Înverşunarea cu care preşedintele Iohannis se opune graţierii, oricărui fel de graţiere, depăşeşte limitele luptei politice. Seamănă, mai degrabă, cu patima pusă în consumarea până la capăt a unui viciu, atunci când ceva încearcă să i se opună.
S-a năpustit peste şedinţa de guvern aşa cum un atins de sevraj sparge o farmacie ca să-şi ostoiască starea.
Apoi, după nici două zile, deşi el însuşi ceruse dezbatere publică, edictează: “Proiectele de ordonante de urgenta privind gratierea si modificarea Codurilor penale sunt neavenite, inacceptabile! … Sunt suficiente argumente care sa determine Guvernul sa retraga aceste ordonante de urgenta”!
O astfel de luptă încrâncenată pentru ţinerea cu orice preţ a unor oameni în puşcărie, în condiţii de gulag, de lagăr de exterminare, de dezumanizare totală şi nicidecum de reeducare (cum ar trebui să fie), are un motor pe care mi-e imposibil să-l justific raţional.
Există un public în ţara asta care, ca la o luptă de câini sau de cocoşi, vrea să vadă sângele ţâşnind, vrea să deguste uciderea în direct, vrea să se delecteze cu chinul şi agonia vânatului. Şi toată această cruzime în numele setei de dreptate, al luptei anticorupţie, al edificării unei lumi “mai bune şi mai drepte”.
Să nu scape corupţii! Să putrezească toţi după graţii dacă s-au atins şi de un singur leu din banul public! Să fim fermi, să fim nemiloşi, să dăm o lecţie! Dacă nu au conştiinţă, măcar să ştie de frică!
Cam acesta este strigătul de luptă.
Creştineasca milă şi dragostea faţă de semeni au fost abrogate din decalogul acestei subspecii de samariteni români.
Intransigenţă, intoleranţă, inumanitate! Iată noua triadă a falangei justiţiariste în fruntea căreia defilează, semeţ şi teuton, Klaus Iohannis.
În vremea asta în puşcăriile româneşti se doarme câte doi în pat, câte 60 în celulă (aici), de-a valma, infirmi, bătrâni, bolnavi incurabili în stadiu terminal, lăuze, mame cu mai mulţi copii lăsaţi acasă de izbelişte, fără vreun tutore.
Klaus Iohannis rămâne de neînduplecat. “Ordonanţele sunt făcute cu dedicaţie”! Ăsta e marele deranj. Că odată cu 2000 de nefericiţi cărora li s-ar scurta blestemul cu anul care să le permită să moară acasă, s-ar putea să scape mai repede din puşcărie şi 20 de politicieni corupţi, pentru condamnarea cărora sistemul a făcut atâtea eforturi. Cam ăsta e procentul cruzimii: pentru 20, sacrificăm 2000!
Atâta sadism pe timp de pace mai greu se poate vedea. Atâta ură patologică faţă de semeni, când, în plus, aceştia sunt şi de acelaşi sânge, de aceeaşi limbă, din acelaşi popor cu tine, trădează o infirmitate sufletească care face diferenţa dintre om şi monstru.
Poţi fi aspru şi bun şi drept în acelaşi timp. Aspru cu răul personificat, cu cel împovărat de păcate grele, bun cu oropsitul căzut în greşeală minoră din cauza sărăciei sau lipsei de carte.
A graţiat-o preşedintele Iohannis pe femeia aceea, prezentată la televizor, care a furat mâncare dintr-un magazin pentru a-şi hrăni copiii? Sau pe alţii ca ea? Nu! În schimb pe sine incearcă să se amnistieze după condamnarea definitivă cu casa obţinută prin fals, pentru care a făcut recurs extraordinar, după modelul favoritelor lui în materie de justiţie, Kovesi şi Stanciu, în cazul Rarinca.
Dacă ar avea un minim de empatie, de compasiune creştină pentru românii amărâţi, în situaţii limită, aflaţi în închisoare pentru vinovăţii minore şi pentru că, pur şi simplu, nu şi-au putut permite, la momentul potrivit, un avocat, Klaus Iohannis ar putea cere specialiştilor săi să redacteze textul unei ordonanţe de graţiere, în favoarea acestor amărâţi, cu care să fie şi el de acord şi pe care să o semneze. Ar comunica guvernanţilor că nu se lasă păcălit de intenţiile lor ascunse, de a-şi favoriza, eventual, colegi de partid, şi ar comunica totodată poporului că are un preşedinte cu suflet.
De ce nu face asta? Pentru că nu-şi iubeşte semenii. Mai mult decât atât, pentru că, pe mulţi dintre aceştia, îi urăşte.
Da, preşedintele românilor este suspect de o infirmitate sufletească periculoasă: prezintă simptomele unei uri patologice faţă de semeni.
Sursa: Contele de Saint Germain