Site icon gandeste.org

“Panta rhei”, adică totul curge în România

Odată cu intrarea în NATO şi, ulterior, în Uniunea Europeană, România a intrat într-o nouă eră politică şi administrativă. Dar, clasa politică românească nu a înţeles că trebuie să schimbe macazul, adică nu mai este de capul ei şi nu mai poate face ce vrea. Practic, după adrerarea în Uniunea Europeană, România a intrat în era „panta rhei”, expresie care vine din limba greacă şi înseamnă că „totul curge”, dar cu sensul general, filosofic, “totul curge, nimic nu rămâne neschimbat”.

Este o axiomă care consideră lumea, şi implicit omul, ca fiind într-o continuă mişcare şi transformare. În limbajul actual, expresia “panta rhei” este utilizată pentru a sublinia că trăim într-o lume, sau într-un univers care se schimbă neîncetat. S-au înfiinţat instituţii de forţă ale statului, cum ar fi DNA, ANAF sau ANAF, care au început, cei drept inițial mai timid, să-şi arate colţii. Acum toată clasa politică românească este speriată de colţii procurorilor DNA. Dar, cu toate acestea, primari, preşedinţi de consilii judeţene, deputaţi ori senatori îşi continuă şmenurile şi ingineriile, fără nicio teamă. Se cred invincibili şi mai presus de lege. N-au înţeles nimic din lecţia arestării şi condamnării fostului premier Adrian Năstase. El, cel care avut ani la rând toată România la picioare, a fost transformat într-un simplu deţinut.

Din acel moment era foarte clar: în România totul curge, nimic nu rămâne neschimbat. DNA a devenit sperietoarea politicienilor corupţi. Al doilea semnal că totul curge în România a fost dat odată cu reținerea baronului de Prahova- Mircea Cosma. Seara au fost împreună la Ploiești, premierul Victor Ponta, Sebastian Ghiță, ministrul Justiției Robert Cazanciuc si Mircea Cosma, iar a doua zi era reținut baronul de Prahova. Și al treilea mare avertisment a venit după nunta omului de afaceri Nicolae Dumitru, zis Niro. Nuntă mare cu fast de 500 de persoane, cu vicepremierul Gabriel Oprea pe post de naș și invitații de top de la șefi de servicii secrete până la lideri de partide și oameni de afaceri cu greutate.

La ceva timp, Niro este dus la beciul domnesc și niciunul dintre invitați,în special nașul Oprea n-au putut face nimic. Rând pe rând, intangibilii şi nemuritorii oamenii politici din România au fost coborâți de pe piedestalul puterii şi aruncaţi pe priciul beciului domnesc ori pe ţambalul penitenciarului. Aşa au ajuns vedete TV pe filiera DNA, baronii locali Constantin Nicolescu de la Argeş, Gheorghe Bunea Stancu- Brăila, Nicuşor Constantinescu- Constanţa, Mircea Cosma- Prahova, Aristotel Căncescu-Braşov, Adrian Duicu- Mehedinţi, Tudor Pendiuc-Piteşti, Gheorghe Nechita- Iaşi, Radu Mazăre- Constanţa, Constantin Boscordeala- Buzău, Iulian Bădescu- Ploieşti, Andrei Chiliman- Sectorul 1, Marian Vanghelie- Sectorul 5 şi mai nou Neculai Onţanu de la Sectorul 2.

Dar, în ghearele DNA au ajuns şi politicieni de anvergură care, în nici cele mai urâte vise ale lor, nu credeau că vor fi aruncaţi din balconul Parlamentului în beciul domnesc sau în puşcărie. Este cazul lui Cătălin Voicu, Monica Iacob Ritzi, Elena Udrea, Dan Voiculescu, Ion Stan, George Copos, Relu Fenechiu, Dan Radu Ruşanu, Cristian David, Adriean Videanu sau Viorel Hrebenciuc. Mai nou, a fost adus cu picioarele pe pământ şi „nemuritorul” Gabriel Oprea şi lista este deschisă pentru„vedetele” din politica românească. Aceste vedete politice scanate de DNA au crezut până în pânzele albe în vorbele generalului chinez Sun Tzu: „întreaga artă a războiului este bazată pe înşelătorie”, dar n-au înţeles proverbul latin: „A primi un favor înseamnă a-ţi vinde libertatea”! Adică, totul curge, nimic nu rămâne neschimbat.

Autor: Ion Teleanu

Sursa: Ziua News

Exit mobile version