Oamenii au trăit zeci de mii de ani ca sclavii şi numai regii îşi permiteau un nivel de trai ridicat pe seama “supuşilor”; de 100 de ani trăim cu toţii precum regii, susţinuţi de caii putere puşi în mişcare de petrol. Vârful exploatării petroliere se suprapune cu o culme a prosperităţii, iar de aici nu poate urma decât declinul, spune Chris Martenson, fondator al portalului Peak Prosperity şi autor al popularului Curs despre Prăbuşire (“Crash Course”). Fără energie ieftină riscăm să ne reîntoarcem cu toţii la condiţia de sclavi lăsând în uitare traiul regesc.
Dacă statul francez este unul social nu este numai rezultatul unei viziuni politice; este energia ieftină (în mare parte nucleară) cea care facilitează accesul cetăţenilor Franţei la servicii sociale diversificate şi în cuantum însemnat îmi atrăgea atenţia în urmă cu un an un manager de portofoliu.
Aşadar, accesul la energie este cel care ne poate da un trai decent şi, cu cât aceasta este mai ieftină, nivelul de viaţă este mai ridicat. În România suntem puşi, deceniu după deceniu, să strângem cureaua. Într-o ţară nu tocmai săracă în resurse şi cu un sistem energetic destul de bine pus la punct, nu suntem în stare să o scoatem la capăt cu viaţa de zi cu zi. Cheltuielile cu întreţinerea locuinţei sunt tot mai împovărătoare ca pondere în totalul veniturilor familiale, iar iernile sunt tot mai grele… din punct de vedere financiar.
Abia ce am intrat în Uniunea Europeană, că Bruxelles-ul ne pune să o luăm de la capăt cu strânsul curelei, după ce Nicolae Ceauşescu ne-a trecut prin aceeaşi experienţă în urmă cu un sfert de veac. Suntem puşi să plătim energie scumpă după ce România şi-a luat porţia de efort susţinând cheltuieli de capital tocmai pentru a avea energie ieftină şi abundentă.
Acum jumătate de secol, când bunicii şi părinţii noştri construiau socialismul, acestora li s-a cerut să mai strângă puţin cureaua; investiţiile realizate atunci în sistemul energetic – după economisiri suplimentare şi înfrânări de la consum ale respectivelor generaţii – urmau să îşi vadă fructele într-un trai vizibil ameliorat câteva zeci de ani mai târziu.
De bine de rău, acum avem sistemul energetic pe care am reuşit să îl construim în anii dictaturii de dezvoltare a lui Ceauşescu care, suprapus pe un necesar de consum considerabil redus de dezindustrializarea masivă din ultimii 20 de ani, ar trebui să ne conducă la un singur rezultat: energie suficientă şi destul de ieftină.
Aici intervine neajunsul de a fi în Uniunea Europeană. Întâi de toate, ni se cere să ne aliniem preţurile energiei cu cele medii din spaţiul comunitar. Absurd! Energia ieftină ar trebui să fie un avantaj competitiv al României, răsplată pentru efortul de a strânge cureaua în anii socialismului. Dacă UE consimte că în ţara noastră corporaţiile pot include în structura preţurilor salarii mai mici decât în restul Uniunii, nu vedem de ce acelaşi lucru să nu fie valabil şi pentru energie.
Tot Bruxelles-ul ne împinge cu capul în gard şi pentru a ne angrena în proiecte de dezvoltare ale unei structuri neeconomice a energiei “verzi”. Cu costuri mari, fără beneficii, şi iarăşi cu preţul strânsului curelei. România are capacităţi excedentare şi nu vedem că vreo reindustrializare ar crea un nou necesar, nu are infrastructură pentru a exporta curent în ţările vecine şi actualul sistem energetic produce energie la preţuri mai competitive decât o pot face noile tehnologii “verzi”.
Nu numai că România este împinsă către un efort inutil al unor investiţii greşite pentru a produce o energie electrică de care nu are nevoie; în plus, aceasta va fi produsă în condiţii neeconomice astfel încât ar trebui perpetuate scheme de subvenţionare pierzătoare pentru societate în ansamblul ei.
Neajunsul deja se vede pe facturile la electricitate de acum, când populaţia achită cu aproximativ 10% mai mult pentru a susţine cerificatele verzi şi subvenţiile pentru energia “verde” pierzătoare preferată din considerente ideologice. Un alt cost nevăzut este cel al continuării pe mai departe a dezindustrializării, costurile sporite la energie aruncând în afara României industrii producătoare de valoare adăugată care sunt împinse sub pragul de rentabilitate.
Am strâns cureaua o dată pentru a crea un sistem energetic în socialism; acum ni se cere să o luăm de la capăt cu strânsul curelei pentru a alătura sectorului componente ineficiente de energie “verde” agreate la Bruxelles. Schemele păguboase de finanţare ale noilor investiţii prin suportarea unor costuri sporite la plata facturilor de energie deja au scos lumea în stradă în Bulgaria. Ce se va întâmpla în România?
Autor: Adrian Panaite
sursa: curierulnational.ro