“Ceea ce a încercat la un moment dat Mihai Răzvan Ungureanu şi face acum Victor Ponta. Acesta este firul roşu care uneşte toate guvernele ultimilor ani. Acum Mândruţescu este impus de către ambasada americană, de către Trilaterală şi FMI în conducerea mai multor companii de stat strategice printre care se numără şi CFR SA.” (Miruna Munteanu)
Nu cred, Doamne fereşte, în vreo conspiraţie globalistă împotriva României. Nu mai cred, însă, nici în utopia Occidentului benevolent, răspânditor dezinteresat de democraţie şi prosperitate. Uitaţi-va numai câtă democraţie au adus americanii în Afganistan sau Irak. Nouă ne-au adus un record mai paşnic: cea mai scumpă autostradă virtuală din lume. Pentru 50 de kilometri de şosea am plătit, deja, 1,3 miliarde de dolari. Şi mai avem de plătit nişte sute de milioane, numai ca să reziliem contractul înrobitor cu Bechtel. Compania de suflet a lui Dick Cheney ne-a dat o ţeapă cam cât o tranşă de la FMI.
Cică n-aveam încotro, aşa am cumpărat, de fapt, bunăvoinţa Washingtonului. La fel ni s-a spus când a izbucnit scandalul fregatelor luate de la fier vechi la preţ de capodopere ale tehnicii militare. Vezi, Doamne, altfel nu eram destul de simpatici la Londra. Trebuia să-şi ia şi englezii “tainul”… Un mizilic, de altfel, în comparaţie cu privatizările din energie… Vânzarea Petrom ar fi fost o condiţie a aderării României la Uniunea Europeană. A mărturisit-o chiar preşedintele OMV, Wolfgang Ruttenstorfen.
Cu asemenea prieteni, chiar nu mai are rost să ne temem de duşmani. Ce să ne facă mai mult? Prost nu e însă cine cere, prost e cine dă. Prost sau ticălos. Fiindcă în spatele tuturor contractelor dezastuoase pentru România s-au ascuns comisioane uriaşe. Să revenim o clipă la cazul Bechtel. Pentru a negocia cele mai păguboase clauze din jurisprudenţa noastră comercială, Ministerul Transporturilor a apelat la o firmă privată (şi obscură) de avocatură. Care a încasat rapid o “primă de success” în valoare de multe milioane de dolari. S-a întors, oare, statul român împotriva imbecililor care au girat (pe bani grei) un jaf cu acte în regulă? Da de unde! Nu-i nevoie, nu ne cere FMI-ul aşa ceva… Or, la Bucureşti, doar ce vrea FMI-ul pare să conteze. Acum ne obligă, iată, la alte privatizări controversate: CFR Marfă, Poşta Română, Oltchim… Guvernanţii noştri dau neputincioşi din umeri. De parcă e de la sine înţeles că sintagma “stat suveran” din Constituţie a devenit, de mult, o gogoriţă.
Un banc din “epoca de aur” descria astfel comerţul nostru cu URSS-ul: “ruşii ne iau grâul şi noi le dăm în schimb uraniul”. Se pare că între timp am reuşit o afacere şi mai bună: ne-am vândut suveranitatea, ca să avem bani de şpagi pentru Occidemt. Şi, desigur, pentru câţiva şmecheri autohtoni.
Realitatea.net: DOSAR DE POLITICIAN: Mark Gitenstein, cel mai puternic politician al României
Astăzi vorbim despre cel mai puternic politician din România. Nu este Traian Băsescu şi nici premierul Victor Ponta. Asemenea teatrului de păpuşi în politică trebuie să vezi sforile din spatele marionetelor. În toţi aceşti ultimi ani cel mai puternic politician român a fost ,de fapt, un american pe nume Mark Gitenstein, fostul ambasador SUA la Bucureşti.
Gitenstein, la fel ca şi amicul său, generalul NATO Wesley Clark, despre care am vorbit ieri, este de profesie lobbyist. O meserie frumoasă şi profitabilă. Activitatea diplomatică a lui Gitenstein la Bucureşti a fost însă una prodigioasă: în repetate rânduri a vorbit despre respectarea statului de drept şi despre lupta împotriva corupţiei. Gitenstein a demonstrat că iubeşte cu adevărat poporul român. Preşedintele Traian Băsescu l-a avut drept aliat, iar România a reuşit să-şi câştige o relaţie privilegiată cu Statele Unite. În vara anului trecut în plin proces de suspendare a preşedintelui Băsescu ambasadorul a declarat: “Suntem profund îngrijoraţi de starea democraţiei. Atunci când voi observa lucruri care vor ameninţa sau submina acest lucru, nu numai că voi vorbi cu Guvernul, dar mă voi pronunţa public asupra acestor chestiuni”.Aşadar, ambasadorul s-a comportat asemenea unui politician-jucător arătând că guvernul Statelor Unite l-a însărcinat să aibă acest rol în România. Gitenstein a vorbit tot timpul despre principii şi a avut dreptate. Politicienii români sunt necopţi şi îşi poartă războaiele ca în evul mediu, cu lupte dure în care nu se respectă principiile. De aceea era nevoie ca să-i împace cineva în numele unui interes superior… naţional…
Apoi, după suspendarea din vara trecută şi revenirea lui Băsescu plus alegerile generale, în mod cu totul ciudat pentru România ultimilor ani, a venit şi mult aşteptata linişte şi coabitare. Pacea aceasta de la Bucureşti este o adevărată Pax Americana, adică o pace politică impusă de fraţii noştri mai mari. Statele Unite au nevoie de linişte în România pentru a-şi putea duce la bun sfârşit marile proiecte energetice şi economice. Imediat după ce mandatul său de ambasador la Bucureşti s-a încheiat, avocatul Mark Gitenstein a fost ales în Consiliul de Administraţie al celui mai mare fond de investiţii din România, numit Fondul Proprietatea. Acest fond este administrat de compania americană Franklin Templeton, care este la rândul ei un fond de investiţii, deţinut de alte mari fonduri de investiţii. Gitenstein a fost propus în conducerea Fondului Proprietatea către fondul de investiţii City of London. Alături de Gitenstein în conducerea Fondului Proprietatea a fost ales şi Sorin Mândruţescu managerul pe România al importanţei companii americane Oracle. Mândruţescu a fost până recent preşedintele AMCHAM- adică al Camerei de Comerţ Americane la Bucureşti şi este unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai fostului ambasador Gitenstein. În 2010 numele lui Mândruţescu apărea vehiculat pentru a prelua funcţia de premier de la Emil Boc, ca şi technocrat susţinut de ambasada americană. Mândruţescu avea misiunea de a relansa economia şi marile proiecte strategice în care americanii au interese. Ceea ce a încercat la un moment dat Mihai Răzvan Ungureanu şi face acum Victor Ponta. Acesta este firul roşu care uneşte toate guvernele ultimilor ani. Acum Mândruţescu este impus de către ambasada americană, de către Trilaterală şi FMI în conducerea mai multor companii de stat strategice printre care se numără şi CFR SA.
Revenind la activitatea prodigiosă de lobbyist a fostului ambasador Gitenstein din Statele Unite, acesta a reprezentat interesele industriei de armament şi a marilor companii din sectorul energetic, printre care şi Exxon Mobile cea care va exploata rezervele de gaz natural descoperite în Marea Neagră. Spre finalul carierei, Gitenstein a reprezentat cea mai importantă instituţie de drept privat din SUA, Camera de Comerţ a SUA- entitatea prin care marile corporaţii americane influenţează deciziile politice ale Congresului American în redactarea legilor privind comerţul.
Nu întâmplător Fondul Proprietatea, inventat iniţial de politicienii români pentru a despăgubi pe cei care au fost deposedaţi de bunuri de către regimul comunist, deţine pachete de acţiuni la toate companiile de stat din sectorul energetic: Petrom- OMV, Hidroelectrica, Transgaz, Romgaz şi Nuclearelectrica, dar şi la Regia Naţională a Sării- SALROM. Practic, Fondul Proprietatea are o capitalizare de peste 45 % din valoare pe afaceri din sectorul energetic. De tot acest sector se va ocupa şi Mark Gitenstein. Fondul Proprietatea influenţează direct politică energetică a României…
Practic, piesele jocului complex de putere din România care are resorturi economice- nimic altceva din păcate- sunt toate la locul lor. România trebuie să cedeze marile exploatări de resurse naturale: cărbuni, aur, cupru, alte metale, gaze naturale şi petrol în favoarea unor corporaţii de preferat nord-americane. Ca şi în cazul cuprului, România va primi privilegiul să vândă la export minereul şi resursele, cu alte cuvinte ţara noastră nu mai are capacitatea de a procesa resursele naturale şi atunci le va exporta, asemenea ţărilor bananiere din Africa care îşi vând bogăţiile naturale. Ele vor fi procesate în alte ţări şi pentru că vor fi cumpărate ieftin vor alimenta noua industrie care s-a dezvoltat peste ocean.
La fel se va întâmpla cu toate resursele din Balcani. Este preţul corect sau nu – această este o altă discuţie – al umbrelei nord- atlantice pe care o avem deasupa capului şi al deciziei asumate de preşedintele Traian Băsescu de a juca aproape total pe cartea americană, nu pe cea europeană. Fără să fiu cinic, România nu prea are de ales. De-a lungul istoriei ne-am vândut resursele Germaniei, Franţei, apoi Rusiei, acum a venit rândul Statelor Unite. Şi la fel, fără cinism, nu cred că este până la urmă chiar aşa de rău – dată fiind situaţia economică. Politicienii români nu trebuie însă să uite că din această mega-afacere a vânzării resurselor au datoria să negocieze cât mai mult pentru noi toţi.
Americanii nu i-au respectat niciodată pe cei care au negociat cu ei în genunchi. Dragi politicieni, ridicaţi genunchiul şi privirea: nu poate fi chiar atât de dureros să ai coloana dreaptă…
Sursa: Virgil Iordache