii din această categorie să fie folosite pentru investiţii economice de stat, precum şi pentru plata normală a lucrătorilor din domeniile care concură la aplicarea legii:ofiţeri de informaţii şi poliţie, procurori, judecători.
  14. Anularea tuturor scutirilor de impozite şi alte taxe acordate de guvernanţii corupţi, în ultimii 19 ani şi recuperarea sumelor datorate, de la debitori şi de la guvernanţii corupţi. Folosirea acestor sume pentru stimularea economiei naţionale (investiţii, promovare, instruirea creatorilor etc.). La o simplă estimare, e vorba de minim 20 de miliarde de euro. De pildă, numai firma Erickson a fost scutită de Mugur Isărescu, în scurta perioadă cât a fost premier, de suma de 800 de milioane de dolari. Cu o sumă identică a fost scutit ROMPETROL, de către fostul premier Adrian Năstase. Dacă guvernanţii corupţi n-ar fi aplicat politica scutirilor, România nu ajungea datoare.
  15. Anularea tuturor reeşalonărilor de plată a taxelor datorate bugetului de stat şi colectarea de urgenţă a sumelor datorate de marii debitori. Extinderea executării silite asupra averilor deţinute de liderii prezenţi sau din trecut ai firmelor falimentare.
  16. Serviciile secrete, Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Justiţiei să întreprindă toate măsurile specifice pentru identificarea şi recuperarea imenselor sume scoase din ţară de infractorii de tranziţie.
  17. Declanşarea urmăririi penale, concomitent cu sechestrarea tuturor bunurilor, asupra liderilor politico-economici şi administrativi care au privatizat fraudulos obiective economice rentabile, cum ar fi ROMTELECOM, Petrotub, IMGB, Sampanie-Simleul Silvaniei, CCCF (pendinte de CFR), combinatele siderurgice, reţelele de distribuire a gazelor naturale şi a energiei electrice etc.. Aceste obiective şi multe altele erau rentabile, alimentau bugetul de stat cu sume imense şi asigurau multe locuri de muncă, fapt pentru care privatizarea lor nu a fost justificată de criterii economice, ci motivată de acte de corupţie.
  18. Sistarea importurilor de armament şi tehnică de luptă pe termen de 5 ani, deoarece produsele din această categorie sunt vechi, nu ne trebuie neapărat şi nu servesc la apărarea ţării.
  19. Retragerea trupelor române din Irak şi Afganistan, cum au procedat naţiuni europene mai evoluate şi încetarea cheltuielilor în valută cu întreţinerea lor. Naţiunea română, ca şi cea americană, nu are nici un fel de interese în aceste două ţări. Un mic grup de interese din SUA întreţine aceste focare de război, contrar dreptului internaţional şi rezoluţiilor Consiliului de Securitate.
  20. Reducerea cheltuielelor Parlamentului cu 70%, prin aplicarea următoarelor măsuri de bun simţ:
  1. Reducerea numărului de parlamentari la 180, câte unul la 100.000 de electori.
  2. Reducerea personalului auxiliar al unui parlamentar la un consilier, o secretară şi un şofer (care poate şi lipsi, dacă parlamentarul îşi conduce singur autoturismul).
  3. Mutarea Parlamentului într-o clădire mai mică şi închirierea actualului Palat al Parlamentului (cunoscut sub numele de Casa Poporului înainte de decembrie 1989) unor mari firme şi ambasade străine.
  4. Desfiinţarea posturilor de deputaţi ai minorităţilor, deoarece aceştia erau aleşi prin abuz şi discriminare, în numele unui mic număr de electori.
  5. Reducerea cheltuielilor adminstrative şi de reprezentare a fiecărui parlamentar la strictul necesar îndeplinirii funcţiei (mobilier, aparatură electronică, autoturisme, diurne, birouri teritoriale etc.).
  1. Legalizarea transformării pedepsei cu închisoarea, pentru anumite infracţiuni, cu plata unor mari sume de bani. De pildă, pentru o vătămarea din culpă, în loc de 3 ani închisoare, să se poată plăti o sumă de 200 de lei (chiar şi mai mult) pentru fiecare zi de închisoare. Sistemul a fost aplicat în socialism şi a adus mari venituri la stat.
  2. Legalizarea şi impozitarea prostituţiei, după modelul din ţările vest-europene. Prostituţia este naturală şi nu încalcă nici o lege divină, cum o încalcă homosexualitatea deja legalizată sub guvernarea creştin-democrată. Legalizarea ei previne răspândirea bolilor venerice, violurile şi veniturile ilicite ale proxeneţilor. O prostituată de lux câştigă circa 4000 de lei pe zi (1000 de euro). Impozitele din această sursă ar trebui să meargă la Ministerul Sănătăţii.
  3. Înăsprirea pedepselor pentru infracţiunile economice, începând de la mită, trafic de influenţă etc. Aplicarea în toate cazurile de astfel de infracţiuni a pedepsei confiscării totale sau parţiale a averii.
  4. Impozitarea progresivă şi severă a proprietarilor mai multor locuinţe şi a gradului de lux al fiecăreia, încât să se ajungă la lichidarea speculei cu spaţiu locativ şi la renunţarea la imobile supradimensionate şi ultraluxoase.
  5. Gospodărirea judicioasă a pământuluii naţional, pe baza unui plan unic, din care să nu lipsească următoarelele elemente:
  1. Precizarea în Constituţie a faptului că pământul constituie avere naţională de importanţă vitală, aflată într-una din următoarele forme de proprietate:de stat, mixtă şi particulară.
  2. Interzicerea prin lege a înstrăinării pământului românesc către cetăţeni străini, cu excepţia celor din ţări ale Uniunii Europene.
  3. Legiferarea donaţiilor benevole a terenurilor nelucrate, de către proprietarii neinteresaţi de ele, către stat sau către instituţii ştiinţifice de profil (staţiuni de cercetări, academii agricole etc.). Interzicerea prin lege a donaţiilor de terenuri către culte şi secte religioase, deoarece acestea nu au voie să deţină averi, conform propriilor dogme.
  4. Reînfiinţarea fermelor şi staţiunilor de cercetare de stat cu profil agricol şi horticol, pe terenurile recuperate de naţiune de la culte şi secte religioase, de la donatori şi de la persoanele cărora li se naţionalizează terenurile, conform legii.
  5. Legiferarea naţionalizării terenurilor nelucrate mai mult de doi ani, cu o minimă despăgubire către fostul proprietar. Eventual, despăgubirea poate fi acordată şi în acţiuni la fermele de stat.
  6. Renunţarea la culturile tradiţionale nerentabile şi abordarea în culturi a celor mai rentabile plante: pomi şi arbuşti fructiferi, struguri de masă, legume şi zarzavaturi, plante medicinale, flori, plante exotice (kiwi, curmali chinezeşti, bananieri nordici, măslini adaptaţi, actinide, alune de pământ etc.). Cerealele tradiţionale să fie cultivate numai în zone întinse, cu posibilităţi de mecanizare şi irigare.
  7. Refacerea sistemului naţional de irigaţii, ca proprietate de stat, după modelul egiptean. Astfel, fiecare comunitate va primi apă la preţuri modice, de stat.
  8. Legiferarea confiscării averilor indivizilor care au defrişat livezi, vii şi păduri, cu scop de speculă.
  9. Reînfiinţarea sistemului naţional de achiziţii şi export produse agricole şi agro-industriale, dintre cele cerute intens de pieţele externe (legume ecologice, fructe cultivate şi de pădure, ciuperci etc.).
  10. Împroprietărirea tinerilor şi pensionarilor apţi de muncă, la cerere, cu minim un hectar de teren cultivabil, cu scopul de a crea microferme rentabile, în domeniile cele mai profitabile – legume, flori, fructe de pădure şi cultivate, struguri de masă etc..
  1. Impozitarea severă a importurilor de lux – yahturi, autoturisme mai scumpe de 20.000 euro, elicoptere, bijuterii etc.
  2. Incetarea subvenţionării mascate a vânzătorilor de autoturisme prin programul RABLA.
  3. Introducerea unei taxe de 50.000 de euro pentru acordarea cetăţeniei. Astfel, nu vom mai aduna toţi săracii din ţările în curs de dezvoltare, pe care să-i întreţinem noi, din bugetul deja anemiat.
  4. Aplicarea unor impozite şi taxe severe persoanelor care practică profesii retrograde, cum ar fi astrologi, vrăjitori, ghicitori etc., precum şi bioenergoterapeuţilor de orice fel. De regulă, indivizii din aceste categorii nu-şi declară corect veniturile (ca şi preoţii), sustrăgându-se impozitării corecte.
  5. Dublarea taxelor şi impozitelor pe reclamele comerciale făcute prin orice mijloc: afişe, pliante, anunţuri în presa scrisă, clipuri televizate etc.. Firmele care practică reclamă agresivă posedă suficienţi bani pentru a-şi plăti aceste dări.
  6. Creştere substanţială a taxelor pe băuturile alcoolice, deoarece acestea sunt mai periculoase decât ţigările şi sunt consumate de un număr mai mare de persoane.
  7. Sistarea tuturor subvenţiilor pentru orice materie primă sau energie (gaze, electricitate etc.) către toate firmele româneşti şi străine. E anormal să subveţionăm firmele de autoturisme (fraceză şi americană), ca un consumator casnic să plătească energia electrică de două ori mai scump decât unul industrial etc..
  8. Oficiul Concurenţei şi Oficiul pentru Protecţia Consumatorului să clarifice cum se face că, deşi barilul de petrol s-a ieftinit de circa 4 ori, preţurile la produsele petroliere din ţara noastră au crescut. Statul să legifereze confiscarea sumelor rezultate din această speculă.
  9. Oficiul pentru Protecţia Consumatorului să clarifice din ce cauză preţurile la produsele alimentare de bază din România sunt mai mari decât în ţările vest-europene, în pofida faptului că noi avem salarii de circa 4 – 8 ori mai mici. Statul să intervină cu o lege care să oblige supermarketurile străine să vândă produsele respective la preţurile din ţările vest-europene sau mai scăzute, în concordanţă cu veniturile noastre mai mici.
  10. Adoptarea prin lege de sistemului de impozitare progresivă a averilor şi veniturilor, în aşa fel încât persoanele care au venituri la limita subzisteţei (1000 lei/lună) să fie scutite de impozit iar prima locuinţă să fie impozitată cu o sumă modestă. Fiecare locuinţă în plus să fie impozitată cu minim 50% mai mult, în mod progresiv, descurajând specula imobiliară. Veniturile din orice sursă să fie impozitate progresiv, de la 5% şi până la 70%. De pildă, la un venit între 1.000 şi 2.000 de lei/lună să se aplice un impozit de 5%, între 2.000 şi 5.000 lei/lună – 10%, între 5.000 şi 8.000 – 15%, …, peste un milion lei/lună – 70%.
  11. În mod normal, reducerea de salarii, pensii, alocaţii etc. ar trebui interzisă prin lege, deoarece afectează nivelul de trai al unei populaţii nevinovate de greşelile şi corupţia guvernanţilor. Dacă am ajuns în situaţia de a face astfel de curbe de sacrificiu, atunci ele trebuie să se bazeze pe principiul că fiecare cetăţean pierde din venituri nu o cotă unică, ci proporţuional cu averea şi veniturile sale. Cei care trăiesc la limita subzistenţei, de 1.000 lei/lună, nu trebuie să fie afectaţi de nici o scădere de salariu sau de pensie. Salariile şi pensiile mici să fie reduse cu o cotă mai mică, să zicem de 5%. Cele mai mari, cu mai mult, respectiv cu 10%, 15%, 20% … 40%. Astfel, vom aplica în practică principiile de justiţie şi solidaritate socială. Cotele unice favorizează bogaţii şi defavorizează săracii, polarizând societatea în mod periculos şi sacrificând inuman vieţile unor semeni de-ai noştri.
  12. Veniturile din amenzi trebuie să crească substanţial, deoarece avem o naţiune cam dezordonată, indisciplinată, cu o comportare cam necivilizată. Aceste amenzi ar trebui să se facă venituri la primării, salvând de la şomerizare unii salariaţi, precum şi la Ministerul Administraţiei şi Internelor, cu aceleaşi efecte (prevenirea reducerii soldei). Vă dau numai câteva exemple de amenzi care ar trebui legiferate ori mărite:amenzi pentru murdărirea spaţiului public, amenzi pentru tulburarea liniştii publice, amenzi pentru folosirea unor expresii triviale în public, amenzi pentru încălcarea normelor de comportare civilizată în mijloacele de transport în comun, amenzi pentru deţinere ilegală de arme albe ori de foc, amenzi pentru circulaţia pe stradă în stare de ebrietate, amenzi pentru încălcarea regulilor auto şi pietonale (depăşirea vitezei, consumul de alcool, parcarea neregulamentară, trecerea pe culoarea roşie etc.), amenzi pentru afectarea spaţiului verde, amenzi pentru maltratarea minorilor şi femeilor, amenzi pentru afectarea arborilor şi pomilor din spaţiul public etc..
  13. În mod tradiţional, sfatul obştii româneşti n-a fost plătit, ci era considerat o îndatorire de onoare a gospodarilor care voiau să se sfătuiască cu primarul în probleme de interes general. Politrucii de după 1989 au introdus consilierii plătiţi, de la primării comunale şi până la judeţe, cu scopul de a-şi crea clientelă politică pe care să se bazeze în alegeri şi în tot soiul de învârteli necurate (inginerii financiare, adică, corupţie). Desigur, această imensă armată de consilieri este plătită din bani publici, smulşi de la contribuabili. Eu propun anularea tuturor indemnizaţiilor de consilieri, de la comună şi până la judeţ. Bani economisiţi astfel pot fi folosiţi în investiţii cu caracter economic în localităţile patriei (deci, noi locuri de muncă, în ateliere şi fabrici locale). În plus, această măsură ar destrăma mafia politico-economică teritorială, făcând cale liberă unor politicieni serioşi, competenţi şi oneşti.
  14. Naţiunea noastră trăieşte un paradox dureros: persoane care au muncit 30 – 40 de ani primesc o pensie de 700 – 800 de lei pe lună iar pentru întreţinerea unui infractor condamnat la închisoare consumăm circa 2.500 de lei pe lună. E corect? Vă propun să închidem urechile la toate insinuările palavragiiilor care se prefac că apără drepturile omului şi să legiferăm din nou munca forţată, de 10 – 12 ore pe zi. Numai astfel infractorii vor simţi că sunt pedepsiţi şi-şi vor plăti întreţinerea. Ei pot lucra în ferme agricole şi zootehnice, în ateliere de tâmplărie (mobilă sculptată şi curabată), la drumuri şi şosele, în ateliere de artizanat şi feronerie etc.. Sumele rezultate din astfel de activităţi să fie făcute venit la Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru susţinerea unor pensii şi salarii decente.
  15. În perioada socialistă, am avut cei mai buni constructori de şosele, poduri, tunele şi baraje din lume, fapt pentru care eram solicitaţi în multe ţări străine, inclusiv dintre cele puternic dezvoltate (Republica Federală Germană, de pildă). Propun să reînfiinţăm aceste firme de stat, cu foştii specialişti şi cu tineri calificaţi la locul de muncă, eliminând din şantierele româneşti firmele străine spoliatoare, alese de guvernanţi corupţi. Astfel, vom crea locuri de muncă pentru români, vom reduce şomajul şi vom face economii, deoarece românii din domeniu lucrează mai ieftin şi mai bine.
  16. Majoritatea ”investitorilor” străini nu şi-au îndeplinit obligaţiile asumate prin contractele de privatizare şi, deci, aceste privatizări sunt anulabile. Propun ca toate privatizările frauduloase sau în care nu s-au respectat obligaţiile asumate să fie anulate prin Justiţie iar obiectivele economice respective să fie trecute în proprietatea naţiunii administrată prin stat. Prioritate ar trebui să aibă ROMTELECOM, Combinatul siderurgic Galaţi, Petrotub Roman, reţelele de distribuire a gazelor, energiei electrice şi apei, Combinatul de alumină Slatina… Rog specialiştii în economie să facă urgent o listă completă a obiectivelor economice privatizate fraudulos ori în care nu s-au respectat condiţiile de privatizare şi s-o înainteze Guvernului, pentru a se acţiona în Justiţie!
  17. Analiştii economici au estimat că economia subterană manevrează circa 10 miliarde de euro în fiecare an, lucru ce afectează fiecare cetăţean onest. În ţările vest-europene, denunţarea infracţiunilor de orice fel, inclusiv a muncii la negru şi a evaziunii fiscale, este considerată o îndatorire patriotică. La noi în ţară, infractorii din lumea interlopă, susţinuţi de cei din ”lumea bună”, au implimentat părerea eronată că astfel de denunţuri sunt turnătorii nedemne. Trebuie să schimbăm această mentalitate infracţională care a pătruns până şi în mass media, determinând fiecare persoană care obţine venituri să-şi plătească în mod corect impozitele şi taxele. Propun ca în subordinea ANI să funcţioneze vaste comitete de cetăţeni oneşti, organizate teritorial, care să semnaleze toate cazurile de muncă la negru, evaziune fiscală, contrabandă etc.. Această activitate, făcută în colectiv, de comitete de cetăţeni, mai ales pensionari, nu mai poate fi denigrată ca ciripeală, turnătorie ori în alt mod.
  18. Mulţi potenţiali producători de fructe, struguri de masă, legume, flori, ciuperci etc. nu se apucă de muncă, deoarece nu au garanţia că vor putea vinde produsele. Propun ca statul, prin Ministerul Agriculturii şi primăriile locale să organizeze un sistem coerent de pieţe ţărăneşti, aliniat de-a lungul principalelor căi de comunicaţie rutieră, precum şi propriile firme de achiziţii-prelucrare a produselor agricole (parteneriat stat – privat). Astfel, câteva sute de mii de persoane vor fi atrase în sfera productivă directă, inclusiv din rândul pensionarilor activi, şomerilor, asistaţilor sociali şi tinerilor aflaţi în perspectivă de şomaj. Alături de ei, vor prospera alte sute de mii de persoane care vor asigura comerţul, producerea de ambalaje, transportul, prelucrarea etc.. Creşterea numărului de creatori direcţi va asigura venituri sporite la buget, astfel că nu va mai fi nevoie să se aplice diminuări la salarii şi pensii.
  19. Cel puţin o treime dintre cei 5,7 milioane de pensionari îşi pot prelungi viaţa activă şi sănătoasă, practicând activităţi utile, ca pasiuni aducătoare de venituri. Exemple de astfel de activităţi:pomicultură, legumicultură, floricultură, apicultură, avicultură, artizanat, mecanică auto, confecţionare mobilier sculptat şi pictat, piscicultură, sericicultură, prelucrarea ceramicii, pictură, sculptură etc.. Statul ar putea impulsiona pensionarii activi să se apuce de munci concrete, prin măsuri specifice, cum ar fi: scutirea de impozite ori aplicarea unor impozite reduse, oferirea de terenuri în concesiune şi de spaţii de producţie cu chirie mică, asistenţă de specialitate etc..
  20. Majoritatea cetăţenilor se întreabă cine şi cum controlează salariile şi sporurile imense încasate de lideri economici din Banca Naţională, Ministerul Finanţelor, ANAF şi regii naţionale. Specialiştii estimează că numai revenirea la plăţi normale în aceste sectoare ar aduce la buget câteva zeci de milioane de lei noi. Guvernul trebuie să găsească soluţia de a intra în legalitate şi aceşti ”haiduci” care se cred stat în stat şi fac ce le trece prin cap cu banii întregii naţiuni.
  21. Persoanele cu pregătire modestă şi fără ”pile” nu reuşesc să acceseze fonduri europene, în ciuda faptului că le merită şi le-ar fructifica în mod superior (pomicultori, apicultori, legumicultori, artizani, prelucrători de fructe de pădure, cultivatori de ciuperci etc.). Propun ca direcţiile agricole judeţene să întocmească gratuit dosarele de accesare fonduri europene pentru aceste categorii defavorizate.
  22. Posturile de radio şi de televiziune naţionale au scheme de personal supraîncărcate şi plătesc prea mult anumite categorii de persoane, comparativ cu munca prestată. Propun să fie redimensionate schemele de încadrare cu personal şi schemele de salarizare din aceste instituţii. De asemenea, în spiritul pieţei libere, propun să nu ni se mai ia bani ca abonament radio şi tv., în factura de energie electrică, nici la persoane fizice, nici la cele juridice. Fiecare post să trăiască din munca lui. Aceasta înseamnă şi încetarea subvenţionării lor de la bugetul de stat.
  23. Propun să se facă economii valutare prin reducerea personalului diplomatic din ţări în care nu avem interese economice, prin reducerea salariilor mai mari de 3.000 de euro, prin reducerea diurnelor de deplasare ale parlamentarilor, prin reducerea drepturilor de autor plătite unor cetăţeni străini, prin limitarea sumei în valută pe care un turist are dreptul s-o scoată din ţară la o deplasare… Specialiştii pot găsi şi alte căi de reducere a cheltuielilor valutare.
  24. De 19 ani, populaţia română este instigată la consumism, prin reclame agresive şi manipulatoare, astfel că a ajuns să consume şi bunuri şi servicii inutile sau nocive (pornografie, alcool, astrologie, magie, filme violente şi de groază, care o afectează mintal etc.). Vă propun să declanşăm un larg proces de educare în spiritul economisirii, în familii, şcoli şi mass media. Propun ca ultima noastră bancă, CEC BANK, să-şi extindă agenţiile până în ultima comună, încât să colecteze banii ţinuţi la saltea, să promoveze noi instrumente de economisire pentru copii şi tineri, să educe populaţia în spirit economic corect. Stiţi ce înseamnă circuit economic sănătos? Înseamnă că nici un euro nu iese din ţară, ci circulă între noi, cetăţenii români. DevizaConsumaţi bunuri şi servicii româneşti pentru a vă îmbogăţi! trebuie să devină lege de viaţă pentru toţi cetăţenii români. O deviză similară a fost lansată de Charles de Gaulle, într-o situaţie de criză economică din Franţa şi este aplicată scrupulos în toate ţările vest-europene. Numai noi, consumatorişti şi cosmopoliţi, consumăm bunuri străine, îmbogăţind alte naţiuni şi sărăcind-o pe a noastră. Timp de 19 ani, am trăit din vânzarea obiectiveloer economice construite în socialism şi din împrumuturi. Am ajuns în poziţia când împrumuturile sunt garantate cu fondul forestier, cu teritoriul patriei şi cu viitorul copiilor. Mai rău, ele sunt însoţite de dictate de genocid, de tipul celui primit de la FMI. Trebuie să învăţăm să consumăm mai puţin decât producem şi să economisim crâncen. Trebuie, oameni buni, cetăţeni români de orice etnie!
  25. Putem ieşi din criza economică în circa 5 ani, dacă ne mobilizăm ca la război şi mărim numărul creatorilor direcţi de 4 – 5 ori. În acest scop, trebuie să educăm în cultul muncii şi al cinstei întreaga populaţie, de la copiii de grădiniţă şi până la pensionari. Nu mai putem aştepta pomeni de la nimeni, căci nimeni nu ni le va da. Dacă nu ne mobilizăm decişi la activităţi creatoare de valori consumabile şi exportabile, vom ajunge în poziţia ruşilor din timpul guvernării Elţân, când nu s-au plătit pensii şi salarii mai mult de un an. Noi, Frăţia Creatorilor, am tras de mult timp semnalul de alarmă, arătând că guvernanţii corupţi şi iresponsabili ne conduceau către pieire. Personal, scriu şi instruiesc creatori din 1992, deoarece ştiam exact ce va urma, ca fost ofiţer de informaţii şi contrainformaţii. Aţi înţeles ce trebuie să facem? Să ne orientăm copiii către profesii creatoare directe, cum ar fi horticultori, zootehnişti, artizani, meseriaşi etc.. În al doilea rând, să ne reprofilăm noi, la orice vârstă, pe creaţie şi export de bunuri şi valori. In al treilea rând, să impunem guvernanţilor cultul muncii şi al cinstei în relaţiile cu noi, naţiunea-patron. Guvernanţii nu sunt stăpânii noştri, să facă ce doresc din noi. Ei sunt angajaţii noştri, ai naţiunii-patron, să ne conducă către un nivel de trai din ce în ce mai ridicat. Cum şi-au făcut datoria guvernanţii care au scăzut continuu nivelul de trai al populaţiei şi vor să-l scadă până la limita genocidului? Prost! De ce? Deoarece cetăţenii români nu au luat atitudine, nu s-au opus jafului economiei naţionale, nu s-au solidarizat pentru a-şi apăra drepturile. E timpul să renunţaţi la frica de guvernanţi, la laşitate, la indiferenţă, la iresponsabilitate, la lipsa de solidaritate. E timpul să vă uniţi şi să impuneţi guvernanţilor propriul program de ieşire din criză!

Pavel Coruţ
sursa: forum.drumulinvingatorilor.ro

Exit mobile version