Site icon gandeste.org

Planuri UE: fiecare ţară să-şi întreţină şomerii din străinătate

Uniunea Europeană intenţionează să extindă perioada în care imigranţii pot primi ajutoare de şomaj din partea ţărilor de origine, potrivit unor planuri discutate la Bruxelles, menite să calmeze spiritele în ceea ce priveşte „turismul pentru beneficii sociale“.

Astfel, ajutoarele de şomaj acordate de ţara de origine unui imigrant ar putea fi extinse de la trei luni, atât cât e obligatoriu în prezent, la cel puţin şase luni, se arată într-o propunere pe care o va prezenta mâine comisarul european pentru justiţie, Viviane Reding. Această măsură ar putea fi adoptată în ideea în care unui imigrant îi ia aproximativ un an şi jumătate ca să-şi găsească de lucru într-o ţară străină, relatează „Financial Times“.

Recomandarea Uniunii face parte dintr-un pachet mai amplu de iniţiative care au scopul de a extinde drepturile cetăţenilor europeni şi de a elimina orice obstacol care ar putea împiedica exercitarea lor. Pachetul include doisprezece măsuri rezultate în urma unei consultări care a durat aproape un an şi jumătate şi este menit să încurajeze libertatea de mişcare a lucrătorilor în cadrul blocului comunitar.

Printre altele, Comisia Europeană doreşte ca cetăţenii UE să-şi păstreze dreptul de vot în ţările de origine, chiar dacă s-au mutat în străinătate.

Marea Britanie, Germania, Austria şi Olanda au trimis o scrisoare Comisiei Europene în care cer revizuirea directivei privind libertatea de mişcare, în timp ce îngrijorările cresc în privinţa impactului pe care imigraţia în cadrul UE îl are asupra sistemului de ajutoare sociale.

Imigraţia va eroda în mod inevitabil statul social german, deoarece mai târziu nu vor mai fi bani pentru a-l susţine – Hans-Werner Sinn, profesor de economie

Preocuparea privind „turismul pentru beneficii sociale“ e la ordinea zilei în Germania: un profesor de economie din München, Hans-Werner Sinn, a scris recent în săptămânalul „Wirtschaftswoche“ că imigraţia romilor va eroda în mod inevitabil statul social german. „Multe oraşe nu mai pot controla beneficiile sociale înfloritoare pentru imigranţi. Situaţia din unele oraşe din zona Ruhr, care sunt deja împovărate, riscă să scape de sub control“, susţine acesta.

Sinn ia exemplul unui immigrant în Germania care primeşte lunar 1.050 de euro, sumă care cumulează prima de acomodare, alocaţia de încălzire, asigurarea medicală şi alte beneficii. „Un astfel de venit este de aproape două sau trei ori mai mare decât salariul mediu din România sau Bulgaria – indiferent dacă persoana care beneficiază de el a plătit sau nu anterior taxe în Germania“, explică Sinn.

Economistul are motive să se îngrijoreze în privinţa imigranţilor est-europeni, fiindcă cifrele preliminare anunţate ieri de Biroul de Statistică din Germania arată că aceştia sunt cei mai numeroşi. Din cei 1,08 milioane de imigranţi în 2012, peste 116.000 sunt români, însă mulţi dintre ei sunt necalificaţi.

Autor: Răzvan Cârcu
sursa: adevarul.ro

Exit mobile version