Bomba cu ceas din interiorul UE
Elena Silvestra este o tânără din Spania, în vârstă de 25 de ani, care își caută un loc de muncă. Are un master în drept și comerț internațional. În urmă cu câțiva ani, acest lucru i-ar fi garantat o slujbă bine plătită. Dar aceste vremuri au apus, scrie Deutsche Welle.
’’Singura slujbă pe care aș putea să o obțin presupune 40 de ore de muncă pe săptămână plătite cu 300 de euro.’’ Nimeni nu poate trăi astfel, așa că Elena s-a reîntors în casa părinților, care plătesc pentru mâncare, chirie și biletele de autobuz. ’’Simt că lucrurile nu se vor schimba și mă gândesc la posibilitatea de a pleca din țară. Nu voi merge în Anglia sau Germania, pentru că sunt deja prea mulți spanioli acolo. Ma gândesc să plec în America Latină’’, spune Elena Silvestra.
5,6 milioane de tineri pierduți?
Potrivit Eurostat, în Europa sunt 5,6 milioane de tineri cu vârste între 15 și 24 de ani în situații similare, încercând să intre, fără succes, pe piața muncii. Problema este mult mai gravă decât pare la părima vedere. Senatul francez a realizat o informare privind politicile UE pentru combaterea somajului în rândul tinerilor, în a cărei introducere vorbește despre evitarea unei ’’generații peirdute’’. Ceea ce până de curând părea mai mult o metaforă, acum devine o realitate periculoasă.
Șomajul în rândul acestei categorii de vârstă depășește 50% în Grecia (62%), Spania, Croația. Este peste 30% in Cipru, Italia, Slovacia, Portugalia și Irlanda. Sunt astfel reprezentate foarte bine în această statistică statele lovite de criză care au aplicat politici dure de austeritate, în schimbul împrumuturilor de la BCE si FMI. România are un șomaj al tinerilor similar cu media europeană, de 23%.
Familia, mereu un țap ispășitor
Deși statisticile arată o rată a șomajului redusă în Olanda, informația este foarte relativă. 675.000 de olandezi în floarea vârstei nu au ocupație, iar pentru editorialistul Henk Hofland de la NRC Handelsblad, citat de Presseurop.eu, situația este gravă.
’’Situaţia este complicată, în contextul în care criza cu care ne confruntăm nu are doar un caracter pur economic. Atât Europa Occidentală, cât şi Statele Unite se confruntă şi cu o criză de credibilitate politică. În momentul de faţă, niciun partid sau lider politic nu a reuşit să mobilizeze imaginaţia maselor. În întreaga lume occidentală, elitele politice sunt afectate de câţiva ani de un sentiment al eşecului. Războaiele de intervenţie au eşuat, iar popoarele s-au confruntat cu degradarea treptată a situaţiei economice. Sentimentul general în rândul cetăţenilor a devenit unul de nemulţumire şi nerăbdare, iar această stare se accentuează pe zi ce trece.’’
În italia, Michele Anoardi, 32 de ani, este revoltat că, în ochii unei clase politice dominate de personaje în vârstă, familia a ajuns să fie țapul ispășitor al erorilor politice și sociale. Fostul premier tehnocrat Mario Monti a și caracterizat generatia sa drept una ’’pierdută’’, iar Italia începe să fie plină de așa-zișii ’’bamboccioni’’ (tinerii de peste 30 de ani care trăiesc pe spezele părinților). ’’Clasa politică italiana nu vrea să-și recunoscă erorile, la fel ca Berlusconi, care nu își cere scuze pentru greșeli, ci spune doar că nu a putut să-și ducă reforma la capăt, sau ca Europa care condamnă ieșirile grosolane ale lui Viktor Orban, dar nu pare deloc deranjată de aresatrea lui Kostas Vaxevanis (jurnalistul grec care a publicat lista evazioniștilor greci oferită – degeaba se pare – autorităților de Chrsitine Lagarde)’’, spune italianul. Michele își caută slujbă, dar a fost refuzat chiar și pentru a vinde kebab. Motivația: ’’Statul ne oferă subvenții pentru angajarea tinerilor până în 22 de ani, de aceea nu ești interesant pentru noi.’’
Un pericol pentru pacea socială
Costul întreținerii șomerilor cu vârste până la 29 de ani este estimat la 153 de miliarde de euro în fiecare an, în întreaga UE, arată studiul citat al Senatului Franței. Iar în aceste condiții, liderii statelor UE au găsit cu cale să ofere din bugetul 2014-2020 șase miliarde de euro pentru combaterea somajului în viitorii doi ani. Este o sumă ridicola, cum ridicolă este și certitudinea liderilor UE că va putea fi atrasă și finanțare din partea băncilor, susțin publicațiile financiare europene.
Cu cât mai mult timp rămâne în afara câmpului muncii, cu atât un tânăr european aduce mai puțini bani statului, cu atât mai mult ajunge o povară financiară și este mai puțin probabil să-și întemeieze o familie și să-și asume noi responsabilități. Noua generație, pe care ar trebui să se bazeze o nouă Europă federală care să facă față concurenței impuse de globalizare, este o generație care trăiește la propriu și la figurat în umbra părinților. ’’Tinerii sunt nesidicalizați, față de cei în vârstă. De aceea, pentru o firmă este foarte scump să concedieze angajați în vârstă pentru a angaja tineri’’, spune Constantin Gurgiev, lector la Trinity College din Dublin, citat de Deutsche Welle.
Gurdgiev este îngrijorat în privința păcii sociale din noua Europă. Tânăra generație simte că a fost lăsată baltă și de social-democrați, si de conservatori, si de liberali și asta poate duce la un reviriment al curentelor extremiste. Este foarte grav, mai ales că atunci când economia se va relansa, actuala generație va fi pierdută încă o dată. ’’Acei tineri care au fost la universitate în ultimii trei sau patru ani vor trebui să concureze cu cei care vor ieși de acolo azi sau mâine. Ei vor fi cei care vor trebui să aștepte până ce proaspeții absolvenți își vor fi găsit de lucru’’, spune Gurdgiev.
Cine va mobiliza imaginația unei generații fără de imaginație?
Potrivit Organizației Mondiale Muncii, impactul crizei economice asupra mentalului unei generaţii este major. Cea mai frecventă problemă psihologică în aceste zile este teama: incapacitatea de a înfrunta necunoscutul şi de a-ţi stimula creativitatea. Problema tinerilor ar fi ca ei că simt că nu au niciun rol în societate.
Iar NRC Handelsblad pune punctul pe i. ’’Actuala criză reprezintă din toate punctele de vedere o situaţie total diferită de trecutul prosper şi optimist. Şi aici apare problema reacţiei generaţiilor viitoare. Avem experienţa conflictelor dintre generaţii, dintre care cel mai cunoscut şi şocant a condus la ascensiunea celui de-al Treilea Reich, apărut pentru contracararea crizei economice grave din anii 1930, dar stimulat şi de dorinţa de răzbunare de după înfrângerea din Primul Război Mondial, pe fondul poziţiei slabe a Republicii Weimar şi datorită talentului oratoric al lui Adolf Hitler. În mod clar, nu am intenţia de a avertiza în legătură cu apariţia unui “nou Hitler”. Nu există un astfel de personaj…’’
’’Clivajul dintre generaţii nu poate fi gestionat cu uşurinţă. Dupa Al Doilea Razboi Mondial, prin trecerea timpului, a devenit clar că Olanda interbelică aparţinea trecutului. Ulterior, am avut câteva generaţii care au crescut cu disciplina Războiului Rece. Apoi, din anul 1989, a început, treptat, o nouă eră. Întrebarea este: cei care aveau aproximativ zece ani în 1990 şi au trăit prosperitatea acelui deceniu şi declinul grav al perioadei care a urmat, cum vor reacţiona ei la aparenta lipsă de soluţie pentru actuala criză? Care va fi efectul mediilor de socializare asupra acestei generaţii pierdute? Oare se configurează o nouă rezistenţă care abia aşteaptă să ia foc? Şi cum se va manifesta? Oare aceasta ar putea fi o idee bună pentru scenariul unui film profetic sau chiar pentru un documentar socio-politic?
Mă gândesc uneori că, în prezent, suferim cel mai mult de lipsă de imaginaţie; şi nici măcar nu ne dăm seama.’’
Călin Marchievici – cotidianul.ro