Obama în Europa, Putin în Franţa şi interesele celor mari

Pentru a doua oară de la începutul anului, preşedintele american Barack Obama a venit în Europa într-un turneu ce a vizat trei capitale, dar cu un program şi cu întâlniri care depăşesc bilateral, asta datorită crizei ucrainene, dar şi Istoriei, în vreme ce Vladimir Putin va ieşi din „bârlogul” de la Kremlin pentru a se deplasa la Paris, într-o primă luare de contact cu un mare stat vestic după declanşarea gravelor evenimente de la Kiev şi, de asemenea, tot cu o întâlnire cu Istoria. Toate acestea au loc, cum spuneam, într-un moment delicat al situaţiei mondiale, fapt pentru care aliaţii est-europeni ai SUA aşteaptă mult, uneori prea mult, de la Washington, într-un moment în care actualul şef al Casei Albe a fost forţat să recurgă la o reechilibrare a politicii sale externe, după ce ea se centrase pe Asia, ducând la întărirea legăturilor de apărare cu Japonia, dar şi cu Singapore, Filipine şi turbulenta Peninsulă Indochineză. Pe scurt, a fost o rebalansare, prin care poziţia Washingtonului a devenit foarte vizibilă şi pe piaţa economică şi financiară a granzilor asiatici, precum China, şi a micilor state emergente, precum Vietnamul. Cu toate astea, rolul Europei în lume nu a scăzut, iar impactul unor evenimente de pe bătrânul continent, cum ar fi criza din Ucraina, o dovedeşte din plin. În atare condiţii, pe 28 mai, preşedintele Obama a simţit nevoia să ţină un discurs la West Point pe care-l putem numi al noilor orientări externe ale Americii, el dezvăluind viziunea politicii pe plan internaţional a ţării sale. Principalul punct al acestei intervenţii a fost acela că o intervenţie militară nu ar permite primei puteri militare mondiale „să regleze toate problemele lumii”, distanţându-se astfel de doctrina „intervenţionistă” a erei Bush, care, cum se ştie, a provocat mari dificultăţi pe scena mondială, când prestigiul Americii a fost şifonat serios, iar respectivul şef al Casei Albe a avut una dintre cele mai scăzute popularităţi din istoria ţării sale! Acum, Obama a venit cu teza potrivit căreia folosirea forţei chiar de o manieră preventivă nu reprezintă o primă soluţie, ci una ultimă, doar după epuizarea întregii game a celorlalte mijloace, care sunt numeroase, mai puţin costisitoare în vieţi omeneşti şi din punct de vedere financiar. Totodată, el exclude izolaţionismul şi menţine principiul intervenţionismului, dar prin alte mijloace decât invazia sau bombardamentul.

Sub atare auspicii, puţin comentate de presa lumii, şi-a început actualul turneu Obama, un turneu prin care a ţinut să reasigure aliaţii din prima linie estică europeană că SUA sunt fidele alianţei strategice încheiate cu ei, că îşi vor concentra şi mai mult atenţia în direcţia problemlor spinoase cu care acestea se confruntă, că vor mări fondurile dedicate logisticii din această zonă, într-un moment în care statele respective sunt încă sub implicaţiile unei crize economice şi financiare grave, iar tehnica lor militară, în cea mai mare parte a ei moştenită din perioada apartenenţei la Tratatul de la Varşovia, s-a uzat fizic şi moral. Din această perspectivă, marţi, în capitala unei ţări care se vrea lideră a opoziţiei anti-ruseşti, dar şi care se teme de o înţelegere secretă Putin-Obama în cazul Ucrainei, şeful Casei Albe a promis că va întări sprijinul militar pe care SUA îl acordă ţărilor membre ale NATO din estul european, care se tem, uneori justificat, alteori supralicitând în mod deliberat, că vor fi viitoarele ţinte ale politicii expansioniste a Rusiei. El a ţinut astfel să răspundă direct criticilor săi străini referitori la o presupusă lipsă de fermitate pe scena internaţională, dezvăluind proiectul „European Reassurance Initiative”, care vizează sprijinirea şi antrenarea forţelor armate ale statelor NATO aflate la frontiera cu Rusia, oferind investiţii de un miliard de dolari (735 milioane de euro). În acelaşi cadru, Casa Albă a mai anunţat că va revedea problema desfăşurării permanente de trupe din perspectiva crizei ucrainene. În acest sens, amintita Polonie şi unii dintre vecinii ei ar dori ca preşedintele SUA să meargă mai departe şi să promită că va trimite trupe americane pe pământul statelor respective. Dar liderii de la Varşovia şi cei care-i susţin dintre vecini uită că, din cauza costurilor, o staţionare permanentă de trupe ale NATO în Europa de Est riscă să provoace nemulţumirea membrilor vestici ai Alianţei Nord-Atlantice. În al doilea rând, forţând mâna SUA, aceştia uită că o desfăşurare de amploare a trupelor NATO la graniţa sa răsăriteană duce automat la măsuri de răspuns din partea Rusiei, ceea ce, între altele, ar duce la o accentuată cursă a înarmărilor. Tot la Varşovia, Obama a vorbit şi despre contribuţia celorlalte state la bugetele proprii ale apărării, multe dintre ele nealocând încă 2% din PIB acestora. Evident, şeful Casei Albe a ţinut să transmită şi un mesaj de solidaritate şi sprijin preşedintelui ales al Ucrainei, Piotr Poroşenko, cei doi întâlnindu-se în capitala Poloniei.

Din Varşovia, Obama a plecat la Bruxelles pentru întâlnirea G-7, programată iniţial la Soci, dar mutată de acolo după ce Rusia a anexat Crimeea. În plus, Putin nu a mai fost invitat la acest „summit”, aşa încât unii analişti se întreabă ce măsuri se pot lua în absenţa unei ţări „cheie” şi la ce mai servesc azi atare „summituri” în lipsa Chinei şi Rusiei, ale căror economii nu pot fi ignorate la nivel mondial.

În fine, pe 6 iunie, la împlinirea a 70 de ani de la Ziua Z – debarcarea aliaţilor în Normandia -, Barack Obama, premierul David Cameron, cancelarul Angela Merkel şi preşedintele Vladimir Putin răspund invitaţiei preşedintelui Francois Hollande şi asistă la ceremoniile prin care se marchează acest eveniment de răscruce în evoluţia celui de Al Doilea Război Mondial. Cu o zi înainte, Putin va fi invitat la un dineu la Elysee, de Hollande, moment ce marchează reluarea dialogului ruso-francez şi arată că, aşa cum susţin destui comentatori, interesele economice ori financiare primează, Franţa, de pildă, având de onorat un consistent contract militar cu Moscova, ceea ce nu-i de ici de colo în actuala criză mondială. Astfel, spărgând blocada anti-rusească la nivelul declaraţiilor, Putin a făcut o primă mutare câştigătoare pe tabla de şah planetar şi nu este exclus să urmeze altele, ştiut fiind că, aşa cum dovedeşte Istoria, în marea politică primează întotdeauna interesele celor mari.

Autor: Dumitru Constantin

Sursa: Cotidianul