Lucrurile sunt ceva mai complicate. Lupta pentru putere a ”justiției” cu politicul face victime nu atât la nivel politic, cât la nivel economic. Scriam, acum vreo doi sau trei ani, despre epuizarea unui model economic, existent mai ales la nivel local, sistem care se baza esențial pe investițiile din bani publici.
Nu este un secret pentru nimeni faptul că în jurul administrațiilor locale, consilii județene și primării, instituții publice de tot felul, care investesc sau cheltuiesc bani publici, s-a format un mediu de cultură economic, din care se hrănesc o mulțime de afaceri mici și mijlocii: firme de construcții, prestatoare de servicii publice, etc. Ofensiva DNA împotriva aleșilor locali a dus la distrugerea multor afaceri. Cele mai multe oneste, oricât ar încerca aparatul de propagandă pro-DNA să demonstreze contrariul, să generalizeze cazuri particulare, și adesea singulare.
Ei bine, în mediul ăsta de afaceri nemulțumirea este în creștere. Practic, nimeni din sectorul privat cu bani românești nu investește, sau investește atât de puțin, încât piața este extrem de îngustă, pentru a permite reorientarea firmelor de care aminteam către acest sector, pentru a compensa comenzile pierdute din sectorul public. Cât despre sectoarele economice dominate de multinaționale și de capitalul extern, ele sunt practic impenetrabile firmelor românești. Pentru ele nu există un mediu de cultură alimentat cu bani privați.
Criza politică declanșată de DNA, pe o altă agendă, a dat speranțe unora dintre orfanii comenzilor publice că întoarcerea la guvernare a peneliștilor și pedeliștilor ar putea însemna oprirea atacurilor DNA asupra administrațiilor locale și repornirea comenzilor publice. Aceștia au făcut presiuni asupra unor lideri politici, care le sunt datori, pentru că le-au finanțat campaniile electorale, pentru a-i radicaliza, și a forța schimbarea.
Își fac iluzii. DNA nu va opri ofensiva împotriva administrațiilor locale. Pentru că are și ea o agendă: aceea a înlocuirii firmelor românești cu firme occidentale. Deja se vede tendința în multe orașe mari, inclusiv în Capitală. Contractele semnificative sunt câștigate numai de firme străine. Chiar și în cazuri de corupție, partenerii occidentali ai ”corupților” locali sunt ocoliți ostentativ de brațul legii.
Este evident că această criză politică este una în care în spatele liderilor PNL, PDL și în spatele lui Iohannis nu e prea multă lume din cele două partide. Nemulțumirea populară nu este acută, ca în primele luni ale lui 2012, performanța Guvernului nu este judecată ca nemulțumitoare. Fuziunea PNL cu PDL este o ficțiune în multe județe și în și mai multe localități. Există o simpatie remanentă pentru USL. Scriam acum vreo doi ani despre faptul că au votat pentru actualul program de guvernare și pesediști, peneliști, conservatori, uneperiști, dar și o specie nouă de votanți, useliștii, adică oameni care au ieșit din absenteism convinși de această construcție, deși nu optau pentru niciuna dintre componentele ei.
De aici și confuzia din noul PNL. E ca în bancul ăla cu viteaza armată italiană în războiul din Abisinia. Ofițerul strigă: ”La atac!”, iar trupa îi răspunde: ”Ce voce frumoasă!, îi arată degetul, într-un gest obscen, și-și vede de ale ei. Ei bine, trupele neopeneliste le-au cam arătat degetul liderilor, sătule și ele de isteriile lui Gorghiu, de mormăielile lui Blaga și de cocoșismele lui Iohannis. Revoluția se amână. Se mulțumesc cu speranța că poate o reuși DNA ce nu reușesc ei: să-l belească pe Ponta.
Doar că belirea lui Ponta nu înseamnă că și-au rezolvat problemele. Pentru că ”justiția” a prins gustul puterii, și vrea să se substituie politicului. Cea mai mare greșeală a politicienilor este că, neputincioși în gestionarea conflictelor dintre ei, au invitat justiția în acest joc. Ajungând prizonierii ei. Și paralizând astfel atât guvernarea, cât și Parlamentul. Justiția nu poate guverna o țară, oricât ar crede unii idioți asta. Nu e misiunea ei, nu este proiectată și echipată pentru așa ceva. Iar dacă va câștiga lupta cu politicul, va fi un dezastru pentru țară. Nu doar pentru că ar fi o revenire la totalitarism, justiția fiind o putere ieșită de sub orice fel de fel de control, dar va fi și o putere incompetentă. Iar costurile economice și sociale ale acestei ”victorii” vor fi insuportabile.
Dacă Moțiunea de Cenzură este respinsă vineri, în Parlament, există câteva luni în care politicul poate calma acest joc periculos, ce poate anula tot ce am câștigat în acești trei ani, dominați încă de austeritate și de consecințele guvernării dezastruoase boc-băsescu. Asta implică dialog, și consens pe o temă importantă: păstrarea democrației, ca sistem politic. Adică eliminarea agendei ascunse a Justiției. Nimeni n-o blamează pentru că luptă împotriva corupției. Dar nici nu poate accepta abuzurile ei, sub pretextul că altminteri nu poate combate corupția. Poate. Dacă se rezumă strict la treaba ei.
Altminteri intrăm într-o spirală a confruntării, care va naște, inevitabil, violență socială, și va afecta economia. Nu știu dacă satisfacerea mofturilor unor politicieni și a setei de putere a unor procurori și judecători trebuie să afecteze viața a 20 de milioane de români. E nevoie de responsabilitate din partea tuturor. Și de un nou model economic, care să se adreseze și întreprinzătorilor români. Care sunt marii perdanți ai creșterii economice. Și care nu-și au un susținător în niciunul dintre partidele românești. Pe care n-o pot rezolva nici DNA, nici schimbarea Guvernului, nici priponirea unor politicieni și afaceriști locali. Cel mult o pot agrava.
Criza nu se va rezolva decât prin dialog, în cadrul democratic, cu mijloace politice. Orice intervenție exterioară nu va face decât s-o agraveze. și fluturarea cătușelor. E vremea ca politicul să se maturizeze, să se ia în serios, și să își facă treaba. În fond, asta așteaptă oamenii de la el. De istericale, de demagogie și de ”ba p-a mă-tii” sunt sătui.
Autor: Constantin Gheorghe