Politică halucinogenă

Scena politică demonstrează uneori subtilităţi, alianţe, trădări care ar putea fi orientate şi spre reformă. Însă posibilul potenţial al dinamicii politice este folosit exclusiv spre dobândirea unei puteri pentru uz personal. Adversarii învinşi, în lipsă de argumente, în principal morale, rămân în aşteptarea următoarelor legislaturi, beneficiind de o imunitate invincibilă. În acest absurd al polarizării prin confiscarea totală a vieţii politice, apare un efect halucinogen imposibil de anihilat. Nebunia publică din România se poate regăsi peste tot, geometric repartizată, inclusiv în amenajarea spaţiilor naturale. Derapajele administrative fac loc de mişcare celor mai terifiante soluţii. Oameni pe măsura faptelor celor care conduc diverse domenii se arată şi ei peste tot. De la omul nou, produs al comunismo-securismului, am ajuns la omul post-revoluţionar. Conjunctural, din obligaţie şi afinităţi, lipsit de orice orizont al sacrificiului şi metafizicii, acesta lasă în urmă dezastrul unei istorii nimicitoare. Avem în România un om politic lipsit de orice drept de-a reprezenta ceva. Ilegalismul foştilor comunişti, o altă mascaradă sub care s-au camuflat zeci de mii de profitori şi asasini, are astăzi un corespondent ramificat. Certificatele morale se dau unor delapidatori cu pretenţii de VIP-uri în bagajul cărora se află întreg tezaurul României. Nu Justiţia va repara politica românească, fiind imposibil. Nici instituţiile de configurare a integrităţii, cum se speră în momente de maximă decepţie. Aceste instituţii pot debloca puncte nevralgice, nimic mai mult. România nu poate fi condusă exclusiv de la Bruxelles, lucrul acesta ar trebui mai mult discutat şi aplicat. Însă, decât structura actuală, ar fi mult mai util, probabil, un simplu program de calculator.

Legislaţia României, care este valabilă, în mare parte impusă de structurile europene, se ocupă de reformă numai în câteva puncte vizibile. În rest, acelaşi primitivism diurn şi nocturn, care aruncă în aer toate iniţiativele şi aşteptările. Reforma structurală, de modernizare, nu a avut loc. Conflictele între administraţie şi mediul politic, între membrii societăţii şi instituţii dau linia curentă a vieţii în România. Ţara a fost atrasă într-un fel de hală uriaşă, fără nicio sursă de lumină, primind diverse oferte, în condiţii de sufocare. Fiecare dintre acestea nu are legătură cu chestiunea de fond: ieşirea din acel iad ideologico-coercitiv, realmente sufocant. O fotografie de grup a politicienilor români de azi nu scoate în evidenţă decât câteva personaje, şi acelea tot mai suspecte moral. Viaţa socială tot mai complicată face imposibile iniţiativa, creativitatea, libertatea opţiunilor, promovând astfel interesele clicilor politruce. România a ratat startul unui stat democratic tocmai prin această blocare a egalităţii de şanse care se adânceşte ameninţător. Dacă relaxarea ar veni mâine, desigur majoritatea celor care înnoadă şi deznoadă firele ar plăti pentru ceea ce au făcut în aceşti ani. În subtextul realităţii româneşti există întregul ferment al unei normalizări pe cale paşnică şi posibilă, cum ar fi normal după atâta bătaie de joc. O altă cale nu poate aduce nimic. Numai aşa Justiţia îşi va găsi locul central în societate, când va avea şi suportul pe care să se sprijine, deocamdată inexistent. Pentru moment, avem o Justiţie pentru putere, chiar dacă nu slujeşte deschis puterea, indiferent cum se numeşte ea. Adevărul aparţine, în continuare, celor nereprezentaţi politic. Intergritatea morală, intelectuală şi fizică a României este suspendată.

Românii îşi caută dreptatea la CEDO, la CE, şi te miri unde, majoritatea cu folos, plata fiind suportată de compatrioţi, adică de statul român. Soluţii mărunte nu pot primi o certificare în România pentru că România se ocupă numai de lucrurile “mari”. Lucrurile “mici”, cele care compun viaţa, sunt trecute cu vederea, producând chiar culpabilizarea victimelor. România este, astfel, o ţară de victime. Cine nu este încă victimă azi va fi mâine, cu siguranţă, indiferent unde se află în tabelul jocului. Dacă va rămâne integru, acest fapt va fi unul suspect. Dispariţia fostei Securităţi, care nu a fost inculpată ca instituţie, a lăsat în urmă terifiantul său spirit, mai mult decât fostele sale unelte. Aşa cum câteva mii de persoane, securiştii, au reuşit să ţină la zid o naţiune, înainte de 1989, după, acel spirit, afin celor implicaţi în structura statală de acum, a fost repus în ordinea zilei.

De aceea, în România nu funcţionează nici instituţiile statului, dar nici mediul general al afacerilor. Multinaţionalele sunt lipsite de o responsabilizare obligatorie oriunde în altă parte a lumii occidentale. Personajele mediocre îşi fac loc peste tot pe scara organizaţiilor, ca efect al situaţiei oficial administrative. Funcţionarii publici şi cei din mediile independente se regăsesc într-o mentalitate comună, păgubitoare, pe care politica oficială a generat-o până la refuz. Abuzurile se reinstalează în România peste tot, legalizate de un sistem a cărui origine este transformarea corupţiei în fapt firesc.

Autor: Ioan Vieru

Sursa: Cotidianul