Dinca Gogosarul a impus portavocea ca o componenta de baza a oricarei aparitii publice importante in perioada imediat dupa Revolutie. N-aveai portavoce, nu erai om. Nu erai om, nu te bagau in seama ziaristii si nu faceai valuri. Nu te baga nimeni in seama, degeaba te numeai revolutionar caci, inca de atunci, termenul incepea sa se demonetizeze rapid si sa anunte degenerarea intr-o afacere sordida.
Numai ca Dinca Gogosarul, chiar daca a avut intuitia de geniu a folosirii portavocii ca element simbolic al revoltei fata de constrangerile puterii, n-a putut, sau n-a apucat s-o foloseasca decat la un nivel primar. Acum insa, ideea portavocii revine in forta, dar nu ca semn al revoltei, ci ca un fel de mijloc sui-generis de a simula o apropiere de oameni in momente de criza. Microfonul, carevasazica, e ceva asimilabil cu salile de sedinta, cu momentele festive sau inaugurarile cu lautari. La portavoce insa, fireste, e cu totul altceva. Esti, sau macar dai senzatia ca ai vrea sa fii alaturi de oameni si ca ai fi de-al lor, murind de grija lor si gata sa versi chiar si o lacrima pe mormantul celor despre care stii ca vor mai inghiti inca odata, pe nemestecate, povestea cu banii ce se vor plati cu siguranta si pe care sa-i vada ei la Sfantul Asteapta.
Dar de banii lor era vorba? Nicidecum. Portavocea apare intr-un moment esential al campaniei electorale, este noul tip de joc prin care se aplica strategia “sunt ca voi, simt ca voi, de-aia votati-ma ca sunt de-al vostru”. Cu atat mai eficienta, cu cat personajul este mai sus plasat pe scara puterii, aparitia sa provocand un soc gandit pentru a anula distantele protocolare si detensiona criza. Omul politic devine astfel, in doar cateva secunde, Lider Providential. In loc de calul alb de rigoare, in Romania saraca si prafuita, merge perfect portavocea si suitul pe tomberon, ghiveci sau gard, mult mai democratice si credibile decat orice tribuna. Dat fiind ca masa critica a unei autentice revolte sociale nu era nici pe departe atinsa, s-a trecut imediat spre miscarea imediat urmatoare in scenariul Aparitiei Providentiale: gasirea Solutiei Providentiale. Pentru a fi credibila, este necesar ca ea sa nu apartina vreodata unei entitati difuze: Guvern, doamne fereste Parlament, ci doar Dansului, Mediatorul Unic, Garantia Absoluta, Reperul Infailibil.
Dilemele, durerile si tragediile celor din strada sunt tot atatea (utile) elemente de decor. Au fost, vor mai fi si, dat fiind ca produc zero consecinte sociale, pot avea doar o valoare de folosire maximala in momentul in care le poti indrepta impotriva adversarilor politici.
Din aceasta clipa devine realitate visul lui Dinca Gogosarul: se naste o legenda urbana de tip eroic-justitiar, cea a Izbavitorului Venit de Dincolo de Gard, Cel Suit pe Ghiveci si Aducator de Dreptate. Cum Fat-Frumosul din povestea clasica, frumos-frumos, dar cam neajutorat, se ajuta cu obiecte magice precum pieptenele, peria sau oglinda, al nostru consacra virtutile portavocii. Preluand traditia lui Dinca Gogosarul, confiscand sloganul electoral celebru “dintre noi, alaturi de noi” al lui Iliescu, anuland palida si nesemnificativa folosire a aceluiasi obiect de catre Vadim Tudor in lansarea in cursa prezidentiala, ba chiar punandu-si repede si un pulover, in amintirea simbolului primelor zile ale revolutiei la TV. Solutii, bani, programe electorale, iesire din criza? Cum sa vorbesti de toate astea la portavoce? Acolo spui pur si simplu “Eu sunt Solutia”. Apoi gata. Asteptam urmatoarea miscare, caci daca a aparut portavocea, asta inseamna ca sunt previzibile mult mai multe situatii de acest gen si nu dialoguri calme “fata in fata” la TV, unde ce se zice, aia se si minte. Razboiul inceput in zona politica va trece in strada. Ce este acum poate sa nu fie decat un debut timid, ca un fel de huiduiala preventiva. De aceea, cartea Liderului Providential este singura care se mai poate juca pentru ca trebuie, cu orice pret, castigat timp. Pe principiul predat din generatie in generatie in orice familie de trisori profesionisti: “trucurile sunt mereu aceleasi, din fericire prostii sunt mereu altii”.
Cristian unteanu
sursa: ziua.ro