Site icon gandeste.org

O nouă manipulare marca PRO TV

Am încercat mult să mă abțin, dat fiind că orice pierdere de viață e o tragedie, dar chiar nu mai pot. Așa că o iau pe puncte și vă arăt cum PRO TV manipulează grandios și ticălos în cazul tânărului decedat pentru că statul nu i-ar fi asigurat transplantul de plămâni.



1. Boala a fost descoperită acum trei ani. Deci transplantul nu a fost făcut nici în mandatul degrabă săritorului ministrul Vlad Voiculescu. Oare de ce?

2. Aprobarea de finanțare a statului român a fost dată de la începutul anului 2017. AKH a refuzat să se bage. La fel ca și Sfânta Maria. De ce nu a fost operat? Oare fiindcă nu avea șanse de supraviețuire?

3. Clinica din India îl acceptase pentru reevaluare, nu pentru operație.

4. Omul a stat cu 200.000 în cont o grămadă de timp. De ce nu a găsit o clincă dispusă a-l opera pe bani?

5. ”Marius Nasta” nu și-a dat OK-ul nici pentru transport, la fel ca și Departamentul Situațiilor de Urgență. Oare fiindcă nu rezista fizic zborului?

În esență, postul finanțat copios de stat în regimul Băsescu prin semnătura lu’ Udrea, în schimbul susținerii mediatice, specialist în diversiuni ambalate lucios și parfumate cu deontologie strigată, dar niciodată probată, demonstrează că singura schimbare de atunci și până astăzi este cea de proprietar. Și, cu mici, foarte mici nuanțe, de stăpân. Iar mulți dintre vectorii media ai acestui scandal știu, la fel de bine ca și mine, tot ce v-am scris eu mai sus. Dar sunt, pur și simplu, ticăloși. Și se urcă grețos pe coșciugul omului și pe durerea familiei.

P.S. Aș vrea să aflu și eu miracolul prin care se strâng, mai ales de când s-au scumpit banii, 200.000 în 3 (trei) zile. Mie nu mi-a ieșit.

Autor: Victor Ciutacu

Sursa: Constantin Gheorghe, preluare după Victor Ciutacu

Exit mobile version