În timp ce compania Chevron încearcă de doi ani să conteste decizia judecătorească, iar Statele Unite ar fi refuzat de curâd să acorde vize unei delegații ecuadoriene care să prezinte cazul la o adunare a Națiunilor Unite din New York, președintele Rafael Correa a lansat campania “Mâna murdară a companiei Chevron”.
Correa a mers într-una din zonele grav afectate de poluare în urma deversărilor toxice și și-a scufundat mâna într-o baltă de petrol rămasă deschisă, invitând apoi presa să-l fotografieze. ”Ceea ce a făcut Chevron este de neiertat,” a declarat președintele ecuadorian, precizând că această deversare ”este cel mai mare dezastru ecologic din istoria planetei. Respectiv, de 85 de ori mai grav decât deversarea din Golful Mexic, cauzată de British Petroleum, și de 18 ori mai gravă decât deversarea din Alaska, provocată de Exxon Valdez.”
Cu toate acestea, potrivit ultimelor demersuri juridice, compania Chevron pare să fie pe punctul de a câștiga bătălia cu ecuadorienii, printre care și 30.000 de indigeni direct afectați de acest dezastru ecologic.
Conform ABC News, Chevron a apelat la numeroase curți judecătorești de pe trei continente, în încercarea de a căpăta un verdict favorabil în procesul care durează de două decenii. În cele din urmă, o comisie internațională de arbitrare formată din trei judecători, a decis la Haga că un anume acord semnat în 1995 de Texaco Corp., cumpărat ulterior de Chevron, scutește compania petrolieră de orice responsabilitate financiară. Totodată, consilierul general al Chevron susține că acuzațiile aduse de guvernul ecuadorian sunt frauduloase și ”că, înainte de toate, nu ar fi trebuit înaintate”.
În același timp, Ricardo Patino, ministrul de externe al Ecuadorului, a postat pe Twitter un mesaj de nemulțumire, susținând că ”Chevron își continuă campania mincinoasă,” afirmând că tribunalul din Haga ar fi absolvit compania de responsabilitate. Potrivit acestuia, singurul aspect rămas deschis în urma procesului de la Haga ar viza decizia judecătorească din 2011 și încadrarea acesteia la faptele cauzatoare de vătămare la nivel individual. Totodată, președintele Rafael Correa speră ca prin campania sa, ”Mâna murdară a lui Chevron,” să atragă atenția la nivel internațional asupra a ceea ce el numește o uriașă nedreptate.
Sursa: Think Outside the Box