Patroni şi clienţi

Relaţia patron client este cu mult mai veche decât s-ar crede la prima vedere. Povestea ei coboară în antichitatea romană. Juvenal descrie această relaţie prin obiceiul „sportulei”, care nu era altceva decât un coşuleţ pentru mâncare, pe care clientul îl avea mereu asupra sa, când se afla în preajma patronului, pentru a-i cerşi delicatesele prânzului. Obiceiul era atât de cangrenat social încât devenise un adevărat lanţ trofic al unui obicei cotidian iar clienţii se întreceau prin variate şi cât mai originale metode să câştige bunăvoinţa patronului, astfel încât să aibă „sportula” cât mai plină. Derivarea cuvântului „sport” din „sportula” nu este tocmai întâmplătoare. Sportivii de azi, cu precădere fotbaliştii, trăiesc aidoma clienţilor latini din antichitatea romană, adică peste medie, deşi nu făceau mare lucru, iar nivelul intelectual nu necesita eforturi pentru umplerea „sportulei”.

La alţi parametri, clienţii de odinioară care practicau obiceiul „sportulei” erau întâlniţi şi în administrarea statului pe diverse paliere de guvernare. În România contemporană cunoaştem exemple deja proverbiale de posesori de „sportule” precum Miki Şpagă, Şpagaton sau Şpagoveanu, pentru a exemplifica cele mai legendare construcţii „sportulane”. Adică oportuniştii care în schimbul coşului plin îndeplineau cele mai josnice sau compromise comenzi sau îndeletniciri.

Acest obicei al „sportulatului” a fost punctul de plecare al prăbuşirii Romei deoarece a contribuit la revanşa periferiei asupra centrului. Toţi dezaxaţii, puturoşii, oportuniştii, învârtiţii de circumstanţă, profitorii de tot felul au extins falia dintre stabilitate şi anarhie, aşa cum se întîmplă şi în România de azi.

Grupurile marginale prin acumulări de capital (includem aici şi sistemul de relaţii clientelare construit între clienţi în semn de solidaritate de breaslă întru furt „sportulan”) s-au interpus treptat, în câteva generaţii, vechilor patroni, devenind ei stăpâni, iar regimul crizei militare traversate de Roma în secolul III era noastră este similar cu revanşa istorică a „sportulanilor” noştri „marginalizaţi” înainte de 1989 şi care şi-au luat revanşa în istorie, pentru a face orice doresc.

Caracteristicile unei societăţi conduse de „sportulani” sunt: corupţia, prostituţia şi anarhia. Aşa cum tronul imperiului de odinioară era licitat de diverşi învârtiţi care reuşeau să angajeze mai mulţi mercenari devenind pseudo-împăraţi în vreo provincie de margine, până la revenirea autorităţii centrale, tot aşa, baronii de partid s-au substituit autorităţii centrale dirijând prin propriul mecanism financiar, şi prin excelenţă clientelar, viaţa cotidiană şi economică din propria feudă administrată. Această realitate înseamnă anarhie iar prostituarea noilor clienţi devine mai vulgară şi mai promiscuă deoarece nu mai avem principele luminat, stăpân al primilor clienţi, mai selectivi şi rigizi, ci avem deja perifericul, sclavul de odinioară, în poziţia de a umple „sportulele” noilor clienţi care bat la poarta istoriei. Dar nu cu delicatese ale generozităţii, ci cu resturi ale umilinţei.

Autor: Adrian Majuru

Sursa: Cotidianul