Site icon gandeste.org

Numirea utecistului MRU la SIE: sfârşitul tuturor iluziilor despre „neamţul” Iohannis

După cum poate ştiţi din editorialele mele scrise în ultimul an, eu nu am avut nicio iluzie privindu-l pe Klaus Iohannis, cel mai slab preşedinte din istoria României. Că e cel mai slab preşedinte, nu ar fi aşa grav, dar că face pe faţă jocul trădătorii interesului naţional e deja de domeniul cercetării penale.

Numirea tovarăşului Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de director al SIE înseamnă sfârşitul tuturor iluziilor pentru cei care au votat din prostie, rea voinţă, ignoranţă sau naivitate un „neamţ” în fruntea României. Klaus Iohannis în loc să facă România lucrului „bine făcut” a transformat actul de conducere în lucru „prost împlinit” doar şi numai împotriva poporului român. Mihai Răzvan Ungureanu s-a remarcat la Iaşi, încă din fragedă tinereţe ca un activist comunist feroce, cu o dorinţă atavică de parvenire politică comunistă pe filiera bolşevică a anilor 50.

Ca şef de UTC pe liceu, oraş şi apoi membru al Comitetului Central al UTC, MRU a devenit un apropiat al lui Nicu Ceauşescu, recunoscut la chermezele de patid. Sistemul securisto-comunist l-a luat imediat în braţe în anii 80 pe tânărul MRU, pe care apoi  l-a promovat în toate funcţiile posibile şi oferindu-i premii şi distincţii, unele nemeritate cum a fost aranjarea olimpiadei de istorie de la Craiova din 1988 de către organele de partid locale şi centrale doar pentru el, în dauna unui competitor clujean. MRU, în timp ce românii făceau foamea şi frigul, iar dizidenţii erau ucişi în bătaie în puşcării ca Gh. Ursu, începe să scrie în presa de partid osanele şi ode regimului comunist.

În 1990, MRU îşi continuă ascensiunea cu sprijinul aceloraşi structuri care conduceau România comunistă şi care o conduc şi astăzi, structuri care l-au făcut pe Klaus Iohannis preşedinte. MRU devine un favorit al burselor Soroş, în care tot ce e românesc, valoare şi tradiţie îi „pute a valah”, el considerându-se de alte origini superioare. Numit în funcţii publice, MRU face numai prostii, deşi a fost lansat în spaţiul public la o emisiune TVR a lui Iosif Sava, cu binecuvântarea lui Silviu Brucan. Dar ca să nu spuneţi că sunt subiectiv vă ofer o lectură de la colegii de la Activenews despre cariera politică plină de gafe anti-naţionale a lui MRU: “Între 1996 și 1998 este membru board-ului științific al Fundației Soroș pentru o Societate Deschisă, Iași – București, membru al European Association for Jewish Studies din Oxford, Marea Britanie. În 1998, MRU a fost numit secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe de către ministrul Andrei Pleșu.

În 2004, Mihai Răzvan Ungureanu a fost numit în funcția de Ministru al Afacerilor Externe, în Guvernul Tăriceanu. Imediat, cerea instalarea portretului Anei Pauker în sediul Ministerului. La doar un an de la numire, Mihai Răzvan Ungureanu susținea și promova o ordonanță de urgență, prin care România renunța la moștenirea lui Emanoil Gojdu, în favoarea Ungariei. Moștenirea este evaluată la 1 miliard de euro. Menționăm că averea Gojdu fusese naționalizată de regimul comunist din Ungaria încă din 1992. În 2006, într-un interviu acordat ziarului austriac Die Presse, MRU afirma: `Trebuie să priviți România aproape ca și un nou land federal. România este tot atât de importantă pentru economia Austriei ca și sângele pentru corp`. MRU și-a dat demisia din Guvernul Tăriceanu în februarie 2007, iar în noiembrie a fost propus de președintele Băsescu pentru conducerea Serviciului de Informații Externe. La aflarea veștii, fostul purtător de cuvânt al SRI, Nicolae Ulieru, a reacționat dur. “A fost adus de Pleşu secretar de stat în Ministerul de Externe, a rămas secretar de stat şi în Guvernul Năstase, apoi a fost numit ministru de externe de către liberalul Călin Popescu Tăriceanu, recuzat de acesta pentru că nu i-a dat nişte documente, şi după ce a fost recuzat de premier, preşedintele l-a numit şeful SIE.

Eu, când am auzit numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la SIE, am avut o tresărire. Am spus `oare preşedintele chiar nu ştie cine e omul ăsta, sau SRI nu l-a informat?` Ulieru a mai spus că SRI a fost împiedicat să-l racoleze pe MRU de către un serviciu secret străin. În 2012, MRU a fost numit la conducerea Guvernului României, funcție pe care a îndeplinit-o timp de 78 de zile. Cât a fost premier, Ungureanu a reușit să semneze acordurile petroliere `pentru explorare-dezvoltare-exploatare încheiate între ANRM şi Chevron, al doilea mare grup petrolier din SUA, pentru perimetrele Vama Veche, Adamclisi şi Costineşti`. Mai mult, Ungureanu a clasificat respectivele acorduri, ele rămânând la fel și astăzi. Pe 13 martie 2012, deputatul Ion Stan afirma în plenul Parlamentului că MRU a avut un rol cheie în nepedepsisrea celui care l-a ucis pe muzicianul Teo Peter.

În 2014, pe fondul protestelor masive ale Românilor împotriva exploatării gazelor de șist, MRU declara: `Roșia Montană înseamnă locuri de muncă, e o prioritate. Nu sunt ecologistul de vârsta nouă care și-a reinventat propria identitate politică.Mă interesează să existe o brumă de responsabilitate.Sunt dispus să merg cu oricine la Roșia Montană și la Roșia Poieni, să vadă cum arată niște răni ale pâmântului. Eu nu sunt adeptul niciunui proiect, sunt adeptul unor rezultate. Proiectele care aduc locuri de munca ma interesează, le sustin. Am avut discuții cu miniștrii responsabili și am cerut foarte clar: Spuneți-mi unde s-a blocat, și unde e un aviz negativ, de ce e negativ, și închidem totul.` Avântul său în susținerea Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) se poate explica prin faptul că unul din inițiatorii proiectului, controversatul Mark Rich, a sponsorizat o parte din studiile în străinătate ale lui MRU. MRU a susținut și a reușit privatizarea companiei strategice Cuprumin, companie de stat aflată pe profit la acea dată. Compania a fost vândută la un preț de 200 de milioane de euro. Zăcământul de cupru pe care CupruMin îl putea exploata era evaluat la 4,5 miliarde de euro. Compania care a cumpărat Cuprumin, Roman Coppper, se înființase cu un an înainte.

Tot în calitate de premier, MRU s-a opus legii înființării unui muzeu al Comunismului pentru că `s-ar crea un paralelism instituțional nejustificat` între noua instituție și IICCMER. IICMER era condus la vremea respectivă de Andrei Muraru, ieșean ca și MRU. Grupul de Investigații Politice sesiza Parchetul General legătură cu conflictul de interese în care s-a aflat fostul director SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, a cărui familie a primit 170.000 de euro în 2009 şi 2010 de la firma austriacă OMV AG. Fostul ambasador al României la Moscova, Dumitru Prunariu, îl acuza pe fostul premier că pe vremea când a fost ministru de externe, a trimis un ordin prin care îi cerea să nu se mai intereseze de tezaurul României aflat la ruși.”

Când scriam acum câteva luni că, în România lui Klaus Iohannis, a ocupa o funcţie de conducere cheie trebuie neapărat să nu fi român şi de credinţă creştin – ortodoxă, nimeni nu mă credea. România lui Klaus Iohannis se comportă acum ca stat bananier, ca o subcolonie condusă pe faţă din afară, cu marionete ca MRU în funcţii publice pentru a se putea duce mai uşor războiul viitor, cu români pe post de carne de tun. La urma urmei în 1958, din România lui Dej au plecat tancurile sovietice, iar în 2015 în „ţara lui Klaus Iohannis” au intrat tancurile americane. Nu cred că e o întâmplare că ministru MRU punea portretele lui Ana Pauker pe pereţii de la minister, afirmându-şi astfel o filiaţie bolşevică până astăzi.

Autor: Ionuţ Ţene

Sursa: Napoca News

Exit mobile version