Site icon gandeste.org

O poveste de dragoste liberală, consumată cu dinții strânși

MOTTO 1: „S-a născut principala forţă de opoziţie: Alianţa 2020 USR+PLUS. Proiectul nostru e România. Acum ai cu cine!“ (Dacian Julien Cioloș, 2 februarie 2019, pe FACEBOOK)



MOTTO 2: „ …Domnul Cioloş a fost prim ministru al României un an de zile, iar singurul partid care l-a susţinut în mod onest, necondiţionat, a fost PNL, deşi de multe ori am strâns din dinţi, faţă de această atitudine necondiţionată. Atitudinea lui faţă de PNL a fost una ezitantă.” ( Alina Gorghiu, 10 martie 2017, Timișoara
…………………………………………………………………..

Într-o zi ca oricare alta, în martie 2017, doamna Gorghiu Alina a ieșit și ne-a spus că a strâns din dinți, o îndelungată perioadă, și așa, cu dinții strânși, l-a pupat lunguieț pe Julien Dacian (sărut franțuzesc unilateral, se-nțelege…) ceea ce trebuie să recunoașteți, este o figură erotică extrem de originală, demnă de studiat și care, poate, va face istorie… Din felul în care ne-a mărturisit că nu prea i-a plăcut, nici nu știm ce să înțelegem , căci iată cum a strâns dânsa din dantură un timp nedefinit:

„…Profilul lui Dacian Cioloş este un PROFIL CORECT pentru candidatul PNL”( 29 iulie 2016)

„…Vouă VĂ PLACE Cioloş? Că mie DA…( pagina de Facebook, 1 octombrie 2016)

”…Dacian Cioloş va fi NUMITOR COMUN al unei formule pe care eu o consider esenţială în acest moment în România pentru schimbarea de care avem nevoie. Şi noi, şi USR VOM SUSȚINE propunerea de prim-ministru Dacian Cioloş şi cumva platforma aceasta e startul unei campanii cu Dacian Cioloş prim-ministru. Aşa o văd eu, rămâne să mă contrazică Dacian Cioloş dacă nu e aşa…”( 16 octombrie 2016)

„…Vom vedea dacă vom reuşi să închidem acest cerc frumos, dacă va veni în PNL( Dacian Cioloș, of course! n.n.) . ÎL AȘTEPT în interiorul PNL, dacă asta va fi dorinţa sa…” (19 noiembrie 2016)

„….Posibilitatea ca Dacian Cioloș sa fie premier ÎNCĂ SE JOACĂ, în condițiile în care multe lucruri depind de rezultatul partidelor mici, dacă vor intra sau nu în Parlament. Orice meci se joacă până la capăt, obiectivul e de a încerca să facem o majoritate parlamentară PENTRU Dacian Cioloș premier.”( 11 decembrie 29016, imediat după alegeri, de necrezut dar adevărat… )

Eu nu mai știu ce să zic… erotismul acesta cu năbădăi mă „confuzează” profund. „Susținerea necondiționată” pentru Dacian e cea care i-a provocat scrâșnete din dințișori doamnei Alina, or, dacă noi avem doi neuroni care se ating în treacăt – și-i avem ! – sinapsa produsă între acești doi solitari cred că poartă următoarea întrebare simplă și legitimă : păi, dacă tu, fată, spui că nu ți-a plăcut și totuși , ai ieșit zi de zi să ne convingi că-ți place, CINE TE-O FI PUS, LIBER( AL)O ȘI INDEPENDENTO SĂ ZICI CĂ NU MAI POȚI DUPĂ EL? Dragă, Dacian Julien e ofilirea oricărui avânt pasional pentru orice om care e cât de cât „trestie gânditoare”. Ne amintim, desigur, că atunci când a ținut el un discurs înflăcărat la mitingul liberal, mulțimea era să adoarmă de parcă ar fi fost în sala de operație, cu eterul în nări , numărând 10..9..8…

De aceea, cum nu există o altă explicație, doar dragostea năbădăioasă a lui Klaus Werner pentru Julien, pe când acesta și-a făcut GUVERNUL LUI în 2015 fără voi, fraierilor, este răspunsul la întrebarea despre dințișorii tăi strânși. Cum dragostea lui Werner s-a ofilit între timp, nu mai e nevoie nici de impulsul erotic liberal către fostul comisar … Să observăm însă că liberalismul în patru labe, cu lesă telescopică e pe cale să devină o altă figură erotică de mare atractivitate.

Mai aveți puțin și veți elabora, Alina & Ludovic, o KAMASUTRA politico-liberal-prezidențială care, cred, pe mulți cetățeni îi va ambiționa și-i va contorsiona în fel și chip.

Să nu-i provocăm, zic… Adică, din câte se observă, v-a mai rămas să vă aliați cu Ponta și cu Tomac…

Autor: Luminița Arhire

Sursa: Luminița Arhire Facebook

Exit mobile version