Votul uninominal prin care a fost ales actualul legislativ nu a schimbat nici el această realitate. Parlamentarii din opoziţie pretind că toate acţiunile lor îndreptate împotriva măsurilor de reformă ale guvernului sînt motivate şi de faptul că au de dat seamă în faţa cetăţenilor care i-au ales.
La modul declarativ, parlamentarii sînt acoperiţi de presupuse bune intenţii, pe care ei le socotesc cît se poate de apropiate de interesele celor pe care îi reprezintă.
In realitate însă lucrurile nu stau deloc aşa. În primul rînd pentru că parlamentarii din opoziţie, ca de altfel şi cei de la putere, au fost votaţi în baza unor programe electorale triumfaliste, care nu ar fi putut să fie aplicate nicicum în condiţiile crizei economice şi financiare pe care o traversăm şi acum.
În al doilea rînd, chiar şi în condiţiile unei oarecare bunăstări, politicienii plusează în campaniile electorale, bazîndu-se în general pe necunoaşterea de către populaţie a stării economiei şi mai ales a lipsei de potenţial pe care îl oferă. Mă refer aici la mediul privat şi la investiţiile reduse.
De aceea programele electorale triumfaliste se adresează în principal categoriilor de bugetari şi pensionarilor, cărora li se promite invariabil mărirea salariilor şi a pensiilor în baza unor “estimări” fanteziste privind sursele de finanţare. Oamenii-votanţi cred, sau mai degrabă speră.
În realitate, legăturile politicienilor români cu electoratul sînt la fel de precare şi în urma votului uninominal. Birourile parlamentarilor din circumscripţiile în care au fost aleşi sînt un fel de birouri particulare, plătite consistent din bani publici, în care aceştia îşi gestionează afacerile şi îşi cultivă relaţiile cu baronii locali.
Uneori, unii parlamentari mai organizează întîlniri cu alegătorii pentru a “înfiera” politicile guvernului, se mai implică în activităţi culturale ori sociale. Dar nu am auzit ca parlamentarii să organizeze la nivelul circumscripţiilor lor dezbateri cu grupuri de specialişti fără culoare politică despre problemele din economie, sănătate, învăţămînt, administraţia publică etc.
Nu am cunoştinţă ca rezultatele acestor dezbateri, dacă ele vor fi existat, să fie centralizate şi fructificate la nivel de partid sau de grup parlamentar, pentru ca mai apoi să fie transmise opiniei publice.
Drumurile parlamentarilor în teritoriu sînt doar o continuă vînătoare de voturi.
Dacă între politicieni nu se mai poartă de mult dialoguri civilizate, să credem totuşi că între politicieni şi cetăţeni acest lucru încă mai e posibil?!
Autor: George Arun
Redactor: Rodica Binder
sursa: dw-world.de