De ce oare alegem noi lucrurile mai dificile? Ce plictiseală cronică ne ispiteşte în aşa hal încât să nu simţim decât enorm şi să nu vedem decât monstruos?
Firescul lucrurilor a dispărut. Priviţi astăzi autostrada A2! Şi încercaţi să înţelegeţi ce-i determină pe oamenii ăia să meargă bară la bară, vreme de foarte multe ore, până la Marea Neagră. I-o fi convins Elena Udrea? Greu de crezut. Tortura traficului spre mare n-are explicaţie logică. În fiecare weekend de vară, Autostrada Soarelui devine Autostrada Supliciului. N-ar fi asta o problemă dacă la capătul ei am da peste Grădina Edenului. Dar nu. Orice aţi spune, nu. La capătul blocajului întâlnim probabil cele mai jegoase, cele mai zgomotoase şi cu siguranţă cele mai scumpe staţiuni turistice din Europa.
Ştiţi cât costă o cameră dublă pe litoralul Land of Choice? Luaţi un loc.
Să vă citesc din „oferta“ unui hotel din patru litere şi 5 stele de la Mamaia: unsprezece milioane cinci sute de mii de lei. Pe noapte! La aceasta, recepţionera îţi mai cere, pe lângă buletin, încă trei milioane de lei pentru o aşa-zisă garanţie care-ţi va fi returnată la plecare. Sau la check-out, căci pentru hotelierii Land of Choice cuvântul „plecare“ sună urât. În plus, ţi se cere şi o taxă de staţiune de 5% din preţul camerei.
Nu ştiu dacă aţi văzut acum vreo două luni, la PRO TV, un reportaj făcut la un hotel de 5 stele în Turcia. Managerul acelui hotel îi explica reporterului că, pentru servicii all-inclusiv, costurile complete pentru o zi cu un turist n-au cum să depăşească suma de 25 de euro. Adică un milion de lei. Restul e profit. Să zicem, 50%. Eh, şi acum să recapitulăm. 11,5 milioane de lei în România, cu mic dejun şi prânz incluse, sau 1,5 milioane de lei în Turcia, all-inclusiv. Ambele sunt de 5 stele. Ce alegem? Adică ce land avem de choice-uit?
Bun, se pot găsi diverse explicaţii pentru nefirescul situaţiei. Şi cea mai bună dintre ele e următoarea: hotelurile noastre de 200-300 de euro camera pe noapte sunt pline ochi. Şi aşa e. Nu poţi arunca un Emil Boc pe plajă de atâtea cearşafuri, şezlonguri şi baldachine. Şi la Cannes e plin, dar acolo nu ai telegondolă peste hoteluri-chibrit şi nici nu poţi arunca cu pungi goale de seminţe în mare. Iar un sejur de şapte zile pe Coasta de Azur costă cât o zi şi jumătate la Mamaia.
Emil Boc, şeful Elenei Udrea, ne certa acum două zile cum că suntem vinovaţi pentru adâncirea crizei. Că, în loc să ne plângem de criză, am putea să consumăm mai mult, să investim mai mult. Păi, asta se întâmplă, Emil Boc! Investim în buzunarele unor şmecheri care cer pe noapte echivalentul unui salariu.
sursa: cotidianul.ro