Site icon gandeste.org

PPE un model de distrugere în masă a Europei

Uniunea Europeană a plecat de la ideea unei uniuni supranaționale formată pe baze economice iar proiectul a evoluat în timp. Astăzi, am ajuns la o uniune de state cu instituții supranaționale care impun politica internă și externă a țărilor membre. În centul acestei construcții se află Partidul Popular European, care, din 1999, conduce practic Uniunea Europeană.

Cine sau ce este PPE?

Partidul Popular European este un partid de centru-dreapta, fondat în 1976 de către partidele occidentale creștin-democrate, care, ulterior a acaparat și formațiuni conservatoare sau de centru dreapta. În momentul de față, PPE este cel mai influent partid european.  Este cel mai mare partid din Parlamentul European din 1999, din Consiliul European din 2002 și este de departe cel mai mare partid în cadrul prezenței Comisii Europene. Președintele Consiliului European și președintele Comisiei Europene aparțin PPE. De asemenea, mulți dintre părinții fondatori ai Uniunii Europene au fost membri ai partidelor care au format mai târziu PPE. În afara UE, partidul deține majoritatea în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.[1]

Cum au distrus politicile promovate de PPE Europa

Printre reprezentanții PPE se numără, evident, cei care au condus destinele Europei în ultimii ani: Angela Merkel, Donald Tusk, Mariano Rajoy, José Manuel Barroso, Viviane Reding și Traian Băsescu. Criza financiară, urmată de politicile draconice de austeritate, au fost marea găselniță a PPE de a scoate Europa din criză, măsură care nu a făcut altceva decât să adâncească diferențele dintre bogați și săraci. Ca atare, Polonia lui Tusk este acum condusă de un partid naționalist euro-sceptic. În Spania lui Rajoy, Podemos, partid de stânga, e pe cai mari. În Portugalia lui Barroso președintele dă o lovitură de stat, neacceptând un guvern de stânga, legitim, iar în România am asistat la anihilarea democrației la referendumul din 2012, când 7,4 milioane de români au fost considerați nuli pentru că Europa avea alte planuri cu Traian Băsescu.

În concluzie, PPE a promovat o politică profund nedemocratică care a dus la slăbirea statelor naționale și la adâncirea diferențelor dintre clasele sociale. Orice partid sau lider politic care s-a ridicat împotriva PPE la nivel european a fost catalogat ca euro-sceptic deși Uniunea Europeană nu înseamnă doar PPE. S-a făcut o miză din anti corupție în statele din Europa de Est, ceea ce este foarte bine, problema este că această curățare a clasei politice a vizat doar adversari ai PPE din acele state. Singurul lider al PPE care părea că a reușit era Angela Merkel, care a trecut Germania prin criză și conducea cu mână de fier Europa.

Germania de astăzi sau cum să  generăm singuri probleme

Peste 10-15 ani, când populația musulmană va trece de 30% în Germania, Angela Merkel va putea scrie cu mândrie un roman de memorii cu titlul: ”Cum am distrus Germania”. Statul german a fost mereu o construcție solidă, care a idolatrizat munca și a încercat să-și atingă obiectivele oricât de nebunești ar fi fost (vezi cazul Hitler). Acest stat a supraviețuit nebuniei lui Hitler, a făcut față cuceririi rusești și va fi îngenunchiat de Angela Merkel care atacă Germania într-un mod cu totul nou, din interior. Primirea în masă a imigranților musulmani este o mare problemă pentru Germania, care avea deja o minoritate turcă semnificativă.

Mai mult ca sigur Merkel va pierde alegerile viitoare, cu timpul PPE va pierde influența la nivel european, dar cu ce preț? Europa are nevoie de timp de refacere după tirul de absurdități la care a fost supusă de PPE. România este exemplul perfect, Băsescu nu mai este președinte de mai bine de un an, dar România nu este nici pe departe vindecată. Să sperăm totuși că Europa are mai mulți anticorpi decât România.

[1] Sursa – Wikipedia

Autor: Alexandru David

Exit mobile version