În aceste zile, faptul l-a cunoscut pe propria-i piele nu un politician obişnuit dintr-o ţară de la periferia Europei sau din lumea a treia, ci ditamai procurorul general federal al Germaniei, Harald Range, 67 de ani, care a fost pensionat din oficiu după o confruntare cu ministrul Justiţiei, social-democratul Heiko Maas. Acesta i-a reproşat că a generat un scandal naţional gratuit după ce a ordonat o anchetă asupra a doi jurnalişti de la blogul Netzpolitik.org pe care i-a acuzat „de trădare”, dat fiind că ar fi divulgat secrete de stat. Cum demersul procurorului Range, care, cum se vede, a invocat un motiv extrem de grav, a provocat o nemulţumire uriaşă în presă şi în societate, iar guvernul a fost pus în mare dificultate, ministrul social-democrat al Justiţiei a tăiat răul de la rădăcină, dispensându-se de înaltul magistrat fără ezitare şi fără să se teamă de o reacţie dură a şefei sale, colega de coaliţie, cancelara creştin democrată Angela Merkel. Şi cu atât mai puţin a Bruxelles-ului!
Dar, cum s-a ajuns aici? Pe 25 februarie şi în aprilie a.c., pe blogul ce promovează libertăţile numerice, Netzpolitik.org, ziaristul Andre Meister şi responsabilul acestui site – Markus Beckedahl – au publicat două articole în care discutau proiectele guvernamentale de supraveghere a Internetului. În ele erau citate documente emanând de la Oficiul de Protecţie a Constituţiei – aşa cum se numeşte contraspionajul german, Bundesamt fur Verfassungsschutz (BfV). Prin vocea şefului său, Hans Georg Maassen, BfV s-a plâns justiţiei, pretinzând că atare documente nu trebuiau dezvăluite niciodată, aşa că procurorul general federal a reacţionat imediat, lansând, în mai a.c., o anchetă preliminară asupra celor doi gazetari, cu acuzaţia de a fi trădat secrete de stat. Netzpolitik.org, care a fost creat cum 11 ani şi a fost recompensat de organizaţia Reporteri fără Frontiere pentru modul cum apără libertatea de expresie, are o audienţă relativ modestă – circa 45.000 vizitatori zilnici -, dar o reputaţie foarte solidă, fiind foarte bine informat îndeosebi pe probleme de siguranţă nţională. De altfel, chiar şi Cancelaria s-a plâns de activitatea lui în cazul deputaţilor din Comisia de Anchetare a Activităţilor NSA în Germania.
Devenită publică la 30 iulie, informaţia a declanşat o avalanşă de proteste şi acuzaţii atât din partea presei, cât şi din a politicienilor, care, la unison, au acuzat justiţia că vrea să instituie cenzura. Fondatorul Netzpolitik.org, Markus Beckedahl, a ieşit şi el la rampă, declarând la canalul de televiziune N24 că ancheta ordonată de procurorul general federal Range este o „tentativă de intimidare a celor ce fac anchete publicistice în cadrul scandalurilor privind supravegherea numerică”. Pe de altă parte, ziariştii au amintit imediat că aşa ceva nu s-a mai petrecut din 1960, când gazetari de la cunoscutul săptămânal “Der Spiegel” au fost încarceraţi sub acuzaţia de a fi dezvăluit informaţii confidenţiale. La rândul ei, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare Europeană (OSCE) s-a mişcat foarte repede, trimiţând o scrisoare şefului diplomaţiei germane, Frank-Walter Steinmeier, în care deplângea „efectul lunecos” al unor atare acţiuni asupra investigaţiilor jurnalistice. Totodată, Dunja Mijatocic, reprezentanta OSCE pentru libertatea Presei, a cerut autorităţilor germane să asigure „respectul libertăţii de informare şi al libertăţii presei”.
Pe plan intern, scandalul a luat o amplore deosebită, internauţii folosind frecvent cuvântul cheie #landesverrat (înaltă trădare) pentru a protesta. De asemenea, sâmbătă, 1 august, la Berlin a avut loc o manifestaţie de protest. A fost picătura care a umplut paharul, ministrul Justiţiei, Heiko Maas, a decis să-şi întrerupă concediul şi să revină în capitală, unde a amintit importanţa libertăţii presei şi a apreciat că „documentele invocate de cei doi publicişti de la blogul Netzpolitik.org nu dezvăluiau secrete de stat”. Procurorului general federal nu i-au căzut deloc bine aceste precizări ale şefului său şi, în mod ciudat, a încercat să dreagă busuiocul folosind argumente pe cât de tocite, pe atât de neinspirate şi banale. „A influenţa o anchetă pentru că rezultatul ei nu este oportun politic constituie un atac intolerabil la adresa independenţei justiţiei”, a declarat Harald Range marţi dimineaţa. Unde şi când am mai auzit noi vorbele astea?
Reacţia ministrului Heiko Maas nu a întârziat: „Remarcile şi măsurile luate de procurorul federal azi sunt de neînţeles şi dau o falsă impresie opiniei publice. Prin urmare, de comun acord cu Cancelaria, am decis să cer preşedintelui destituirea sa”. Procurorul federal din Munchen, Peter Frank, este cel care-i succede. În context, presa, tot ea!, a ţinut să reamintească faptul că această controversă ce-l avea în centrul atenţiei pe Harald Range a luat amploare după ce, recent, el a renunţat la orice continuare a investigaţiilor în ce priveşte scandalul privind interceptarea telefonului mobil al cancelarei Angela Merkel de către agenţia americană de spionaj NSA. Aşadar, procurorul Range află şi el că marele politician britanic Winston Churchill avea dreptate când declara că „război ce presa nu se face!”.
Să fi uitat el că al 10-lea preşedinte federal german – Christian Wulff, ales la 30 iunie 2010 -, a demisionat la 17 februarie 2012 în urma unui mare scandal financiar, în dezvăluirea căruia tot presa a avut rolul decisiv?
Autor: Dumitru Constantin
Sursa: Cotidianul