Spre exemplu, dacă tot se vorbește de prezumtivii acoperiți din guvern, poate cei doi capi ai țării fac ceva presiuni pe directorul SRI să mai trimită CNSAS o parte din cele 20.000 de dosare din arhiva fostei securități pe care au decis acum cîțiva ani să le păstreze secrete, invocînd siguranța statului. Cam multe, 20.000 de dosare. Greu să nu-ți zboare gîndul la faptul că, între ele, se numără dosarele unor turnători și ofițeri acoperiți ai Securității care mai zburdă și azi prin diverse structuri, sub formă de civili cărora nici gura nu le miroase după ospăț cu usturoi.
Ori poate, la fel de interesant, președintele Iohannis face niscaiva eforturi diplomatice și desecretizează legendarul acord dintre România comunistă și Germania, prin care s-a perfectat odiosul comerțul cu sași. E aproape cert că omologul său, pastorul Joachim Gauck, nu i-ar refuza sprijinul, prin prisma propriului trecut.
Nu de alta, dar, anul trecut, ne-am trezit cu o bombă de proporții exact în perioada cînd se lucra intens la promovarea unui sas la Cotroceni.
Concret, în luna mai a anului trecut, Fundația germană ”Konrad Adenauer” organiza la București conferința cu tema „Acordurile secrete – istoria emigraţiei asistate a etnicilor germani din România”, cu participarea extraordinară a doctorului german Heinz-Günther Hüsch, alături de Vasile Dîncu, deputatul FDGR Ovidiu Ganț ori Germina Nagâț, de la CNSAS.
Cine este Hüsch?
Simplu: nimeni altul decît negociatorul secret cu Securitatea, din partea Germaniei, în perioada comunistă, al cumpărării de sași la bucată. Un personaj care a venit de mai multe ori în România, în ultimii ani.
În cadrul respectivei conferințe, despre care nu s-a prea scris nimic la acea vreme, Hüsch a dezvăluit că celebrul acord încheiat între RSR și RFG în 1968 a continuat ÎNCĂ DOI ANI după Revoluție, perioadă în care, de altfel, s-a atins și numărul maxim de plecări ale sașilor, inclusiv a familiei actualului președinte, Klaus Iohannis.
Toate informațiile despre mega-operațiunea în cauză se găsesc, potrivit doctorului Hüsch, într-o arhivă care, numai în partea germană, ocupă 55 de volume, cu 25.000 de file, ținute pînă azi la secret.
Dacă, din partea României, secretomania pe această temă e ”naturală”, grație mentalității celor din serviciile autohtone, mai greu de înțeles e discreția nemților, după aproape un sfert de secol de la încheierea murdarei operațiuni.
Singura explicație e că Germania încearcă să protejeze, astfel, anumite personaje din România implicate în acea operațiune și care sunt încă active, într-o formă sau alta. (Din ce motive ar vrea să le protejeze putem doar bănui, fără a ști cu precizie.)
Spre exemplu, e imposibil ca în cei doi ani de după revoluție, de operațiune să fi fost străin Forumul Democrat al Germanilor din România, partidul înființat de sași în chiar zilele revoluției și în a cărui primă conducere s-au regăsit oameni ai fostei Securități, după cum dezvăluia însăși laureata Nobel, Herta Muller.
Și nu ar fi lipsit de interes ca respectivele persoane, la fel ca și șefii din serviciile secrete ale perioadei, ori din conducerea statului dintre 1989 -1992, să dea niște explicații publice legate de banii încasați de la nemți pentru cei cca.200.000 de sași plecați după revoluție, și, eventual, despre destinația acelor bani.
Bugetul de stat ori alte buzunare?
Autor: Bogdan Tiberiu Iacob
Sursa: InPolitics