Imaginați-vă că la acesta este doar o poză dintr-un lung metraj care se termină peste câteva luni. În aprilie 2013 guvernul României va trebui, nu se știe cum, să plătească, să retrocedeze sau să compenseze proprietăți în valoare de 16 miliarde de euro. Altfel soluția va fi aleasă de Curtea Europeană a Drepturilor omului și probabil va avea un potențial imens de răscoală națională.
Dacă faci un calcul simplu îți dai seama că statul roman ar putea rămâne lesne fără mai toate companiile pe care le deține căci altceva nu are de dat. 16 miliarde de euro înseamnă cam cât toate pensiile și salariile bugetarilor plătite într-un an, deci o plată imediată și în bani ar însemna faliment național. Probabil cea mai decentă soluție ar fi recapitalizarea Fondul Proprietatea, privatizând de facto cam tot ce n-a fost privatizat până acum, în favoarea moștenitorilor celor care au fost jefuiți în decursul secolelor de statul roman. În fond, de ce nu? N-ar fi mai decent decât să evacuăm sate ca la Arad, să scoatem copii din grădinițe pentru returnarea imobilelor, sau să punem spitale să plătească uriașe chirii? Cineva trebuie să oprească aceste drame, dar trebuie să o facă cu mult mai mult cap decât data trecută.
Moise Guran
sursa: biziday.ro