“Vom vedea lucrurile destrămându-se şi oamenii uitându-se şi acţionând beligerant unii faţă de ceilalţi, vom vedea frământări sociale în creştere, vom vedea regimuri căzând şi vom vedea mai multe alianţe dezmembrându-se”, a declarat Prechter în cadrul emisiunii Capital Account de la RT.
Datoriile acumulate în baza unui optimism exagerat în ceea ce priveşte veniturile viitoare se vor prăbuşi pe acest val de pesimism şi, odată cu ele, întreg sistemul de credit. Situaţia din piaţa imobiliară, dominată de o deflaţie persistentă, se va repeta şi în pieţele de mărfuri, pe Burse (unde Prechter vede indicele Dow Jones căzând cu mii de puncte), în timp ce pieţele de bonduri vor fi ultimele care se vor clătina, antrenând majorarea dobânzilor. Toate instrumentele de datorie vor pierde abrupt din valoare, iar sărăcirea oamenilor va alimenta deprimarea în creştere la nivelul societăţii. “Suntem deja sub o presiune deflaţionistă, iar pieţele abia acum încep, într-un sfârşit, să includă în preţuri”, declară Prechter. Economia reală va resimţi şocul deflaţionist din pieţele financiare, iar şomajul ar urma să ajungă la o treime din totalul populaţiei active.
Revenirea este la ani distanţă şi va veni când nu va mai fi fărâmă de speranţă
În opinia publică se resimte deja un declin al sentimentului, tendinţa către pesimism fiind evidentă. Totuşi, judecând la scară istorică, suntem încă incredibil de optimişti, spune Robert Prechter, cel care dezvoltă teoria socionomică, potrivit căreia ciclurile majore la nivelul economiei sunt determinate de comportamentul social al maselor şi al participanţilor la piaţă. Trebuie să coborâm departe în istorie, la 1720, înainte de prăbuşirea Companiei Mărilor de Sud, pentru a vedea un nivel de optimism asemănător celui de astăzi. Ratele de dobândă scăzute, procentul redus de cash de pe bilanţurile fondurilor de investiţii ne arată persistenţa unei atitudini mai degrabă pozitive în pieţe.
Nici revenirea semnificativă a cotaţiilor şi nici revigorarea economică nu se profilează la orizont; acestea vor surveni abia în momentul în care între oameni va exista consensul că nu se poate găsi o înţelegere, însă momentul respectiv este la ani distanţă.
Băncile centrale, călcate în picioare de investitorii nervoşi
Schimbarea în sens negativ a atitudinii faţă de societate şi, implicit, faţă de viitor, va lovi în punctul cel mai vulnerabil din momentul de faţă, respectiv datoriile asumate în baza unor aşteptări nerealist de optimiste asupra viitorului. Şocul financiar va fi dat tocmai de prăbuşirea acestui munte de datorii, iar autorităţile nu pot preveni acest lucru.
Prechter aminteşte că băncile centrale sunt – totuşi – bănci; adică activele luate de acestea pe bilanţuri în contul banilor împrumutaţi trebuie să fie de calitate. Ne apropiem de punctul în care acest aspect va deveni mai important decât a fost în trecut. Rezerva Federală Americană a asumat că multe dintre instrumentele financiare pe care le cumpără vor fi bune pe parcursul ciclului. Cel de-al doilea picaj, care se prefigurează în pieţele financiare, va pune însă în gardă Fed asupra unor active suspecte. În plus, băncile centrale vor primi o ripostă consistentă din mediul politic şi nu vor putea rostogoli datoriile tuturor, cu atât mai mult cu cât aceste datorii sunt rele.
În prezent, autorităţile se străduiesc să menţină toate datoriile din sistem de ca şi când acestea ar fi bune. Băncile centrale încearcă acest lucru prin mai multe metode, prima dintre acestea fiind aceea de a captura valoare de la cei care economisesc. “De fiecare dată când tipăresc bani suplimentari pentru a cumpăra bonuri de tezaur, ei fură valoare de la cei care economisesc”, spune Prechter. El adaugă faptul că atunci când acordă garanţii pentru anumite credite, diversele entităţi ale statului pun povara eventualelor pierderi pe umerii contribuabililor.
Aceste intervenţii funcţionează pentru un timp, iar pieţele converg către ideea că publicul va prelua aceste datorii. Vine însă un moment în care publicul devine enervat şi deja aceste nemulţumiri pătrund în arena politică. Investitori foarte încrezători acum îşi vor pierde treptat această convingere că statul va interveni şi va socializa pierderile. Nerealizarea acestui scenariu, pe care se scontează acum, deschide calea unui nou ciclu “bear”, forţa pieţei urmând să îşi spună cuvântul. “În cele din urmă, natura este mai puternică decât câţiva directori”, a spus Prechter.
Chiar dacă, în ultimii ani, băncile centrale au reuşit destul de bine să menţină preţuri relativ inflamate ale activelor, până la final, acestea vor fi înfrânte de presiunea care vine dinspre economie. “Cred că, în cele din urmă, vor pierde. Şase miliarde de oameni pe Pământ, trecând într-un alt registru al gândirii, vor copleşi abilităţile lor”, a declarat investitorul american pentru GoldMoney.
O deflaţie extremă, în care numai banii din portofel vor fi siguri
Lipsa de eficienţă a stimulentelor monetare lasă frâu liber deflaţiei. Aceasta a persistat în tablou şi în ultimii patru ani, în pofida strădaniei băncilor centrale. Fed a cumpărat active financiare în valoare de 1.000 miliarde dolari în 2008, a intervenit apoi cu două programe de relaxare cantitativă şi cu ameninţări că este în pregătire un al treilea. În pofida acestei inflaţii masive din sistemul financiar şi a rostogolirilor de datorii, imobiliarele rămân cu 50% mai jos decât la jumătatea deceniului trecut, mărfurile se află semnificativ sub maxime, iar la petrol chiar au trecut patru ani de când am văzut cotaţia cea mai ridicată.
Semnalele de inflaţie, promovate intens în rândul publicului, sunt false. Lumea este înnebunită de preţurile carburanţilor la pompă, însă ultimul maxim de pe cotaţia petrolului datează de anul trecut, iar preţul la consumator este doar cu efect întârziat. Prechter spune că nu vom avea hiperinflaţie şi că vor fi bariere sociale şi politice de netrecut în calea unui astfel de fenomen. În plus, este un cu totul alt context decât cel al Germaniei de la Weimar. Atunci, cum primeau nişte bani, oamenii se grăbeau să îi cheltuiască. Acum, cei care pun mâna pe nişte bani încearcă să îi economisească sau să plătească datorii. Oamenii ameninţaţi de şomaj vor să ţină cât pot de mult de dolarii pe care reuşesc să îi obţină.
“Deflaţia devine o ameninţare din nou, aşa cum a fost în 2008”, afirmă Prechter, adăugând că aceasta va fi extremă. Singurii dolari care vor supravieţui vor fi probabil doar cei pe care poţi să îi îndeşi în portofel, alături, poate, şi de unele obligaţiuni emise de corporaţii solide. Stresul financiar va afecta deopotrivă şi state considerate, în prezent, puternice. Chiar şi aici şomajul va creşte până la o treime, iar sărăcia îşi va face locul alimentând pesimismul la nivelul întregii societăţi. “Aceasta va conduce la o repudiere completă a angajamentelor de plată care există şi cred că mişcarea va fi mult prea rapidă faţă de orice răspuns care ar putea fi găsit, în special în acest mediu politic”, spune Prechter.
Dobânzile vor sări în aer la apariţia falimentelor în lanţ
Colapsul datoriilor pune capăt pieţelor financiare în expansiune. Un avans de 20 de ani al pieţei de acţiuni s-a sfârşit deja în 2000, după zece ani de piaţă “bull” şi metalele preţioase îşi ating limitele, iar piaţa de bonduri este ultima care rezistă şi se apropie acum de un vârf. Întoarcerea acesteia va echivala cu majorări ale ratelor de dobândă.
Cei de la Elliott Wave International au susţinut în ultimii şapte ani că randamentele vor tinde spre zero, iar dobânzile excesiv de coborâte vor fi un simptom al lipsei de cerere din piaţa creditului. Într-un material publicat în 2004 şi intitulat “Inflaţia de automobile Jaguar”, Prechter anticipa ratele de dobândă zero, atunci când această realitate părea de neconceput. Explicaţia sa de atunci? Creditul este o marfă fără căutare, cu valoare zero. “Nimeni nu mai vrea credit!”, scria atunci investitorul american.
Această etapă a dobânzilor zero pe care o parcurgem de aproape patru ani a fost considerată tranzitorie de către investitori. “Taurii” mizau pe revenire şi spuneau că randamentele ar trebui să urce, în timp ce “urşii” se temeau de hiperinflaţie şi anunţau că dobânzile vor sări în aer.
Randamentele au rămas însă în acest interval apropiate de zero şi abia acum sunt premise ca ratele de dobândă să urce. Această mişcare se va suprapune însă nu pe o frică de inflaţie a investitorilor, ci pe un ciclu de falimente. Investitorii achiziţionează acum bonduri fie de la guverne, fie de la municipalităţi, fie de la corporaţii, fără a-şi pune problema că emitenţii ar putea să nu-şi onoreze obligaţiile. Primele falimente vor schimba însă percepţia investitorilor asupra riscului. “La un anumit punct în acest ciclu, pe măsură ce ne adâncim în deflaţie, vom vedea dobânzile începând să crească”, a declarat Prechter pentru Russia Today.
Tot mai valoroşi, dolarii tot mai puţini
Este de anticipat un colaps deflaţionist al tuturor monedelor întrucât cantitatea de datorii de calitate este limitată. Totuşi, cele mai multe datorii sunt denominate în dolari, astfel că deflaţia va fi mai puternică pe moneda americană, ce va performa nominal faţă de alte valute. Întărirea monedelor nu va însemna însă că oamenii se vor precipita pentru a se refugia în cash; va fi, mai degrabă, un colaps al instrumentelor care au la bază creditul. “Trilioane şi trilioane de dolari, după unele calcule 60 de trilioane, după alte calcule 600 de trilioane, pur şi simplu vor intra în colaps din punctul de vedere al valorii. Oamenii vor spune: aceste lucruri sunt lipsite de valoare! Nimeni nu îmi va plăti nimic înapoi!”, explică Prechter.
Cum toate aceste active financiare se vor deprecia, oamenii vor realiza că nu sunt într-atât de bogaţi, ceea ce va accentua comportamentul defensiv al acestora, ca şi atitudinea lor negativă. Este un fenomen care deja s-a produs în ultimii ani, când proprietarii de locuinţe au frânat consumul pe măsură ce au realizat că valoarea caselor lor era mai mică decât îşi închipuiau. “Ce s-a întâmplat în piaţa imobiliară este un microcosmos şi un crâmpei din viitor pentru ceea ce urmează să se întâmple cu întreaga structură a datoriilor din lume”, a declarat preşedintele Elliott Wave International.
Deocamdată Bursa se menţine sus datorită reflaţiei antrenate de Fed. Banii eliberaţi de banca centrală sunt accesaţi de fondurile de investiţii care, cu un efect de pârghie de 30 la unu, cumpără acţiuni. “Când efectul de levier va merge în cealaltă direcţie, va fi o privelişte de văzut! Cred că o să vedem indicele Dow căzând cu mii de puncte înainte de a se termina totul”, spune Prechter adăugând că oportunităţile de cumpărare adevărate se vor profila doar după colapsul datoriei. El recomandă păstrarea banilor în cash şi în cele mai sigure forme de echivalent în cash. Aurul poate reprezenta o opţiune întrucât are avantajul de a permite individului să scape de banii care au la bază datoria şi să aibă libertatea de a nu participa la jocul pus la cale de bănci.
Când vor apărea oportunităţile de cumpărare, prea puţini se vor mai gândi la Bursă
Etapa cumpărărilor este însă departe şi va veni într-o perioadă dominată de pesimism. În mod ironic, atunci oamenii nu vor mai fi interesaţi de Bursă. Prechter aminteşte că încă suntem pe un vârf al interesului cu privire la finanţe, precedentul consemnându-se abia în 1928-1929, când, pe o extremă a pieţei, 10% dintre americani erau interesaţi de Bursă, după ce până atunci erau procentaje cu o singură cifră.
Către sfârşitul anilor ’60 mulţi au mers către sectorul financiar şi, după un declin al interesului în anii ’70, începând cu 1980 oamenii au început să îndrăgească finanţele de vreme ce parcurgeam piaţa “bull”. Acum este un interes triplu al oamenilor faţă de topul precedent din 1928-1929. Această apetenţă pentru Bursă nu este numai în SUA, ci în toată lumea. Chiar şi statele fost comuniste au pieţe de acţuni, spune Prechter, amintind China şi Vietnam.
Acest interes este asociat unui vârf de optimism, iar până la finalul actualului ciclu descendent procentul celor interesaţi de Bursă va coborî iarăşi sub 10%. Deocamdată, la scară istorică, acesta rămâne foarte ridicat şi nu a mai fost întâlnit din 1720 când topul Companiei Mărilor de Sud a fost urmat de 64 de ani de piaţă “bear”. Crahul de atunci a făcut ca două sau trei generaţii să nu se mai apropie de Bursă.
În prezent suntem la maxime istorice în ceea ce priveşte interesul, iar oferta publică de la Facebook este o dovadă că suntem departe de o zonă de la care să anticipăm creşteri bursiere. Dacă ar fi fost o perioadă a oportunităţilor, compania nici nu s-ar fi listat. Acum însă, deşi acţiunile erau scumpe, toată lumea şi-a dorit să cumpere. Au fost chiar şi oameni care au achiziţionat pachete pentru copiii lor. Acele acţiuni vor fi o lecţie pentru respectivii copii. Oferta Facebook este o dovadă că lumea este încă dornică să cumpere ceva nou.
Adrian Panaite
sursa: curierulnational.ro