Site icon gandeste.org

Omul nou – de la cel comunist la cel unisex. Azi: spălarea pe creier a copiilor în Suedia. Genul „neutru”!

Soluţia suedeză pentru conflictul de gen: Omul unisex



În lupta împotriva discriminării de gen, Suedia, stat recunoscut pentru echitatea sexuală promovată la extrem, depăşeşte barierele şi încearcă să şteargă cu totul diferenţele evidente dintre femei şi bărbaţi. De la inventarea, la mijlocul anilor ’60, a pronumelui neutru „hen”, care înlocuieşte „el” şi „ea”, s-a ajuns în zilele noastre la controlul jocurilor stereotipe dintre copii în grădiniţe şi numele unisex.

Totul porneşte de la ideea că autorităţile şi societatea nu ar trebui să tolereze nici un fel de distincţii între sexe, să îi înţeleagă pe cei care nu au o identitate sexuală clară şi să accepte căsătoriile între persoanele de acelaşi sex. Ceea ce doresc însă astăzi activiştii „genului neutru” este o societate care şterge complet rolurile tradiţionale femeie – bărbat şi stereotipurile lumeşti în modul cel mai profund, scrie Slate.com.

Câteva obiective şi realizări ale activiştilor „genului neutru”:

– Dreptul părinţilor de a alege orice nume doresc pentru copilul lor. În prezent, există o listă de 170 de nume „unisex” în Suedia. Numele, spun activiştii, nu trebuie legate de gen, aşa încât părinţii să îşi poată numi fiica „Mihai” şi fiul „Iulia”. Discuţii ample pe acest subiect au avut loc pe forumurile de părinţi.

O companie producătoare de haine pentru copii a eliminat secţiunile clasice „băieţi” şi „fete” din magazinele sale, astfel încât copiii să fie îmbrăcaţi de o manieră neutră.

– Un alt producător, de această dată de jucării, a promovat o imagine de campanie în care un băiat costumat în Spiderman împinge un cărucior de păpuşi roz, în timp ce o fetiţă se plimbă cu un tractor galben.

– Federaţia Suedeză de Bowling şi-a anunţat intenţia de a unifica turneele de femei şi bărbaţi în turnee unisex.

– Politicieni democraţi au propus instalarea de toalete unisex pentru ca utilizatorii acestora să nu fie constrânşi să se auto-clasifice drept femei sau bărbaţi.

Mai multe grădiniţe au interzis referinţele la sexul copiilor înscrişi, oferind ca alternativă utilizarea numelor proprii sau apelativul „prietene”. O educatoare va saluta aşadar „Bună dimineaţa, prieteni” sau „Bună dimineaţa, Mihai, Iulia, Tom”, şi nu „Bună dimineaţa, băieţi şi fete”. Se crede că în acest mod este îndeplinită cerinţa din curricula naţională potrivit căreia grădiniţele trebuie să „contracareze modelele tradiţionale de gen şi să dea fetelor şi băieţilor oportunităţi egale de a dezvolta abilităţi şi preocupări fără limitarea rolurilor stereotipe de gen.

– Pronumele neutru „hen”, ce înlocuieşte deopotrivă „han” (el) şi „hon” (ea), a intrat primăvara aceasta oficial în versiunea online a Enciclopediei Suedeze.

Anunţul a venit într-un context deja agitat de apariţia unei cărţi pentru copii, prima cu personaje „de gen neutru” – Kivi och Monsterhund (Kivi and Monsterdog), de Jesper Lundqvist. Aici apar pentru prima dată cuvinte „neutre” precum „mappor” şi „pammor” („tata” şi „mamăl”), în loc de „mammor” şi „pappor”.

Revenind la „hen”, se doreşte includerea termenului în Dicţionarul Academiei Suedeze, organismul care acordă Premiul Nobel pentru Literatură.

– În toamna anului trecut, 200 de profesori au luat parte la un forum organizat de guvernul suedez, în cadrul căruia s-a discutat în principal despre modul în care „şabloanele tradiţionale de gentrebuie evitate în şcoli.

Există cel puţin o grădiniţă la Stockholm – Egalia (mai multe informaţii în limba românăaici) – unde totul este construit de o manieră care neagă aspectul tradiţional de gen şi modelele parentale clasice (mama care creşte copiii şi tatăl care aduce bani în casă). În încercarea de a nu limita dezvoltarea copiilor, educatorii folosesc cât mai puţine expresii de gen.

– Partidul Ecologiştilor sugerează înfiinţarea unor posturi de „pedagogi de gen” în grădiniţe care să supravegheze buna implementare a conceptelor enumerate mai sus.

O extremă o neagă pe alta. De la discriminare de gen la negarea identităţii

Cei care se opun acestei politici – care câştigă teren pe zi ce trece – subliniază că cei mici pot fi afectaţi în plan psihologic şi social, devenind confuzi la sugestia că ar exista un al treilea gen „intermediar” într-un moment în care mintea descoperă lumea şi trupurile se dezvoltă.

De fapt, adulţii nu ar trebui să intervină în procesul de descoperire a propriului gen şi sexualitate, afirmă experţi citaţi de Slate.com. Publicaţia comentează modul ironic în care, în intenţia de a elibera copiii de normele clasice, activiştii „genului neutru” îi supun unor noi seturi de reguli şi norme. Anumite jocuri de copii devin tabu, limbajul cunoaşte noi limitări, iar interacţiunile şi atitudinea celor mici sunt atent supravegheate de educatori.

Sunt citate două cazuri în care instituţii de învăţământ suedeze au dus la extrem aceste tendinţe. O şcoală a eliminat maşinile din stocul de jucării pentru că băieţii le-au acordat mai multă atenţie decât altor jucării. O grădiniţă a eliminat orele de „joacă liberă” din program, întrucât copiii „creează jocuri stereotipe de gen, concepte care sunt cimentate în acest mod. În joaca liberă apar ierarhia, excluziunea şi primele semne ale abuzurilor între copii”.

Iată cum, din dorinţa de a face bine, fiecare detaliu al interacţiunilor dintre cei mici ajunge să fie analizat la microscop de adulţii îngrijoraţi. Viaţa copiilor pare a fi monitorizată acum în Suedia minut cu minut, de la modul în care îşi fac prieteni la jocurile pe care le inventează şi cântecele pe care le reproduc, concluzionează Slate.com.

Sursa: Cultura Vietii, preluare dupa TVR.ro

Exit mobile version