Istoricii sunt de acord că trei profesii sunt primordiale, ele apărând la începuturile existenţei umane: vrăjitorul, spionul şi prostituata.
Vrăjitorii, odată cu evoluţia societăţii, au devenit unii avocaţi, alţii politicieni.
Consecvenţi crezului iniţial, spionii şi prostituatele nu şi-au renegat profesiile. Dimpotrivă.
Şi una şi alta dintre cele trei profesii primordiale au multe în comun şi este numai o chestiune de opinie care dintre ele a dobândit cea mai odioasă reputaţie.
Cea mai ambiguă reputaţie o au – în afara oricăror controverse – spionii. Ei sunt când condamnaţi, când glorificaţi, când răsplătiţi şi ignoraţi, când elogiaţi şi renegaţi. Eroi pentru compatrioţi, condamnaţi la ştreang ori glonţ de către inamici.
Primul serviciu guvernamnetal de spionaj se spune că a fost înfiinţat în urmă cu cca 3.500 de ani, în Egiptul Antic, de către faraonul Thutmosis [Tutmes] al III-lea (1468-1436 a. Chr.).
Conştient că inovaţia sa nu este una agreabilă, a lăsat-o istoriei, printre hieroglifele care marcau măreţia domniei sale, sub inscripţia de “ştiinţa secretă”, preferând să fie glorificat de posteritate doar pentru meritele sale politice, chiar dacă acestea nu au fost posibile fără susţinerea spionajului.
Cu alte cuvinte, tot ceea ce poate fi convertit din spionaj în lucruri onorabile capătă un brand de politică veritabilă. În consecinţă, cele mai trainice alianţe secrete sunt cele dintre politicieni şi spioni. Ei, ca siamezii, nu pot exista unii fără alţii.
De peste trei secole, spionajul a devenit parte a organizării sociale şi condiţie sine qua non a guvernării. Concomitent cu dezvoltarea sau rafinarea, după caz, a repulsiei faţă de spioni şi spionaj.
Secolul trecut a fost, printre altele, denumit şi “secolul spionului”, deoarece sistemele de spionaj au exercitat un rol decisiv asupra evenimentelor istoriei universale, existând şi o galerie impresionantă a spionilor creatori de istorie. Dintr-o astfel de recunoaştere, nu se putea ca practicanţii unei atât de vechi profesii să nu ajungă la mare cautare. Rezultatele: afaceri mari clădite şi apărate cu consilierea nepreţuită a “foştilor”şi cu resurse pe care numai cei “predestinaţi” le-au ştiut reconversiona în noul mediu economic; trusturi media ale căror ştiri seamănă izbitor, când prin rigoare, structurăşi exactitate, când prin persuasiune, intoxicări şi provocări diversioniste, cu “metodele specifice” şi, de ce nu, fiecare partid cu securiştii şi spionii săi. Băieţi buni, băieţi răi, după necesităţi şi caz.
Este nevoie de mult realism pragmatic şi de o luciditate şi judecată la rece, pentru a percepe corect această realitate socială. Departe de mine gândul de a reabilita ceva sau pe cineva. Dimpotrivă, am să-i dezamăgesc pe mulţi dintre cei care s-au lăsat înşelaţi de aparenţele introducerii în subiect.
Profesia de spion, pentru care se utilizează eufemismul “ofiţer de informaţii”, nu este un “job pentru arhiepiscopi”, avea să remarce Allan Dulles, fost spion şef al naţiunii americane. Dimpotrivă, este o profesie asociată tuturor grozăviilor, relelor şi murdăriilor pe care orice societate, pentru a-şi putea păstra reputaţia, le ascunde. Motiv pentru care şi toaleta agenţilor secreţi se aflăîn zone securizate.
Atenţie! O meserie practicatăîntr-o lume ascunsă implică o permanentă dedublare a “eu”-ului. Actorii profesiei sunt permanent “în rol”, nu aidoma actorilor pe scenă, ci şi în viaţa de toate zilele. Pentru a rezista stresului unei astfel de profesii, trebuie să ai psihicul oţelit, caracterul fortificat, personalitatea riguros echibilrată. Altfel, nu rezişti contagiunii şi incepi să fii dependent de drogurile lumii secrete, care-ţi infestează existenţa şi-ţi anulează capacitatea de a discerne, când îţi joci rolul şi când trăieşti în realitate. Victimele devin irecuperabile pentru o viaţăîn normalitate. Acestea sunt uscăturile pădurii. Nu sunt multe, dar suficiente pentru a fi nevoie să ne organizăm apărarea.
Cum putem recunoaşte specimenele?
Înainte de toate, le remarcă o extraordinară abilitate de a reuni în “eu”-ul lor toate caracteristicile celor trei profesii primordiale. Te “vrăjeşte”, cucerindu-te precum o frumuseţe feminină răpitoare, apoi se comportă precum curva politică.
Am la îndemână un caz-şcoala al unui astfel de specimen. Înainte vreme, prin anii ’80, pe lângă numele său de serviciu, acelaşi “Escu” din viaţa civilă, i se adăugase şi indicativul de recunoaştere”lemn” .
“Escu lemn” era păstorul sufletelor din industria forestierăşi a prelucrării lemnului, iar din această ipostază i-a “mobilat” pe câţi nici el nu mai ştie. Întregul său zel profesional s-a epuizatîn combinaţii ai căror termeni cheie erau “esenţa nobilă”, “sculptura manuală” şi “preţ de rebut calitativ”.
La începutul anilor ’90, până la privatizarea industriei mobilei, şi-a mai putut exersa talentul şi crea relaţii obligate. Un fost director de serviciu l-a împins şi pe la nişte noi “case mari” şi “respectabile”, devenind “omul” acestora. Intrând în case de oameni politici, i-a surâs ideea de a cocheta cu politica. Bine de tot. Prim-ministrului i se adresa cu “Nea…”.
Când nevoile, când interesele au cerut-o, specimenul a curtat o nou născută mişcare politică de factură naţionalistă, cu misia ascunsă de a o spiona şi intoxica cu “subiecte fierbinţi”, pentru a-i impune agenda şi creşte ratingul. Simţind cum îi creşte cota, a început să-şi facă propria politică de informaţii, devenind confident şi trădător al mai multor partide, mizând şi pe un “cal mare” la Cotroceni, unde Tapla Administraţiei l-a “înţeles” precum catârul şi tratat precum magarul.
Pricepând că politica nu-i pentru el piatră seacă născătoare de prosperitate, s-a lipit de afaceri. Afaceri cu pietre seci. Măcinate şi calcinate în malaxoarele şi cuptoarele fabricilor de ciment. Nu i se mai spunea ”Escu lemn”, ci “Escu ciment”.
Între timp, un nou director al serviciului, unul cu vigilenţă de grănicer, l-a mirosit de la o poştăşi i-a dat comanda pasului vioi spre alte orizonturi, căci pentru cele sereistice, deschise spre NATO, era iremediabil compromis. Chiar şi dacă NATO a avut “Matserii” şi “Tenderii” săi.
Specimenul disponibil a încercat, mai întâi, uşa cea mare şi grea a Senatului, unde se afla acum fostul premier, “Nea…”. Pila i-a fost pusă, dar era lisa. N-a funcţionat. A încercat apoi pe la câţva miniştri, pe la economie, comerţ, industrie, privatizare. Peste tot ocupat. Venise prea târziu…
Totuşi, cineva, nu spui cine, becher mare, vorba lui conu’ Iancu, dar amator de săculeţi cu diamante, a avut o idee, de-a dreptul “genitală”. Să-l trimită “cal troian” la un partid incomod, ale cărui finanţe se cam evaporaseră. Ocultul finanţator i-a dat valijoara cu ochii dracului şi “Escu “ se văzu pe listăşi ales la Cameră. Ca tot românul imparţial…
În noua sa ”gogoaşă de mătase”, roase ce roase, se metamorfozăîn nimfa şi-şi luă zborul, ca fluturele. În Parlamentul Europei.
Aceasta este curva politică.
Feriţi-vă de ea!
Nota bene: Orice interpretări, supoziţii sau corespondenţe cu persoane ori situaţii din realitate ţin exclusiv de cunoştinţele şi percepţia cititorului.
autor: Aurel I. Rogojan
sursa: cotidianul.ro