Eu nu mai pot cu idioții ăștia! La ei totul începe și se termină cu UE și americanii. Găgăuță ajuns președinte chiar așa își începe mesajul de Anul Nou, 2017, „în urmă cu 10 ani țara noastră devenea membră UE”. Și apoi o trage… cu „valorile”,cu „principiile”, cu „bunăstarea”… Limbajul de lemn care l-a înlocuit pe cel al lui Ceaușescu… sau pe al lui Iliescu…
Pentru spălații pe creier istoria României începe odată cu UE și ei nu mai pot să se gândească la țara în care au ajuns mari administratori, au funcții sau privilegii, fără să se raporteze la stăpâni oricând deschid gura. E efectul Pavlov: au primit funcții sau importanță de la sau vorbind despre UE, acum vor să mai mănânce și latră și salivează, ca să arate cât sunt de credincioși.
Găgăuță chiar vorbește despre o întreagă istorie, de acum: părinți și urmași, „cei care au construit o Românie europeană”, „în urmă cu 10 ani”, și „urmași”, care „au datoria să păstreze moștenirea”, adică ar fi două generații de acum, în 10 ani. Cum s-a întâmplat asta?! În numai 10 ani avem și părinți, și copii? Primii au lăsat deja o moștenire, ceilalți trebuie să o perpetueze. Dar atunci copii ar avea doar 10 ani… Da, e vârsta intelectuală a președintelui Găgăuță. Deci are sens.
Seamănă cu povestea cu „părinți fondatori” și precursorii de la americani, și nu întâmplător, pentru că Găgăuță și toți ca el atât știu din istorie, UE și SUA, ei nu mai au alte repere, nu se mai pot raporta la altceva.
De fapt, politicienii de acum 10 ani, din timpul „integrării”, sunt cei de azi și președintele Găgăuță nu știe ce vorbește. Dar nici asta nu mai e vreo noutate…
Cel mai mult mi-a plăcut partea cu „principiile și valorile” europene, care ar fi „o democraţie consolidată, domnia legii, o viaţă demnă, în pace şi bunăstare”. La care mă întreb „viața demnă” e principiu sau valoare, sau și principiu și valoare, sau nu poți să vorbești despre viață, oricum ar fi, ca principiu și valoare? Pentru că nu e o noțiune ca oricare alta, nu poți să pui „viața” în rândul principiilor sau al valorilor, pentru că e un tot, care poate îngloba și principii sau valori, dar nu invers… Dar nici măcar „democraţia consolidată, domnia legii, o viaţă demnă, în pace şi bunăstare” nu pot fi principii sau valori, ci stări de lucruri, care există sau nu există (iar în cazul de față nu există). „Democrația consolidată” nu e un princpiu, ci o stare (de dorit); „domnia legii” nu e un principiu, ci o stare, pe când legalitatea este; „pacea” nu e un principiu, ci o stare, dar pacifismul este; și sigur „bunăstarea” nu este un principiu, ci o stare, o realitate, o descriere.
Dar până la urmă singura surpriză a acestui mesaj e cum să spui atât de multe prostii în atât de puține cuvinte.
„Dragi români, în urmă cu zece ani, ţara noastră devenea oficial stat membru al Uniunii Europene – un obiectiv care nu ar fi fost posibil fără efortul depus de fiecare dintre noi. Acum un deceniu, părinţii au început să construiască pentru copiii lor o lume mai bună. Opţiunea europeană a României a avut o puternică susţinere publică pentru că oamenii au aderat în primul rând la un set de valori şi principii: o democraţie consolidată, domnia legii, o viaţă demnă, în pace şi bunăstare. De aceea, urmaşii celor care au construit România europeană au datoria să păstreze şi să întărească pentru generaţiile care vin moştenirea pe care au primit-o.
Dragi români, fie că trăiţi în ţară sau sunteţi plecaţi peste hotare, nu vă pierdeţi încrederea în România! Mai avem încă multe de făcut, dar am speranţa că, împreună, vom reuşi! La mulţi ani tuturor şi un An Nou fericit!”.
Spre comparație, iată un frangment dintr-unul dintre discursurile de sfârșit de an ale lui Nicolae Ceaușescu, pentru a măsura utilizarea limbii de lemn, dar și măsura în care era pentru și se referea la români:
„În această noapte de sărbătoare, vă urez din adâncul inimii, dumneavoastră, muncitori, ţărani, intelectuali, bărbaţi şi femei, tineri şi vârstnici, români, maghiari, germani, şi de alte naţionalităţi, tuturor celor care prin activitatea şi eforturile lor, înalţă luminosul edificiu al României socialiste, un an nou fericit, multă sănătate, împlinirea tuturor dorinţelor, realizări cât mai mari în muncă şi viaţă. La mulţi ani, dragi compatrioţi!”
Autor: Cristian Patrascu
Sursa: Anonimus.ro