‘Pentru noi toți ceea ce este important este ca noi să putem simți sprijinul din partea UE (…), ca în deciziile referitoare la problemele interne ale țării noastre să avem garanția că suveranitatea noastră va fi respectată’, a pledat dna Szydlo, care se exprima pentru prima oară în fața eurodeputaților.
Europarlamentarii ceruseră această dezbatere încă din decembrie, după anunțarea schimbărilor în legile privind tribunalul constituțional și canalele media publice emise de noul guvern dominat de conservatorii partidului Lege și Justiție (PiS).
Deschiderea de către Comisia Europeană la începutul lunii ianuarie a unei verificări privind respectarea statului de drept în Polonia, o premieră de la crearea sa în martie 2014, a amplificat interesul în jurul acestor schimbări la Strasbourg.
Autor: Constantin Dutu
Sursa: Cotidianul