ANCHETAREA LUI GABRIEL OPREA. Nu cred că este cineva atît de nebun, nici măcar în rîndul postacilor de partid, care să ne acuze că am avea vreun parti-pris cu generalul Izmene, căci este de ajuns să deschidă arhivacotidianul.ro pentru a constata că noi am fost vioara întîi în dezvăluirile legate de coloana oficială ucigaşă chiar înainte ca presa să afle că motociclistul Gigină era antemergătorul lui Oprea! Făceam însă acele dezvăluiri cînd Gabriel Oprea era ministru şi vicepremier. Atunci, Klaus Iohannis îl invita la cafea şi-l curta pentru a dărîma guvernul Ponta, iar Alina Gorghiu declara că Oprea este cel mai onorabil partener de dialog, încercînd să-l facă să voteze moţiunea de cenzură!
Pînă ieri, instituţiile statului de drept au tăcut mîlc, căci Gabriel Oprea şi UNPR-ul său au fost folosiţi la numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în fruntea SIE, la votul pentru Strategia Naţională de Apărare şi la validarea Guvernului Cioloş, toate aceste evenimente fiind dorinţele preşedintelui Klaus Iohannis. Şi atunci, poate să ne întrebe cineva, de ce tocmai acum s-a gîndit DNA să ceară începerea urmăririi penale împotriva lui Gabriel Oprea, din moment ce a fost de folos în momente atît de importante?
Răspunsul este foarte simplu: bătălia pentru alegerile locale în două tururi! După ce premierul Dacian Cioloş a refuzat (cel puţin pînă acum) să emită o Ordonanţă de guvern pentru a schimba Legea electorală, atît PNL, cît şi preşedintele afişează o evidentă stare de disperare, căci, aşa cum arată legea acum, le este teamă că PSD va cîştiga atît Bucureştiul, cît şi majoritatea primăriilor din ţară, iar o asemenea situaţie ar influenţa decisiv şi alegerile parlamentare din toamnă! Şi vă daţi seama ce război se va declanşa dacă Iohannis ar fi obligat să numească atunci un prim-ministru de la PSD, el, care şi-a dorit atît de mult să aibă „Guvernul Meu”!
Rămîne varianta „Asumării răspunderii” de către Guvernul Cioloş, însă, fără UNPR-ul lui Gabriel Oprea, există riscul ca o eventuală moţiune de cenzură depusă de PSD să ducă la căderea Guvernului! Aşa se explică de ce tocmai acum, cînd spaţiul public este ocupat de operaţiunea „alegeri locale în două tururi”, a apărut solicitarea DNA către Parlament pentru începerea urmăririi penale a lui Gabriel Oprea! Este vorba de o presiune uriaşă asupra „Interesului Naţional”, după „modelul Liviu Dragnea”, devenit în ultima vreme, din motive asemănătoare, un hazliu bufon la Curtea Regelui. Ţinut în lesă cu spectrul unei posibile condamnări, Gabriel Oprea nu va îndrăzni nici măcar să mîrîie împotriva Guvernului Cioloş şi va vota orice alături de PNL!
Chiar şi în situaţia în care Dacian Cioloş se va răzgîndi şi va emite Ordonanţa de Guvern cerută de Alina Gorghiu, tot de Gabriel Oprea va fi nevoie, căci, ceea ce nu ştiu prea mulţi, Comisia de la Veneţia acceptă, totuşi, modificarea Legii electorale mai devreme cu un an înainte de alegeri, cu condiţia ca Ordonanţa să fie validată prin votul din Parlament, adică să aibă o susţinere din partea unei majorităţi politice! Or, şi în acest caz, pentru a evita orice surpriză, e bine ca Gabriel Oprea să aibă coşmarul unei posibile condamnări!
Cu alte cuvinte, chiar dacă am cerut şi noi tragerea la răspundere a lui Gabriel Oprea pentru folosirea abuzivă a coloanei oficiale, nu putem fi de acord ca acest lucru să fie făcut ca urmare a jocurilor politice, căci politizarea Justiţiei este un pericol mult mai mare decît dacă un pesedist devine primarul Capitalei. Cînd Justiţia răspunde unor comandamente politice, trebuie să punem democraţia în cui, ca pe ceva inutil, nefolositor! În ceea ce-l priveşte pe Gabriel Oprea, el ar fi trebuit dat afară din Guvern şi din Parlament cînd a fost descoperit plagiatul tezei sale de doctorat!
CONDAMNAREA SENATORULUI ION STAN. Coincidenţa dracului, în aceeaşi zi, completul de 5 judecători al ÎCCJ, condus de Livia Stanciu, partenera Laurei Codruţa Kovesi, l-a condamnat pe senatorul Ion Stan la 2 ani de închisoare cu executare pentru un trafic de influenţă cu mari semne de întrebare! Cine vrea să afle amănunte despre acest dosar cu cîntec găseşte toate informaţiile în articolele în cotidianul.ro din ultimele zile, unde va afla şi adevăratele motive ce au dus la condamnarea definitivă a senatorului Ion Stan, care, după cum cred că ştie toată lumea, a făcut în ultimii ani dezvăluiri uluitoare despre serviciile secrete şi clasa politică la vîrf din România! Pentru aceste dezvăluiri a plătit acum cu închisoarea (nici măcar cu suspendare!), nu pentru traficul de influenţă folosit pentru a-l convinge pe un afacerist să dea nişte găleţi de plastic la partid în campania electorală, cum spun DNA şi ÎCCJ! Să fim serioşi, afaceriştii veneau singuri la toate partidele, fără să-i cheme cineva sau să le promită marea cu sarea, vorba lui Manolescu!
Oricît de tare s-ar crede Gabriel Oprea, cînd vede cum a fost condamnat senatorul Ion Stan de către „completul morţii”de la ÎCCJ, condus de Livia Stanciu, vă garantez eu că-i tremură izmenele pe el şi va face absolut orice pentru oricine, numai să nu se ducă la beci!
Şi acelaşi sentiment va avea oricine se ştie cu bubiţe pe frunte, căci condamnarea senatorului Ion Stan va avea un efect devastator chiar şi pentru cineva care se ştie curat ca lacrima, dar care este conştient că şi lui i se poate inventa un denunţător care să spună că a făcut lucruri necurate!
CONCLUZII. Această coincidenţă este, de fapt, sincronizarea perfectă între Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu,„partenerele” auto-declarate în astfel de operaţiuni, aşa cum s-a întîmplat şi în Cazul Rarinca. Pedepsirea lui Ion Stan este pisica neagră arătată celor care îndrăznesc să se mai opună sistemului, iar anchetarea lui Gabriel Oprea exact în zilele cînd PNL are nevoie de susţinere pentru a schimba legea electorală demonstrează utilitatea sistemului juridic în jocurile politice.
Folosirea Justiţiei în Politică arată cît de mult s-a depărtat România de democraţie!
Autor: Ion Spanu
Sursa: Cotidianul