De această situaţie nu este vinovată Uniunea Europeană, ci nepregătirea pentru introducerea monedei europene. Acum unii susţin că moneda naţională şi Banca Centrală sunt lucruri irelevante, dar situaţia impune o rezolvare cât mai urgentă.
Presa slovenă, dar şi cea croată, cu reticenţă dezvăluie toate motivele pentru care Slovenia este acum inundată de mari proteste de masă şi de ce odinioară cea mai de succes ţară est europeană a devenit acum un exemplu clasic de eşec economic.
Vinovaţi nu sunt doar “politicienii incapabili”, corupţia şi jefuirea sectorului public şi bancar – aşa cum susţin protestatarii. Fără îndoială la eşecul economic al Sloveniei a contribuit criza economică mondială, dar cauza adevărată constă în insuficienta pregătire a economiei slovene înainte de adoptarea imprudentă a monedei euro.
Pentru autorităţile slovene, tolarul însemna mult, deoarece au putut să-l folosească la adaptarea şi tranziţia economiei socialiste spre cea de piaţă, la armonizarea cu cerinţele pieţei, la sprijinirea exportatorilor astfel încât să fie cât mai competitivi pe piaţa UE. În anii ’90 Slovenia a refuzat să urmeze recomandările instituţiilor financiare internaţionale, care propuneau stabilirea unei rate de schimb a tolarului şi privatizări în masă, ca în cazul Croaţiei.
Dimpotrivă, Banca Naţională a Sloveniei, prin devalorizarea continuă a tolarului a ajutat exportatorii, astfel încât în anul 2000, exporturile reprezentau 60% din Produsul Intern Brut (PIB), în timp ce în Croaţia exportul cădea la 25%. Croaţia şi-a menţinut o puternică monedă naţională (kuna), a ieftinit valutele străine, dar s-a îndatorat peste măsură, a vândut o mare parte din activele de stat şi bancare şi asta în timp ce Slovenia, cu un tolar devalorizat şi le-a conservat. În anul 2004 Slovenia adera la UE fără datorii, practic fără deficit în balanţa de plăţi, fără deficit bugetar şi în 2007 a putut să adopte euro.
Dar, în numai trei ani, în Slovenia totul s-a schimbat şi dezechilibrat. Din 2005 până la începerea crizei în 2008, datoria externă totală a Sloveniei a ajuns la 36% din PIB. A apelat la credite ieftine din străinătate, investite în mare parte în sectorul financiar şi de construcţii, care s-au umflat ca un balon pentru ca mai apoi să se spargă tot ca un balon, exact ca în Spania. Acum băncile slovene au nevoie de miliarde de euro pentru a se salva, iar economia slovenă şi-a pierdut competivitatea, acum Guvernul sloven trebuie să reducă la maxim cheltuielile publice şi să aplice “reformele structurale”. Se impune şi o reformă a sistemului politic pentru a facilita implementarea măsurilor de austeritate. Guvernului condus de premierul Janez Jansa i-ar fi fost mult mai uşor dacă ar fi avut sprijinul Băncii Centrale, dacă ar fi putut influenţa rata de schimb şi politica ratei dobânzii, care au un rol imens în consolidarea competitivităţii economiei.
Dar, tolarul şi suveranitatea monedei naţionale slovene nu mai există. Guvernul are la dispoziţie doar “reformele structurale”, măsurile dureroase de austeritate internă, la fel ca în Spania, Portugalia, Italia şi Grecia, dar ca şi în Croaţia, unde moneda naţională există doar formal, deoarece Banca Centrală de 18 ani aproape nu există după ce şi-a stabilit rata de schimb a kunei în funcţie de marca germană şi apoi după euro.
Deci, Slovenia cu sprijinul tolarului şi al Băncii Centrale a reuşit timp de aproape două decenii să salveze populaţia de şocurile capitalismului sălbatic, să-şi consolideze economia şi exporturile şi să ţină cheltuiele în echilibru cu veniturile.
Însă acum slovenii au pierdut ceea ce îi deosebea de ceilalţi ex-iugoslavi. Tot ce îi făcea mai buni decât ceilalţi – muncitori, capabili, economi şi de succes – pe timp de criză, slovenii şi-au pierdut încrederea în sine.
SURSA: RADOR // capital.ro