Acest paradox n-a reusit sa-l rezolve stanga, cand a fost la putere, nu a dorit sa se ocupe de el dreapta, ba a ramas tot un fel de nod gordian si pentru acea parte a esichierului, care, la intersectie, semnalizeaza dreapta, dar vireaza stanga si, pana la urma, o ia inainte pe aratura.
Marele nostru noroc e Albania
Cand s-a instalat la putere defuncta coalitie D.A, a lansat pe teava un glonte de calibru greu si cu rezonanta europeana: cota unica de impozitare.
Explicatia de dreapta a cotei unice a fost pe placul tuturor: in loc sa saracim patronii cu impozite salbatice, mai bine ii lasam cu banii in buzunar, ca sa reinvesteasca profitul, sa creieze locuri de munca si sa mareasca veniturile saracilor.
Ce perspectiva idilica! Suna ca un fel de varianta capitalista a teoriei leniniste. Dar cota unica functioneaza de vreo zece ani, investitiile noi nu se vad nici cu binoclul, locurile de munca s-au imputinat si am fi chiar in coada Europei, ca venituri, daca n-am avea norocul sa se tina scai, in urma noastra, Albania.
Atunci, unde s-a dus profitul care trebuia reinvestit? Atata economie politica stiu si prescolarii: a ramas in buzunarele investitorului. El a ajuns mai bogat, ceilalti au ajuns mai someri, iar liderii sindicali se inarmeaza pentru razboiul cu pietre, dupa metoda brevetata in piata Tahrir.
Praf in ochii lumii, cu zahar, faina si ulei
Ca urmare, cota unica este o adevarata para malaiata in buzunarul baietilor destepti, si un gol in restul buzunarelor, unde sufla vantul a paguba. Paradoxul nu poate dura mult inobservabil.
Ingrijorat de asemenea perspective, liderul incontestabil al baietilor destepti, cunoscut mai mult sub numele conspirativ Felix, decat sub cel oficial de Voiculescu, mimeaza din cand in cand ca plange cu hohote pe umerii saracilor si propune cu surle si trambite reducerea TVA la alimentele de baza: zahar, ulei, faina, paine si inca vreo cateva.
Mai mult praf in ochii lumii nici nu se poate: nu uleiul, faina si zaharul atarna greu la buzunar. Atarna gigacaloria, atarna motorina, hainutele copiilor si ratele cu care bancile isi salveaza investitorii cu nume conspirative, ca acestia sa-si poata incasa la timp dividendele.
De altfel, experienta romaneasca arata ca, diminuand orice taxe, inclusive TVA, diferenta nu intra atat in buzuarul celui care cumpara zahar, paine sau ulei, cat in buzunarul celor care le vand.
Liberalii sunt intre ciocan si nicovala
Pedeleii au zis nu categoric, liberalii au raspuns ca in slagarul “ba nu, ba da, ba da, ba nu”, ca sa nu-si contrazica nici interesele, nici aliatii, pesedistii s-au aliniat in doi peri, avand si ei interese berechet, plus aliati cu pretentii si numai udemeristii – ipartiali, ca tot romanul – au fost de acord sa studieze problema, ca sa vada ce-i de facut.
In schimb, toti se grabesc sa descopere ca, in alte parti, sistemul functioneaza ceas, ca pendula din sufragerie, care, la fiecare ora exacta, striga “cucu”.
Putini observa ca, privind peste gard, unde capra vecinului o duce mult mai bine si e mai grasa ca a noastra, e greu sa tragi concluzii pentru capra noastra, care zace la reanimare, conectata la aparate.
Campionii politicilor bajbaite
Germania, Franta, SUA, au sisteme mult mai coplicate decat cota noastra unica, dar si destula experienta, cu care nu ne putem compara.
Canada practica sistemul progresiv, cu exceptia unei singure provincii: Alberta. Faptul ca economia acestei provincii nu se situeaza nici sub nivelul altora, nici deasupra lor, da de gandit ca nu conteaza atat cota unica sau neunica, pe cat conteaza modul cum se aplica aceasta corect sau incorect. Fireste, la ei corect, la noi nu.
De altfel, statele mari si cu traditie nu prea bajbaie. Politica bajbaita o face tot Europa de Est, aici unde nu e lipsa de bogati, este belsug de saraci, iar, in rest, cautam solutii si nu le gasim.
Tarile baltice au, incepand din 1994 si 1995, cote unice cuprinse intre 22 si 27%. Cotele sunt mai mari decat la noi, salariile lor sunt mai rotunjoare iar someri mai putintei.
Rusia si Ucraina au cota unica de 13%. Cota mica, bogatasi de cinci stele, saraci berechet, iar somajul greu de masurat, din cauza econmiei subterane, unde stelele inca nu le-a numarat cineva.
Cota unica din Serbia, de 14%, este nesemnificativa si ar fi gresit sa luam exemplu de acolo.
Daca socotim cota noastra de 16% ca aducatoare de belsug prin venitul reinvestit, in Albania prevazuta cu cota de 10%, ar trebui sa fie raiul pe pamant. Dar nu e.
In SUA, sistemul este complicat si difera de la stat la stat. De exemplu, Pennsylvania a adoptat o cota unica, cu prag minim, in timp ce alte state au cote progresive. Procentele si sistemul variaza de la stat la stat.
Varianta noastra: ca la nimeni
Nenorocirea noastra este ca n-avem decat doua variante: una de stanga – cu care defileaza, cu ipocriiizie, baietii destepti de acolo, intrucat nici lor nu le lipsesc dividendele si proprietatile – si alta de dreapta, unde baietii sunt atat de destepti, incat tin cu dintii de cota unica si n-o mai lasa, dupa ce a intrat in buzunar.
Una peste alta, pare foarte pragmatica concluzia unui economist german, exprimata cam asa: cota unica devine un dezastru, daca nu stabilesti prin lege obligatia ca cel care beneficiaza de ea, sa-si reinvesteasca profitul, sa angajeze oameni si sa creeze beneficii de pe urma aplicarii ei.
Adica exact ceea la noi nu se intampla,iar perspective nu ne ofera nici domnul Boc, nici domnul Basescu, nici Ponta, Crin, Felix, ca sa nu mai vorbesc de marii nostri investitori, manati de interesul sa incaseze cota si de dezinteres, daca-i vorba s-o reinvesteasca.
Daca n-ar fi fost asa, dupa zece ani de cota unica, economia tarii ar fi trebuit sa duduie de atatea investitii.
Cu beneficiul zdravan, incasat automat dupa plata cotei unice, dar reinvestit facultativ, nu iesim din criza nici in anul 3000 d. Hr.
sursa: ziare.com