Pentru progres nu există scurtături

Publicațiile de toate felurile abundă, ca de obicei, în soluții și strategii pentru ieșirea din criză, dezvoltarea economică și creșterea nivelului de trai al românilor. Specialiști de toate felurile, dar și publicul larg prezintă variate soluții financiare, economice, sociale și geopolitice pentru un trai mai bun și o economie mai eficientă. Însă, în goana după soluții, modele și discuții, neglijăm de multe ori factorul esențial care stă la temelia oricărei strategii de redresare sau de creștere economică: munca – un concept simplu în teorie, dar dificil de implementat în practică.

În România, comunismul a distrus cultura muncii; 45 de ani de economie planificată au introdus o distanță uriașă între efort și recompense la nivel individual. De ce să maximizezi efortul dacă nu beneficiezi în mod direct de rezultatele muncii proprii, iar toate rezultatele se distribuie în proporții cât mai egale prin grija părintească a statului? Mai mult, întrucât în acele timpuri nu exista niciun stimulent pentru o activitate individuală susținută, recompensele egalitariste ale statului erau suplimentate doar parazitând economia planificată prin mici aranjamente individuale. Dar totul a clacat la un moment dat, iar considerentele economice au fost cele care au determinat căderea regimurilor comuniste, nu cele politice sau sociale.

După 1989, accesul brusc la televiziunea și mijloacele de informare ale țărilor dezvoltate au prezentat românilor imaginea prosperității societăților occidentale. Însă, fără a ne bate prea mult capul, am tras concluzia că o asemenea prosperitate este asigurată în mod miraculos tot de către stat, iar contribuția individuală rămâne cea a efortului minim cu care eram obișnuiți dinainte de ‘89. Din păcate, în economia de piață lucrurile nu funcționează astfel. Toate societățile dezvoltate s-au construit prin eforturi mari și prin muncă. În România, pe lângă lipsa culturii muncii, există și o veșnică atitudine critică legată de oricine îndrăznește să construiască sau să facă ceva mai mult sau diferit față de ceilalți – din nou, o sechelă din comunism, când orice abatere de la normă era sancționată. Astăzi, în România, pentru orice persoană care construiește ceva, există 50 care stau pe margine, aruncă cu ouă și explică didactic cum ar fi trebuit făcute mai bine lucrurile.

Sigur, când ești înconjurat de in­competență, negativism și delăsare, e ușor să cazi pradă deznădejdii și să te alături masei largi a celor care critică tot ce mișcă în această țară și nu fac nimic. Însă, corul bocitoarelor nu ajută; progresul nu poate începe decât la nivel individual, printr-un efort mai mare, mai productiv și mai ingenios al fiecăruia la propriul său loc de muncă. Sună a îndemn proletar de pe timpuri, dar adevărul dureros este că în economia de piață rezultatele sunt legate de eforturi, iar rezultatele acestor eforturi se văd în timp, nu imediat. E trist, dar nu există scurtături sau rute ocolitoare.

RĂZVAN PAȘOL
sursa: capital.ro