Nu sunt prea multe secvențe de viață în care semnul prostiei absolute să se întîlnească atît de neașteptat cu cele mai înalte voci ale unei societăți.
Ziariști, politicieni, comentatori, chiar și scriitori de talent au găsit de cuviință să folosească prilejul pentru a taxa bietul animal și pentru a-i trînti în bot orice șansă la un strop de reprezentativitate. Ba, pentru că oaia a devenit un subiect politic fierbinte, un jurnalist a încercat să încropească în mare grabă o istorie culturală a oii, într-o ordine cronologică, începînd cu Vasile Alecsandri, cel care a lansat balada în celebrul său volum de poezii populare.
Din păcate, oaia n-a fost nici țintă, nici subiect. N-a fost decît un pretext pentru care toți au sărit să-l execute (bumbăcească, ridiculizeze, înjure grosolan) pe ministrul Agriculturii, Petre Daea. La limbajul de nucă goală și de popă mincinos pe care îl au politicienii români, Daea este măcar autentic. Încearcă să se exprime la nivel înalt și face propoziții mai ceva ca un președinte de CAP la congresul agricultorilor. Daea are un merit. Este un agricultor de la talpa țării și are habar de domeniul de care răspunde. Nu știu ce învîrteli a făcut Petre Daea și nici a cui pilă este, că a revenit în guvern de atîta vreme. De purtat se poartă ca un activist la raport. Și le trosnește direct la țintă. Cu oaia, Daea a devenit subiectul zilei. Nu m-ar mira ca pînă la sfîrșitul acestui an, dacă nu pînă la sfîrșitul guvernării PSD – ALDE, să tot auzim de diverse încercări de a face satiră, literatură sau considerații pe seama oii și a lui Petre Daea.
Din păcate, faptul că Petre Daea a atras atenția asupra oii nu a avut ecou decît în varianta unor note comice. Aș zice că toată lumea cu pretenții s-a înghesuit să rîdă și de animal și de ministru. E ca și în poveștile despre parlamentari. Toți ziariștii observă picoteala parlamentarilor și se consideră obligați să-și bată joc de ei, fiind însă de-a dreptul revoltați atunci cînd politicienii le atrag atenția că și unii jurnaliști dorm în timp ce scriu.
Aș zice că elitele politice și publicistice au socotit că este obligatoriu să se pronunțe pe subiectul oii invocate de Petre Daea.
Cît de reprezentative sunt elitele acestor vremuri? Situația de acum a țării (fiecare o poate evalua în felul său) este rodul strădaniilor și viziunii acestor elite. Dacă ne revoltă confuzia și disputele sterile din acești ani, tot meritul sau păcatul elitelor este. În ultimii ani am auzit destui „diștepți“ (vorba lui Brâncuși) cu băț în fund și beton în urechi spunînd că nu avem popor care să înțeleagă democrația, că mai mult de jumătate din el nu are acces la noțiuni elementare de democrație și stat de drept. Iar starea de acum a țării noastre vine nu din incapacitatea elitelor de a conduce (mai pe șleau, din mediocritatea acestora), ci din absența înțelepciunii poporului care să le urmeze.
Au cîștigat elitele ceva din exercițiul lor de ironie pe seama oii și a ruralului ministru Petre Daea? Cu siguranță că ne-am ales cu secvențe vesele, chiar cu texte de foarte bun umor, cu exerciții de caligrafie scriitoricească. Și cam atît.
Mă tem însă că am ratat un moment pentru a remarca un fapt care ne-ar putea ajuta să ne trezim. Marile noastre rădăcini istorice se probează și printr-o persistență impresionantă a oieritului. Și printr-o relansare pe tăcute a acestei ocupații care a ajutat enorm populația băștinașă să se retragă în munți și în păduri și să supraviețuiască în fața vicisitudinilor. Primul asalt al civilizației de tip industrial pe acest spațiu carpato-dunărean își trăiește acum agonia. Industrializarea lui Ceaușescu începe să rămînă fără urmele sale de oțel și beton. Și din trecutul îndepărtat, ca din neant, se întoarce oieritul. Toată Transilvania și toate satele de pe dealurile subcarpatice sunt pline de turme de oi. Sute și mii de turme, la care s-a „reconvertit“ populația rezultată din eșecul industriei. Orașele mari ale României, pînă și în piețele de cartier, conțin dovezile acestei relansări ocupaționale tradiționale în spațiul românesc.
Nu pledez pentru un cap de oaie pe tricolor, Doamne ferește, și nici pentru un cap de oaie simbol de țară. La nasul de intelectuali cărora toate tradițiile put la greu, nu rezistă o asemenea idee. Dar o încercare de a susține prioritar un domeniu care ne însoțește din istorie eu zic că este necesară.
Într-o lume modernă (nu neapărat a noastră), amenințată de o cumplită criză alimentară, un oierit stimulat, organizat și ridicat la rangul de ocupație protejată, ne-ar putea ajuta mai mult decît eseurile prețioase ale celor care n-au pus în viața lor mîna pe o coadă de greblă.
Autor: Cornel Nistorescu
Editorialul complet în ziarul Cotidianul de vineri versiunea tipărită.
sursa: cotidianul.ro