Experții au procesat o cantitate imensă de date asupra tuturor raporturilor de proprietate dintre cele mai mari corporații multinaționale, reușind astfel să modeleze o imagine realistă asupra sistemului corporativ de la nivel mondial. Concluzia laboriosului studiu a apărut în revista «New Scientist».
„Realitatea este într-atât de complexă, încât a fost nevoie să dăm la o parte dogmele, indiferent dacă este vorba de teorie a conspiraţiei sau teoria pieţei libere” – James Glattfelder, coautorul studiului, teoretician în sisteme complexe. „Analiza noastră se bazează pe date reale”.
Studiile anterioare nu au reușit să arate decât că un grup relativ restrâns de companii şi bănci deţine cea mai mare parte a „cozonacului economic” global, din care tuturor celorlalţi le revin doar firimituri. Experții de la Zurich au arătat însă că toate cercetările de înainte au trecut cu vederea relaţiile indirecte dintre corporaţii şi filialele lor, precum şi companiile afiliate, și au omis proprietatea indirectă.
Acest studiu a combinat matematica pură cu modelul sistemelor naturale și date concrete asupra corporațiilor, pentru a produce o hartă a proprietății printre cele mai mari corporații transnaționale ale lumii.
Experții au reușit să identifice un nucleu de 1.318 de companii, ale căror legături cu altele nu pot fi numite altfel decât „incestuoase”. Astfel, s-a descoperit că fiecare din aceste 1.318 are o relaţie extrem de strânsă cu două sau mai multe alte societăţi (numărul mediu de parteneri afiliaţi se ridică la 20). Deşi veniturile oficiale ale acestor corporaţii depăşeşte cu greu 20% din profiturile globale nete, prin intermediul acțiunilor și al firmelor lor satelit, dispun de majoritatea companiilor internaţionale care activează în sectorul ”real” al economiei.
Studiul relevă că tentaculele monştrilor corporatişti se extind asupra 60% din veniturile globale, iar majoritatea legăturilor financiare duc în direcţia unei „superenclave” compuse din 147 de companii. Activele acestora se interferează unele cu altele, fiind, de fapt, proprietatea lor comună, ceea ce îi asigură acestui conglomerat financiar controlul asupra 40% din averea corporativă la nivel mondial. Cele mai mult din aceste supercorporaţii sunt instituţii financiare.
„Ca rezultat, mai puțin de 1% dintre aceste companii pot controla 40% din întreaga rețea” – James Glattfelder.
Topul primelor zece supercorporații, întocmit de experţii de la Universitatea din Zurich: 1) Barclays plc; 2) Capital Group Companies Inc; 3) FMR Corporation; 4) AXA ; 5) State Street Corporation; 6) JP Morgan Chase & Co; 7) Legal & General Group plc; 8) Vanguard Group Inc; 9) UBS AG; 10) Merrill Lynch & Co Inc.
Structura acestei rețele de control a corporațiilor transnaționale afectează competiția de pe piață și stabilitatea financiară.
„Este decepționant să vezi cât de interconectate sunt lucrurile în realitate” – George Sugihara, de la Institutul de Oceanografie de la La Jolla, California, expert în topologie algebrică și consultat în trecut al Deutsche Bank.
„Prezentăm prima investigație asupra arhitecturii rețelei de proprietari, alături de matematica controlului deținut de fiecare actor global. Am descoperit că corporațiile transnaționale formează o imensă structură inerconectată și că o mare parte a controlului revine unui cerc restrâns de instituții financiare. Acest miez poate fi văzut ca o super-entitate economică” – James Glattfelder
Ideea că o mână de bancheri controlează o mare parte a economiei globale nu le este străină celor din Mișcarea «Occupy Wall Street». Dar studiul a trei experți ai teoriei sistemelor complexe de la Institutul Federal de Tehnologie din Zurich trece dincolo de orice ideologie și identifică empiric, faptic această structură a puterii economice.
Primele 50 dintre cele 147 de companii interconectate:
1. Barclays plc
2. Capital Group Companies Inc
3. FMR Corporation
4. AXA
5. State Street Corporation
6. JP Morgan Chase & Co
7. Legal & General Group plc
8. Vanguard Group Inc
9. UBS AG
10. Merrill Lynch & Co Inc
11. Wellington Management Co LLP
12. Deutsche Bank AG
13. Franklin Resources Inc
14. Credit Suisse Group
15. Walton Enterprises LLC
16. Bank of New York Mellon Corp
17. Natixis
18. Goldman Sachs Group Inc
19. T Rowe Price Group Inc
20. Legg Mason Inc
21. Morgan Stanley
22. Mitsubishi UFJ Financial Group Inc
23. Northern Trust Corporation
24. Société Générale
25. Bank of America Corporation
26. Lloyds TSB Group plc
27. Invesco plc
28. Allianz SE 29. TIAA
30. Old Mutual Public Limited Company
31. Aviva plc
32. Schroders plc
33. Dodge & Cox
34. Lehman Brothers Holdings Inc*
35. Sun Life Financial Inc
36. Standard Life plc
37. CNCE
38. Nomura Holdings Inc
39. The Depository Trust Company
40. Massachusetts Mutual Life Insurance
41. ING Groep NV
42. Brandes Investment Partners LP
43. Unicredito Italiano SPA
44. Deposit Insurance Corporation of Japan
45. Vereniging Aegon
46. BNP Paribas
47. Affiliated Managers Group Inc
48. Resona Holdings Inc
49. Capital Group International Inc
50. China Petrochemical Group Company
Sursa: Anonimus.ro