O veche anecdotă relatează întîlnirea a doi amici, unul fiind pe jumătate în ghips; ce ai pățit, accident auto? Nu, am fost la un spectacol care a avut un succes de a rupt sala-n două și eu m-am nimerit pe mijloc. Presa și liderii europeni vorbesc tot mai des în ultima vreme despre decesul axei franco-germane, în lumina ultimelor evenimentelor. Marea întrebare e unde se va poziționa Klaus Iohannis, în acest context? Dar România, în ansamblu?
De la celebrul, de acum, discurs ținut de Macron în Parlamentul European, pe 17 aprilie, se întețesc semnalele unei răciri a relației franco-germane și a probabilei reorientări a francezilor spre SUA.
În fapt, semnele erau chiar mai vechi: analistul german Michael Knigge scrie, la Deutsche Welle, că ”Momentul în care Macron, cel mai tânăr președinte ales al Franței, a pus bazele unei prietenii neașteptate cu Trump, cel mai în vârstă președinte ales al Americii, este cu siguranță data de 14 iulie 2017. Este ziua în care Macron l-a întâmpinat pe Trump cu o paradă militară impresionantă, la aniversarea Căderii Bastiliei(…)Ascensiunea rapidă a lui Macron a coincis cu absența îndelungată a lui Merkel de pe scena internațională, din cauza rezultatelor la alegerile parlamentare, care nu numai că au făcut dificilă formarea unui guvern, dar i-au și slăbit statutul în politica internă.
Este o turnură incredibilă, având în vedere că numai cu șase luni în urmă, Merkel era considerată, de facto, ”leader-ul lumii occidentale” – un statut la care Merkel niciodată nu a aspirat personal și care supraestimează rolul Germaniei în politica globală”.
O altă analiză a D.W. e dedicată tensiunilor din PE, la discursul amintit al lui Macron, care ”a marcat nu o reconfirmare a solidarității franco-germane, ci dimpotrivă a scos la iveală o falie până acum nevăzută”(…)Președintele Macron dezvoltase în fața deputaților europeni imaginea unei Europe pacificate și unificate, capabile să depășească diviziunile dintre Nord și Sud, Est și Vest, cei mari și cei mici, dar mai ales între ”liberalism” și ”iliberalism”.”
Replica a venit, potrivit D.W., de la creștin-democratul german Manfred Weber, care a punctat că ”Democrația nu înseamnă să iei decizii cu ușile închise. Adevărata democrație are nevoie de mai mult decât de simple reuniuni între Angela Merkel și Emmanuel Macron”. Și în sfârșit, M. Weber a rostit o frază cu rezonanță puternică în Est: ”Axa franco-germană este importantă, dar nu numai asta este Europa…”” mai scrie D.W.
În fine, o a treia analiză a siteului german care atinge aceeași temă pornind de la recentul scandal Ierusalim, e chiar mai explicită: ”Geopolitic, Dragnea e pe val. În timp ce preşedintele pare luat de el. Cu propunerea vizând mutarea ambasadei, Dragnea aleargă să prindă un loc, fie şi doar la clasa a treia, în trenul de succes condus de Donald Trump. În răstimp, preşedintele se vede tras pe moarta linie franco-germană(…)Or, în reacţie la riscurile interne şi la ameninţările externe, Germania şi Franţa lansează semnale contradictorii, Pe de o parte par în derută. Pe de alta îşi manifestă propensiunea de a se adapta şi reorienta, forţându-l în cele din urmă şi pe Vladimir Putin, liderul antiamericanismului mondial, să caute, în finald e partidă, o înţelegere cu americanii(…) Defazat, în această privinţă, pare şi preşedintele românilor, rămas să apere o politică externă imobilă, dimpreună cu rezoluţii ONU privind Ierusalimul, la fel de caduce şi puţin realiste, precum organizaţia mondială în actuala ei organizare, funcţiune şi alcătuire. Dar chiar dacă a pierdut deschiderea în această partidă care e, concomitent, şi pentru putere, şi pentru democraţie şi pentru reaşezarea optimă a României în lume, Iohannis nu e totuşi lipsit de opţiuni” conchide siteul german.
E clar, una peste alta, că la nivel mare lucrurile sunt în plin proces de reașezare, iar felul cum marii lideri politici se poziționează în perioada care urmează va avea o influență devastatoare asupra viitorului. România poate fi pusă în curînd să facă o alegere fermă de politică externă; problema e că președintele actual e profund devotat exact taberei aflate în cădere, cea germană.
Paradoxul face că țara noastră nici măcar parteneriat strategic nu are cu Germania.
Are cu SUA, Franța, China, India, chiar și cu Azerbaidjanul, dar nu cu țara lui Merkel.
O ascensiune a unei noi axe de influență, să zicem SUA-Franța-Israel, în dauna Germaniei și a prietenei sale, Rusia, trebuie să dea serios de gîndit liderilor politici ai României, pentru că momentele mari au întotdeauna consecințe mari.
Deocamdată, Iohannis e preocupat mai mult să-și regăsească echilibrul imediat după ce, vorba aceleiași D.W., ”a alunecat pe coaja de banană a antisemitismului”.
Autor: Bogdan Tiberiu Iacob
Sursa: InPolitics