Prin contractul de privatizare, s-a concesionat exploatarea unor perimetre, nu s-a „vândut” petrolul. Concesionarea a fost acordată pentru o perioadă de 10 ani (FMI ceruse, iniţial, ca durata să fie de 30 de ani dar noi nu am fost de acord). Această perioadă se încheie la sfârşitul anului 2013. Asta înseamnă că putem să „ne luăm înapoi” petrolul şi gazele şi, poate, să reînfintăm o companie naţională.
…
Concluzie:
Ca să fie clar, concesionarea (nu vânzarea) de petrol şi gaze către OMV s-a făcut pe o perioadă de 10 ani. Această perioadă se încheie la sfârşitul anului 2013.
Există două variante de soluţie:
a) fie, pur şi simplu, statul român nu mai concesionează petrolul şi gazele către OMV;
b) fie redevenţa ar fi fixată la un nivel foarte înalt, astfel încât să descurajeze orice companie eventual interesată.
A venit, deci, timpul să luăm în propriile mâini soarta petrolului românesc! Anul 2013 va fi, sub acest aspect, un test. Să nu facem de două ori aceeaşi greşeală! Să dovedim că ceea ce spunem la televizor, putem să punem în practică.
sursa: nastase.wordpress.com