În ultimii anii, România și românii au fost supuși la mai multe umilințe decât își putea cineva închipui că poate poporul acesta îndura. Am asistat la prezentarea noastră în Europa ca fiind hoți și cerșetori. Am văzut politica și interesele naționale discutate prin ambasade și hotărâri luate în defavoare noastră, pe care, cu o lașitate care nu ne caracterizează, le-am aplaudat. Toate astea au culminat cu alegerea lui Klaus Iohannis în funcția de președinte al României. Dacă alegerile din 2014 au fost voința poporului sau o altă decizie luată în capitala imperiului iar Colonia România s-a conformat este mai puțin important. Foarte important pentru noi este însă că leadershipul autohton este înlocuit, treptat, cu unul cu pedigree european.
Să anulăm 1 Decembrie sau mai bine, să stergem data din calendar
Administrația prezidențială a anunțat că recepția organizată anual de președinție cu ocazia zilei de 1 Decembrie nu va avea loc anul acesta din cauza evenimentelor din clubul Colectiv și a atentatelor din Franța.
Această decizie a președintelui Iohannis este mai mult decât ciudată, ținând cont că recepția de Ziua Națională este o manifestare sobră ce nu poate intra în conflict cu acțiunile de comemorare a victimelor din Colectiv sau Franța. Poziția lui Iohannis în legătură cu celebrările Zilei Naționale au fost mult speculate de presă în campania pentru prezidențiale, spunându-se că a refuzat, în repetate rânduri, să participe la parada de 1 Decembrie, din postura de primar al orașului Sibiu.
Asistăm la un furt. Nu, nu ne este furat centrul vechi, flota sau copiii, ne este furată istoria. Este diminuată importanța Zilei Naționale. Probabil se crează un precedent. Poate anul viitor nu vom mai ține nici parade militare pentru că suntem un stat sărac și fără armată, iar peste 10 ani vom uita cu totul de 1 Decembrie pentru că nu ne vom mai aminti ce sărbătoream. Este natural să ieșim în stradă să ne cerem drepturile, dar este obligatoriu să ne apărăm istoria.
Autor: Alexandru David