Site icon gandeste.org

Privind spre Germania cu mânie

Acțiunea de ”disciplinare” a noului guvern de la Atena se desfășoară în forță, și cu o violență neașteptată. Doar că asta nu duce la nimic bun, ci naște noi întrebări nu doar despre austeritate, ca presupus instrument de relansare a economiei europene, ci și despre sănătatea mintală a promotorilor ei. Acum, sincer: cât de neamț tâmpit să fii, să nu înțelegi un lucru elementar: dacă o țară, de par exemplu tot Grecia, ca să-și plătească datoria, trebuie să aibă cu ce. Adică economia ei să producă bani, lovele, mălai, cașcaval! Când nu doar că-i impui ”reforme” care duc la restrângerea drastică a veniturilor bugetare, dar îi mai și mărești artificial serviciul datoriei, la ce să te aștepți? La minuni? O scurtă socoteală: datoria Greciei de acum este de circa 300 de miliarde de euro. La o dobândă de 10% pe an, serviciul datoriei este de vreo 30 de miliarde de euro. În acest timp Franța sau Germania se împrumută la vreo 0,3% pe an. Iar datorii au și ele căcălău. De ce această diferență uriașă?

Faptul că Germania are excedent al balanței de plăți externe ține de o conjunctură, care n-o să fie veșnică. Dacă încetinește creșterea Chinei-lucru vizibil-se duce dracului conjunctura. Nu mai vorbesc despre situația rezultată în urma evenimentelor din Ucraina. Germania este implicată în ambițiosul proces de reindustrializare a Rusiei. Embargoul îi pică extrem de greu la stomac. În plus o economie orientată excesiv spre export, precum cea germană, are și alte slăbiciuni. Trecem.

De fapt, clubul creditorilor Greciei poate face un lucru simplu. Nici nu este nevoie de o ”tunsoare” a datoriilor. Este suficientă o reevaluare a dobânzilor la credite, și o re-eșalonare a lor. Dacă Grecia ar obține de pe urma acestei acțiuni un plus de 15 miliarde de euro pe an, bani care să poată fi folosiți atât pentru reducerea poverii sociale, cât și pentru relansarea economiei, ar crește capacitatea de rambursare a datoriei. Practic creditorii nu ar pierde nimic, lăsând Atenei un spațiu mai mare de manevră. Dar când paranoia puterii intră în acțiune, rațiunea dispare. De fapt, ce se dorește este altceva, și nu recuperarea banilor împrumutați Greciei. Se urmărește pedepsirea ei, implicit a poporului grec, alt popor de mâna a doua, din aceeași categorie cu rușii, pentru a arăta Europei cine e stăpânul. Și pentru a tăia și altora cheful de schimbare politică și economică.

Doar că madam Merkel-a cărei inteligență este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire!-nu dă o lovitură doar Greciei. De fapt lovitura mortală o primește Uniunea Europeană. Și asta doar pentru că orgoliul ei a fost rănit de niște unii, care n-au binevoit s-o pupe în fund. Europa a ajuns să fie condusă de niște neica-nimeni, fără viziune, fără proiecte, care sunt doar forme fără fond.

Resentimentele împotriva Germaniei cresc. De fapt nu Grecia, nu ”porcușorii” sunt veriga slabă a Uniunii Europene, ci Germania. Care dovedește, o dată în plus, că e un gigant economic și un pitic politic.

Autor: Constantin Gheorghe

Sursa: Constiinta unui liberal de stanga

Exit mobile version