Politicianul român este român ca noi toţi şi nu trebuie privit nici cu ură, nici cu dispreţ, nici cu invidie, el ne reperezintă nu numai în parlament ci şi ca năzuinţe, aspiraţii, morală,calităţi, defecte. Ca orice roman poartă în el toată moştenirea genetică specifică românilor şi rasei umane, într-o concentraţie mai mică sau mai mare, în funcţie de genele ereditare umane, de neam sau de familie, în funcţie de educaţie şi de mediul în care a crescut şi nu în ultimul rând de mediul în care se dezvoltă ca politician. Fără a avea pretenţia că am dreptate, fără a considera că sunt deţinătorul adevărului absolut sau am inventat aparatul de tuns ouă, am sesizat că polticianul roman demonstrează în proporţie covârşitoare că mediul are un efect devastator în evoluţia omului, pentru că indiferent din ce părinţi se trage, ce şcoală a absolvit, că a fost tâmplar, lăcătuş, frezor sau frizer, procuror sau om de teatru, scriitor, trompetist, toboşar, turnător, doctor în ştiinţe sau drept, doctor în stânga sau repetent, odată ajuns politician toate celelalte trăsături, toată moştenirea părintească, toată şcoala se duce şi rămâne în faţa românului politicianul pur, dar cu trăsături româneşti, diferit de cel European sau aşa zis occidental.
Şi aici intervine o a doua transformare care din cele observate se manifestă la 90% din politicieni: indiferent ce a gândit, făcut, spus, visat, dorit, promis, înainte de a deveni politician, odată încălţate cizmele de om politic, acesta scoate de unde au fost ascunse, neexprimate, nevalorificate, necunoscute, lipsite de importanţă, relevanţă, substanţă, trăsăturile politicianului roman, care aşa cum arătam în alt articol, sunt specifice şi se perpetuează de secole: dorinţa de înavuţire, uşurinţa în a minţi, înşela, promite fără acoperire, fuga de răspundere, lenea, indiferenţa faţă de ceilalţi, fudulia, lipsa de respect şi bun simţ, simţul de afacerist, înclinaţia spre şantaj,servilismul faţă de cei care au pâinea şi cuţitul în mână la pachet cu dispreţul faţă de toţi ceilalţi, pofta de putere şi parvenire prin orice mijloace.
Să nu creadă cineva că toate aceste însuşiri sunt caracteristice doar politicianului. Ar fi o mare nedreptate şi un neadevăr. Toate aceste calităţă există în noi, aşa cum am spus, în toţi, într-o mai mică sau mai mare măsură, dar nu la toţi există în procentaj suficient pentru a fi observate, unii le ascundem cu grijă, altii le rejectăm ca urmare a educaţiei şi influenţei mediului, alţii am vrea, dar nu le putem exploata pentru că legislaţia, poziţia pe care o avem, nu ne dă posibilitatea. Dar ca politician, cu legea în mână şi cu bocancul pe lege, această teamă sau frână lipseşte, nu te mai interesează nici ce spun oamenii, vecinii, colegii, prietenii, sau mă rog, foştii prieteni, sau legea, pentru că nu îţi mai pasă, nu te pot atinge. Prost să fii să îţi poţi face legi pe măsura viciilor, să te pui la adăpost de pedepse şi să nu o faci. Vedeţi, nici nu am enumerate între trăsăturile politicianului vina de a fi prost, pentru că nu este, Doamne fereşte! Politicianul roman, sau românul politician nu e prost, el se descurcă, se învârte, numai proştii nu ştiu să profite de o situaţie, numai proştii rămân cinstiţi când pot fura en gros cu mâna pe biblie şi pe codul penal pe care îl modifică după cum le convine lor. Nu, categoric românul politician nu e prost, e prost doar românul care îl votează, care din patru în patru ani pentru o găleată, o sticlă de ulei, un kil de zahăr sau mai nou pentru un pix şi cum calendar, pun ştampila acolo unde vrea politicianul. La alegerile din 2012, am asistat la o discuţie între două vecine care mergeau la vot şi se întrebau un ape alta cu cine votează fără să le pese că votul e secret şi nu au voie să vorbească despre hoţii în ziua alegerilor. Răspunsul unei din ele mi-a produs o fractură de mandibulă, sau pe româneşte, mi-a căzut falca:” Eu nu îl votez pe ăla că nu a făcut nimic pentru noi. Uite ăsta… (şi a dat numele candidatului ideal), a trimis copii cu o plasă, un calendar şi pix. Eu pe ăsta îl votez” . De asta zic eu că românul politician nu e prost, dar românul din patru în patru ani sigur este.
Înteresant este şi cum îşi justifică românul politician prezenţa în Parlament şi cum se vede el pe el însuşi. Îndiferent că au ajuns acolo cu votul majorităţii alegătorilor din circumscripţii sau în urma trocului politic şi relaţiilor de preţinie dintre partide, toţi se laudă că au fost aleşi aşa că nimeni nu îi poate contesta chiar dacă un sfert din actualii parlamentari sunt intraţi în parlament cu încălcarea legii electorale, pe uşa din dos, aşa cum au ieşit cei din comisia juridică de la discuţii cu cei care i-au chemat la raport.
Cei care au “origine sănătoasă” şi au fost repetenţi, “meseriaşi” zarzavagii, ospătari, frizeri, lăcătuşi sau mai ştiu eu ce foşti micimani de cartier, se laudă că “au plecat de jos” nu au moştenit funcţia, au tras din greu să se ajungă, deci au transpirat şi transpiraţia trebuie respectată într-o societate care nu poate evolua decât prin muncă nu ? Ei sunt “ouvrierii” fără de care societatea nu poate progresa şi cărora societatea le datorează respect.
Mai este şi categoria micii moşierimi, a “privaţilor” cei care în fapt şi-au cumpărat locurile eligibile prin sponsorizări substanţiale, “slabii” societăţii cum le spunea domnul Băsescu cândva, când nu îl interesa chiar atât de mult soarta bieţilor pensionari şi cetăţeni şi nici creşterea taxelor sau tăierea salariilor şi pensiilor. Aceştia se simt şi ei cei mai îndreptăţiţi să fie acolo pentru că “ei produc acuma “plusvaloare”, lumea, viitorul este al lor, micii şi marii privaţi, aşa că umflaţii de bugetari să facă ciocul mic.
O altă categorie o formează “rasaţii” intelectualii, teoreticienii, aproape toţi provenind din fosta clasă politică şi securistă, cei care au fost şi ei cândva cu “origine sănătoasă” au fost şi ei cândva ouvrieri şi producători de plusvaloare dar în ultimii 25 de ani s-au reevalşuat unii pe alţii şi s-au specializat ca telectuali, teoreticienii partidelor,”elita”, fruntea, capul fără de care mâinile şi picioarele societăţii nu pot munci, nu pot înainta, nu pot produce nimic.
Printre ei, pe ici colo mai nimereşte şi câte un om nevinovat, om de cultură, profesor, doctor, militar, folosit sau prins pe lângă politicieni ca fluturele la neon, care având o reputaţie bună a “dat bine” la imagine aşa că a fost folosit pentru a ocupa un post acolo unde adversarul era mai redutabil sub toate aspectele aşa că a trebuit combătul cu cineva curat, cum partidele nu prea aveau. Unii dintre acesti fluturi au continuat să rămână ce au fost, fluturi şi se învârt dezorientaţi prin parlament neştiind dacă să mai rămână acolo sau să plece acasă. Alţii, dovedind că sunt totuşi români dar nu proşti, s-au adaptat mai de voie mai de nevoie şi au zis, “ce puii mei, dacă toţi fac aşa eu de ce să nu fac, ce sunt mai prost îmbrăcat? “ Şi uite aşa incep toţi să se îmbrace la cămaşă şi cravată sau taior după cum dictează “elitele” parlamentului .
Aşa că stimaţi concetăţeni, nu mai săriţi la gâtul politicianului, că e şi el suflet de roman, trup din trupul ţării, sânge din sângele de partid, născut, crescut, educat şi ales de noi, românii mulţi şi proşti.Românul politician este nevinovat ca un copil.
Autor: Marin Neacsu
Sursa: In cuiul catarii