– Este un proiect deocamdată, el va fi implementat ca proiect-pilot începând cu 2014 şi este evident că o astfel de abordare nu poate fi decât benefică, înr-un domeniu strict delimitat, generând feed-back-ul corespunzător la finalul perioadei respective, urmând a fi luate apoi măsurile de rigoare. Sigur, niciodată nu poţi să-i mulţumeşti pe toţi. Răspunsul îl vom avea cu siguranţă după derularea celor şase luni de implementare a proiectului în cele 10-12 spitale…
– Aşadar facem o simulare „pe viu” şi de-abia apoi se vine cu proiectul, după ajustări?
– Nu mi se pare normal să bulversăm tot sistemul. Personal, apreciez iniţiativa ministrului Sănătăţii de a selecţiona un lot care să fie supus derulării acestui proiect-pilot, iar dacă se trag concluziile corespunzătoare la finalul perioadei şi se iau măsurile cele mai bune la nivel global-sistemic va fi în regulă. Abordând problema în detaliu, niciodată o măsură luată nu mulţumeşte pe toată lumea.
Profesiunea de medic, prin excelenţă liberală, fără îndoială, nu poate fi echivalentă cu cea de funcţionar public şi probabil lucrurile se vor aşeza pe făgaşul normal. În ceea ce priveşte structura spitalelor respective – şi acesta este tot un proiect-pilot – vom vedea tot după perioada experimentală. Totuşi, nu putem pune semnul egal între ceea ce înseamnă un spital de stat, care funcţionează după reguli bine stabilite prin legea sănătăţii şi unităţile private care se supun oriunde în lumea aceasta – şi mai ales medicină – regulilor economiei de piaţă. Acolo supravieţuieşte cel care asigură condiţiile cele mai bune, reuşeşte să ofere garanţii maxime pacienţilor şi – sigur- că dacă această activitate generatoare de profit este eficientă, respectivele unităţi vor supravieţui. Ai competenţă maximă, calitate maximă, rezişti cu siguranţă!
– Să vorbim puţin despre „agresiunea” tehnicii medicale şi despre exodul medicilor…
– La ora actuală, medicină performantă fără tehnologie de vârf nu mai este posibilă. Şi, odată ce-am pronunţat sintagma „tehnologie de vârf”, evident ne ducem cu gândul la costuri semnificative. O medicină modernă, de calitate, nu mai poate fi gândită la ora actuală fără tehnologia despre care vorbim.
– Dar cine s-o folosească dacă ne pleacă medicii?
– Vorbind despre factorii care influenţează plecarea medicilor, putem spune că absenţa unui nivel tehnologic corespunzător se numără printre aceştia. Medicii din generaţia tânără sau medie care sunt bine informaţi, umblaţi prin lume la congrese de specialitate, ştiu care este „ora exactă” în domeniul tehnologiei medicale şi ar dori să le poată oferi pacienţilor lor toate beneficiile pe care progresul tehnic le asigură medicinei moderne. N-aş putea spune că cele două elemente se exlud reciproc; adică avem tehnologie dar n-avem doctori. Dacă sunt motivaţi şi din alte puncte de vedere, să zicem, calitatea condiţiilor de lucru şi salarizarea, atunci poate n-am mai vorbi de exod.
Toate ţările din estul Europei sunt acum afectate de această mişcare liberă a doctorilor către spaţiul occidental. De fapt totul se derulează pe principiul dominoului; medicii competenţi din Vest migrează peste Ocean,în Statele Unite şi Canada, evident motivaţi tot de condiţiile materiale. Spaţiul rămas liber în vestul Europei este ocupat tot pe acest principiu de către medici din Est. Din păcate, migraţia se opreşte aici, pentru că noi nu mai putem deschide larg porţile specialiştilor veniţi dinspre Ucraina sau Asia, cel puţin în conformitate cu reglementările europene actuale. Este recunoscută valabilitatea diplomei de medic în toate ţările spaţiului european. Evident că asta înseamnă anumite rigori, anumite aspecte comune care privesc evaluarea medicilor pe diverse paliere de competenţă şi odată satisfăcute aceste criterii, mişcarea medicilor în spaţiul european este asigurată. Dar tot conform acestor criterii, nu putem accepta venirea celor din zona asiatică. E posibil ca la un moment dat, necesitatea acută de acoperire a posturilor libere de la noi – nu neapărat din România, ci din tot spaţiul Estic- să ducă la reglementarea situaţiei privind medicii din ţările non-europene. Adică să poată fi evaluaţi, să-şi echivaleze studiile şi să fie introduşi în sistemul nostru de sănătate.
– Încă o dovadă a incapacităţii sistemului nostru de a-şi păstra medicii competenţi şi în general valorile…
– Repet, nu e specific doar României, ci şi Ungariei, Poloniei…
– Dar ce treabă avem noi cu Ungaria şi Polonia, de ce nu adoptăm o politică proprie ? De ce-ar fi nevoie să nu ne mai tot plângem într-una?
– O condiţie esenţială este nivelul finanţării sistemului de sănătate. În spaţiul european, nivelul mediu de finanţare este de 8% din PIB. La noi este undeva la 3,6 %. Atâta timp cât nu ne vom apropia de media europeană nu putem discuta de o funcţionare cât de cât normală a sistemului. Fără acest lucru nu vom avea nici motivarea resursei umane, nici nu vom putea aborda nivelul tehnologic maxim şi nici infrastructura pe care ne-o dorim. Să nu uităm că în ultimii 23 de ani nu putem vorbi de investiţii care să fi adus vreo unitate la standardele a ceea ce numim pe plan internaţional un „spital modern”. Aşadar, infrastructură, dotare, resursă umană, reformă instituţională…, relaţiile intra şi extra-spitaliceşti, sistemul de asigurări, relaţia cu asociaţiile pacienţilor…
– Se pare că nu beneficiem nici măcar de cei 3 % din PIB dacă ne gândim doar la cât se fură…
– Mă rog, asta nu mai este treaba noastră, există instituţii cu competenţe care trebuie să verifice modul în care aceste resurse –aflate la limita de jos a supravieţuirii sistemului- sunt utilizate.
autor: Marcel Bărbătei
sursa: cotidianul.ro