În mareea de mişcări politice scandaloase şi de informaţii catastrofiste cu care clasa politică şi mass-media vor să transforme România în cea mai depresivă ţară din UE, haideţi să încercăm un exerciţiu de gândire pozitivă, chiar constructivă. Criza economică actuală, ca orice lucru, făptură sau situaţie din lumea aceasta, nu are numai părţi rele, detestabile, care ne afectează material social şi politic. La nivel individual sau de grup, dacă nu şi la un nivel mai amplu, criza poate constitui un moment bun, chiar forte, în care să revizităm şi să regândim unele aspecte esenţiale care ne alcătuiesc existenţa.
Criza actuală poate fi văzută ca un fel de punere între paranteze, poate binevenită, chiar dacă dureroasă, a curgerii mult prea accelerate şi aparent de neoprit a unui model socio-economic neoliberal, care şi-a arătat, în mai puţin de două decenii de extindere progresiv planetară, excesele şi noxele la care duce aplicarea lui necontrolată, avidă, abuzivă, la toate aspectele vieţii umane. Odată intraţi în „detenta obligată“ indusă de răvăşirea internaţională a lumii, ca să-i spunem aşa, poate că putem folosi acest „răgaz haotic“ pentru a ne lua un moment de distanţă, de pauză, de detaşare de noi înşine şi de maşinăria socială în care suntem inseraţi, spre a vedea mai bine în noi şi în jur.
Neaşezarea politică tumultuoasă la care asistăm ne poate induce ideea de a încerca să înţelegem mai bine mecanismele legislative, financiare şi economice pe care este construită societatea noastră, spre a nu ne mai lăsa manipulaţi cu atâta uşurinţă de către politicieni incompetenţi, jurişti corupţi şi jurnalişti venali de tot soiul, pentru a ieşi din isteria şi confuzia mentală induse cu televizorul şi a începe să gândim încetişor cu capetele noastre. Poate e momentul să mai citim puţină legislaţie, să mai înţelegem nişte legi economice elementare şi niscaiva reguli financiare de bază.
Blocajul economic, cu şomajul aferent şi cu modificarea funcţionării unor întregi sectoare, ne poate împinge să ne regândim putinţele şi competenţele individuale, să încercăm să achiziţionăm noi cunoştinţe, noi instrumente de lucru, să mai trecem eventual pe la un curs sau printr-o şcoală. Să ne reconvertim poate de la condiţia modestă şi obedientă de salariaţi asistaţi de stat la cea mai curajoasă şi mai riscată de întreprinzători, fie ei cât de mici, din mediul privat.
Austeritatea financiară ne poate obliga să ne regândim priorităţile nu doar în domeniul cheltuielilor publice, ci mai ales în domeniul domestic, al casei şi familiei noastre. Să ne întrebăm dacă creditele deja luate pentru diverse consumuri au fost un gest necesar, util, rezonabil. Să ne gândim mai bine, înainte de a antama alte credite, alte cheltuieli, la ce contează cu adevărat pentru echilibrul nostru material şi lăuntric şi pentru bunăstarea celor din jur.
Încetinirea vitezei economice, aparenţa de stază sau anomie socială ne pot da şansa să ieşim, măcar temporar, din stres şi din alienare: să ne luăm răgazul de a ne aminti de noi înşine şi de cei din jur, să încercăm un bilanţ provizoriu al carierei noastre, al existenţei noastre de până acum. Să ne corectăm traiectoriile individuale, deformate de ambiţie, aviditate şi competiţie, să vedem dacă nu cumva am depăşit buna măsură. Să avem curajul să ne „reformatăm“, să ne restructurăm mental şi emoţional.
Să ne dăm noi ţeluri, mai apropiate de visurile noastre iniţiale, şi să ne dăm din nou startul pentru ele.
Reactivitatea emoţională excesiv negativă indusă de criză, deversarea de isterie, impulsivitate, acuze, scandal întreţinută artificial de mass-media ar putea să ne provoace o reacţie inversă sănătoasă: să ne trezim din manipularea emoţională generală, să opunem pesimismului şi negativismului colectiv mai multă pozitivitate şi constructivism. Cu alte cuvinte, să ne aplicăm singuri o psihoterapie benefică, să dorim mai multă claritate şi raţiune în locul înecării în afect şi să devenim astfel mai adulţi.
Pe scurt, criza aceasta, venită aparent din senin, ca o răscolire de proporţii, ca un ţunami invizibil, dar devastator peste capetele noastre, poate să devină ocazia, dureroasă, dar necesară şi, într-un fel, nesperată, de a ne gândi pe noi înşine şi realitatea în care trăim de o manieră mai lucidă, mai profundă şi mai amplă decât până acum. Ea ne poate ajuta să devenim mai responsabili. Ea poate fi utilizată ca o şansă pentru evoluţia noastră.
Magda Carneci
sursa: revista22.ro