Pentagrama trăirii româneşti

Noi, românii, avem în istorie un fel de ciclicitate excepţională. Adică, suntem capabili de oameni şi realizări excepţionale şi prea puţin capabili să construim cu răbdare şi fără gâlceavă un drum al bunăstării naţionale. Marea Unire dar şi Revoluţia din Decembrie 1989 sunt două uriaşe evenimente urmate de un parcurs întortocheat şi chiar incoerent. De fiecare dată era vorba despre combinarea libertăţii cu şansa dezvoltării. Libertatea dobândită cu mari sacrificii ar fi trebuit să fie partea cea mai grea în timp ce dezvoltarea, care cerea doar muncă cinstită şi conducători înţelepţi şi iubitori de patrie, părea partea mult mai simplă. Ştim bine că n-a fost aşa.

Mai întâi latura liberalităţii care înseamnă eliberarea de prejudecăţi, minte deschisă şi iubitoare de carte, generozitate şi mai puţin egoism. Nu înseamnă că toţi românii ar fi cetăţeni model. Înseamnă însă că ne înţelegem, ne apreciem reciproc, învăţăm de la alţii ce e mai bun şi nu ne supărăm ca “văcarul pe sat”.

A doua latură e fermitatea. Adică toţi cetăţenii respectă legea şi sunt respectaţi prin efectul legii. Nu există onoare în cinismul şi egoismul liderilor. Există onoare doar în apărarea drepturilor cetăţenilor şi a interesului naţional.

A treia latură ar fi normalitatea. Aceea pe care atât de mulţi români, azi ca şi în trecut, o văd mai mult ca un vis decât realitate. Numai că, normalitatea se construieşte cu răbdare şi perseverenţă şi vine şi de la Dumnezeu dacă lucrăm împreună cu Domnul.

Împotriva confuziei care există prea des în viaţa noastră ar fi necesară afirmarea celei de-a patra laturi, claritatea. Valorile şi principiile de bază ale comunităţii politice trebuie să fie repetate şi asumate neîncetat în aşa fel încât să fie cât mai puţin loc pentru înşelarea şi păcălirea românilor.

Cea de-a cincea latură este consistenţa, aceea care leagă ca într-o reţea logică toate legile şi acţiunile noastre pentru a învinge ceea ce am reuşit să învingem foarte rar în istoria noastră politică, incoerenţa.

Câteva simple exemple ne arată că am putea activa pentagrama noastră. Spune întreaga lume şi o spunem şi noi că nu există ieşire din înapoiere decât prin educaţie. Dar încă n-am dus la bun sfârşit readucerea şcolii româneşti acolo unde ne putem măsura fără complexe cu orişice altă naţie. Tot aşa, ne lamentăm la nesfârşit despre starea agriculturii. Dar încă nici n-am început un plan serios, pe termen lung pentru a pune în valoare excepţionalul potenţial al pământului românesc. Declarăm în fiecare clipă cât de atenţi suntem cu românii iar mie mi se pare că multă dreptate avea Bertolt Brecht: “Un om care are ceva de spus şi nu găseşte ascultători e într-o stare rea. Dar într-o stare şi mai rea se află ascultătorii care nu găsesc pe nimeni să le spună ceva”. Ceva din suflet, ceva bine gândit, ceva care contează şi azi şi mâine.

Cineva ar putea zice că n-am spus nimic nou ci doar virtuţi vechi, omeneşti, aplicate şi adaptate la noua realitate. Îi răspund: chiar aşa e.

Autor: Petre Roman
sursa: jurnalul.ro